marți, august 30, 2005

Haiku: Pentru vara

Soarele spune,
Doar balade nebune,
Atunci cand apune...

100 times

Ce-as putea scrie in comentariul cu numarul 100? Caut ceva cu semnificatie adanca pentru un post atat de special. Ceva care pana acum, intr-un fel sau altul, mi-a scapat.
Ei bine, nu am pretentia ca am scris despre toate subiectele posibile dar am parcurs ceva din drum. Mai am putin de mers dar cerul pare senin si oboseala inca nu ma atinge.

Cu riscul de a primi cel putin o palma, voi scrie despre “a”.
Cine e “a”? Nu stiu exact. Cateodata un lucru are o insemnatate numai prin faptul ca exista. Pur si simplu. Nu trebuie sa faca ceva anume, nu trebuie sa urmeze un parcurs, nu trebuie sa se sfarseasca undeva. Doar sa fie.
Ne-am obisnuit sa luam prea multe lucruri de-a gata. E usor, pentru ca frumusetea nu reactioneaza. Nu opune rezistenta...
Atunci cand ne aflam in fata ei, noi, cei fara pic de scrupule, intindem mana catre ea. Ea ne priveste cu intelegere si ne intoarce gestul, neintelegand, in inocenta ei, ca noi incercam sa-i furam un strop de caldura.
Multumesc “a” pentru putina frumusete.
Si… La Multi Ani!

Gand

"Cand ai 10 pasi de facut, 9 pasi sunt jumatatea drumului. "

Proverb chinez

luni, august 29, 2005

Haiku: No limit

If you see the sky,
It's a must to fuckin' try
To get up and fly.

Poezie: Exercitiu pentru o rima

Noapte afara,
Luna amara,
Palida pe cer de seara,
Zambet rece, fata clara.
Si cu tine de se-nsoara
Soarele, in tine piara.

Tu omoara,
Intr-o doara,
Tot ce-i viu si ne-nconjoara,
Fa lumina sa dispara,
Adu intuneric iara,
Din nou si a cata oara?

Parerea mea: Constant

Cand te opresti si cand continui? Grea intrebare.
Situatie clara: Nu mai imi place ceea ce fac. Sau imi place dar nu mai pot. Sau mai pot dar nu mai vreau. Imi trebuie altceva.
Ok. Nu e chiar asa de clar pe cat credeam. O iau de la capat.
E comod dar dispare incet interesul. Imi merge din ce in ce mai bine dar avansez prea incet. Am destule dar vreau totul. Daca nu eram constant, decizia ar fi fost rapida.
Intr-un fel, sunt recunoscator. Ultimul an a insemnat pentru mine evolutie. Nu pot contesta asta. De altfel, daca stau si ma gandesc, toti anii precedenti au insemnat acelasi lucru. Vreau sa cred ca acum inteleg mai multe decat in trecut si sper ca, in viitor, acest parcurs ascendent sa continue.
Constientizez incet ca minunile exista dar, in acelasi timp, descopar si surprize neplacute la care nu m-as fi asteptat in veci. Viata e inselatoare si cateodata imposibil de inteles iar, in aroganta mea, de multe ori am privit-o de sus, zambind smechereste.
La un moment dat, ajung sa urasc lucruri pe care, de obicei, le iubesc. Dar marele meu noroc este ca, intr-un tarziu, revin si le iubesc din nou. Desi suna patetic, nu recunosc decat un singur final: Iubirea. Dar ca sa ajung la ea, trebuie sa plec in directie opusa. Ce paradox!
Intrebarea pe care am pus-o la inceput se rezuma simplu: Voi reusi vreodata sa ies din acest cerc vicios pe care il administrez tot eu si care se invarte in jurul aceluiasi obiect? Pentru ca pierd foarte multa energie incercand sa ocolesc ceva la care oricum voi ajunge odata. Nu e vorba despre predestinare. Daca vreti, aceasta exista numai in constientul meu. Nici o forta exterioara nu ma impinge intr-o anumita directie. Dar vad foarte multe drumuri in fata si nu se pune problema de a-mi fi frica sa aleg unul dintre ele, mai ales cand prevad unde se termina acesta. Marea mea dilema este insa, cum pot pleca pe toate deodata.
Nu voi raspunde azi la aceasta intrebare. Voi cu atat mai putin...
(
Paranteza. Care voi? V-as jigni daca as spune ca nu existati. Dar prezenta voastra este oricum discreta. Nu va implicati, cu mici exceptii, desi cititi blog-ul asta destul de des. Va stiti destul de bine incat nu trebuie sa nominalizez. Nu ma astept sa-mi raspundeti la acest lucru mai clar decat atunci cand ne privim in ochi, dar atat timp cat il cititi, de ce nu-mi dati un semn si mie de mila mariilor voastre. Asa, ca azi sunt critic... Am incheiat paranteza.
)
Ce am scris mai sus poate fi usor considerat un bilant, desi anul inca nu s-a incheiat. Sau poate fi inteles ca un crez, desi exprimarea este destul de nesigura. Pentru mine reprezinta o alta stare, probabil trecatoare. Nici nu mai sunt sigur ce vroiam sa spun…

Gand

"Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti."

Sun Tzu

vineri, august 26, 2005

Haiku: Vara

Stimata vara,
M-ai lasat plangand in gara,
A mia oara.

Parerea mea: Comunicarea

Comunicare. Un cuvant foarte folosit in ziua de azi dar care, pentru multi, nu-si justifica intelesul.
Comunicarea se invata treptata. E o alta materie a vietii la care nu e bine sa pici testul. De la “ga ga” si “gu gu” la “mama” si chiar mai departe… Poate, intr-un final, ajungi sa decriptezi fericirea intr-o fraza.
E destul de greu totusi… Comunicarea non-verbala e regina. Stiati ca, din tot ce comunicam, 80 % este comunicare non-verbala? Semne, gesturi, mimica…
Intr-o lume perfecta, nici nu am folosi cuvinte. Ne-am privi in ochi si ne-am intelege perfect. Ne-am simti unul pe celalat involuntar, fara sa incercam sa transmitem sentimente, fara sa incercam sa receptionam sentimente. Ceva subinteles. Ceva intrinsec.
Dar asta e lumea in care traim. Si trebuie sa folosim la maxim alaturari de litere pentru a ne face intelesi. O conventie care ne ajuta sa supravietuim. Prin comunicare.
Si, ca om printre oameni, comunic.

Gand

"Among my most prized possessions are words that I have never spoken."

Orson Rega Card

joi, august 25, 2005

Haiku: Illumination

Sting like a needle,
With light from your sparkling eyes,
The dark from my heart.

Haiku: Gand

Gand care zboara,
Din zidul ce-nconjoara,
Trage-ma-afara.

Haiku: Fulg de nea

Fulg de nea, grabit,
Din cer cazand obosit,
Nici nu te-am simtit.

Haiku: Frunza

Frunza uscata,
Vantul sa nu te bata,
Dormi aplecata.

Parerea mea: Haiku

Haiku este o forma de poezie japoneza formata din trei versuri, primul vers fiind de cinci silabe, al doilea de sapte si ultimul tot de cinci. Haiku, in mod normal, nu are rima. Mie imi place sa-i adaug.
In prezent, in Japonia, sunt cateva milioane de persoane care scriu haiku, majoritatea amatori. Limba japoneza permite foarte usor constructia acestor versuri, iar incercarea de a concepe un haiku in alta limba decat aceasta este de multe ori dureroasa.
Haiku reprezinta o provocare pentru ca trebuie sa exprimi sentimente sau imagini printr-o formula fixa care nu-ti permite anumite artificii, reprezentand mai mult, dupa parerea mea, o arta matematica.
In acest lucru consta, dupa mine, forta si frumusetea unui poem haiku.

Gand

"Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere."

Voltaire

miercuri, august 24, 2005

Poezie: De vis...

Ai aparut, iubito,
Din pulbere de stele
Si-ai coborat, razand,
In visurile mele.

Iar eu te-am plasmuit
Din apa si pamant.
Iubito, prea reala,
Pierdusesi ce-aveai sfant.

Si totusi-mi-era dor
Cand te purtam in minte...
Te-am omorat azi noapte.
Acum... e ca-nainte.

Don't go...

Ma simt din ce in ce mai trist acum cand vara se apropie de sfarsit… Dupa cat am asteptat-o, ea a venit si a trecut asa, pe nesimtite, fara sa ma anunte si pe mine ca e prin preajma. Acum privesc in urma ei ca un prost si nu mai zic nimic. As striga-o eu dar sigur nu ma mai aude…
Trecerea spre iarna nu e grea… Nici dureroasa… Dar e amaruie. Incepi sa amortesti si, intr-un final, uiti ca a mai fost vara. Te obisnuiesti cu zilele acelea din ce in ce mai scurte, cu frigul care sapa in tine trepte de gheata si cu acea culoare palida raspandita in tot ceea ce te inconjoara.
Pana si un tantar ratacit care zboara bezmetic prin camera ma duce cu gandul la vara. Nu-l mai privesc de mult cu ura, simtind in el o parte a mea care se incapataneaza sa traiasca. Sa reziste…
Nu peste mult timp, acea insecta pe care incepusem sa o admir, va cobora sovaitor spre sol in pasi de dans, stingandu-se incet pe podeaua camerei mele.
Pentru mine e deja toamna. Si iarna, dupa cum presupun, nu va mai sta mult la coada.
S-a facut asa tarziu...

Gand

"I question not if thrushes sing,
If roses load the air;
Beyond my heart I need not reach
When all is summer there."

John Vance Cheney

luni, august 22, 2005

Poezie: Multumesc

Iti multumesc, iubito, ca existi,
Ca, fara tine, as trai in van,
As fi om trist si printre oameni tristi,
O clipa, pentru mine, ar fi un an.

De vrei sa-mi dai ceva, eu nu cer mult,
Ma multumesc c-un fir de par de-al tau,
O vorba dulce de la tine sa ascult,
Atunci cand sufletul m-apasa rau.

Dar tu existi si asta mi-e de-ajuns,
Si chiar daca nu simti, eu sunt aici.
Ma multumesc sa te privesc pe-ascuns,
Sa-ti urmaresc, in taina, pasii mici.

Concluzia unei saptamani

Ce am urat…

Terasa Sabina unde “N-avem!” sau altfel: “Mancati ce vrem noi!”.
Fetele de la Penthouse care aproape tot timpul pareau haituite.
Toti surdo-mutii care iti pupau mana pentru 5000.
Aia cu clopotei prinsi de fusta.
Flamingo Boys pentru ca le isterizau pe ale noastre.
Parazitii pentru ca la fiecare “m..e” toti prostii urlau de fericire.
A pentru ca nu ma lasa s-o filmez.
Ala cu tricou de plasa din Azteca.
V pentru ca ma filma cand dormeam.
Viorica din Tulcea pentru ca astepta manele in club de house.
Tropicana pentru ca isi selecta clientii atat de drastic incat nu avea nici unul.
Restaurantele in care mancai ca la mama acasa. “Ba, adica cum, te iei de mama?”
Ski jet-ul, pentru ca 10 minute costau exact cat o croaziera de 12 ore pe Mediterana.
Aia care propovaduiau curatenia pe plaja impartind pliante.
Prietenii pentru ca nu m-au cautat atunci cand m-am pierdut.

Ce-am iubit...

Soare. Beck’s. Salata Greceasca. Caiac. Meduze. Armand Van Helden. Valuri. Zgomot. Carribean Twist. Glow stick. Nisip. Noapte. Baccardi Breezer. Azteca. Plaja. Dans. Green Love. Stele. Ring. Red Square. Luna. Perechi. Capuccino. Tineretului. Fly Project. Umbre. Pina Colada. Marlboro. Scoici. Daddy Yankee. DVG.
Prietenii pentru ca m-au lasat sa-i gasesc.

Gand

"The sea pronounces something, over and over, in a hoarse whisper; I cannot quite make it out."

Annie Dillard

sâmbătă, august 20, 2005

Parerea mea: Scuzele

Scuzele sunt pentru cei puternici pentru ca numai ei pot rani. Cu asta ma amagesc eu de ceva timp...
Si imi cer scuze pentru aproape orice: Imi cer scuze unui prieten ca am dansat nepermis de aprope cu prietena lui... Imi cer scuze prietenei lui pentru ca el s-a suparat pe ea... Imi cer scuze unor prieteni pentru ca s-au certat intre ei. Imi cer scuze unei tipe pentru ca am vrut sa o sarut cand n-avea chef si imi cer scuze pentru ca n-am facut lucrul asta cand ii venise cheful.
M-am plictisit sa fiu conditionat de altii. M-am plictisit sa le suport fitele si cred ca e timpul sa am propriile mele fite. Nu-mi voi mai cere scuze pentru lucruri pe care nu le fac. Si nici pentru cele pe care le fac premeditat. Voi avea insa tot timpul scuze pentru greselile mele.

Gand

"Apologizing - a very desperate habit - one that is rarely cured. Apology is only egotism wrong side out."

Oliver Wendell Holmes, Sr., The Professor at the Breakfast-Table

miercuri, august 17, 2005

Poezie: ...ala

Iubito, te credeam nasoala
Pan' te-am vazut in pielea goala.
Stateai la mare, la nudisti,
Cu marea-n ochii tai cei tristi.

Trageai un fum dintr-o tigara
Simtind din plin ca este vara.
Iubita mea cu par de smoala,
Ce te-as papa pe burta goala.

The Blue

All I see is blue: blue sea, blue sky, blue eyes. Not necessary in that order. Sometimes I see only the sky, sometimes only the see, but the eyes are always there. They typify the mirror of my own eyes and the soul beyond them it's reflecting everything that I am.
I feel surrounded by blue and it's impossible for me to escape. Actually, I don't realy need escaping. It's nice beeing convicted to this. And I don't care about the chain as long as the chain is blue.
I'll pass that state... but not today!

Gand

"Dream as if you'll live forever. Live as if you'll die today."

James Dean

joi, august 11, 2005

Poveste: Sad Story

Golanul o privea fix de cateva minute bune. Deodata, calcandu-si pe inima, o aborda:
-Cum se descurca o fata frumoasa ca tine fara muschii mei?
-Ii am pe ai mei! raspunse ea si ii intoarse spatele.
El se apropie de ea si o prinse de mana:
-Hei, papuso!
Ea se zmuci, tipand:
-Lasa-ma!
O prinse de par si… stupoare… ramase cu parul in mana.
-Ce naiba?! Exclama el, observand apoi imediat si mustata stufoasa de pe fata ei.
Ea se legitima pe un glas gros:
-Irinel Genunche, capitan in Politia Capitalei… sub acoperire! si ii puse catusele derbedeului, luandu-l prin surprindere.
Capitanul era mic dar vanjos. Devenise eroul cartierului cu ceva vreme in urma cand rezolvase cu strasnica siguranta o situatie conflictuala care ar fi putut degenera: salvase mâta lu’ tanti Lenuta Barbulea din ghearele javrei lui Nelu Cauciuc. In pofida catorva muscaturi si zgarieturi nesemnificative fusese aplaudat la scena deschisa si obtinuse binemeritatul respect de care se bucura in prezent.
Ii trase cu sete o palma golanului spunandu-i pe un ton ridicat:
-De cand te pandeam, puslama! Cate fete ai necinstit tu…
La un moment dat intrara in scena doi veri primari ai golanului veniti de la tara, din satul Zmucitii Mici, acolo unde renumele lui Genunche nu ajunsese. Erau bine facuti, cu muschi crescuti la munca campului.
Il luara pe eroul nostru pe sus si il trantira de pamant. Irinel scuipa automat guma de mestecat si vreo doi dinti, apoi ii intreba sovaind:
-Baieti, m-ati dat pe mine de sosea sau ati dat cu soseaua-n mine?
Ei, aroganti, nu raspunsera.
Amintindu-si de arma lui cea mai eficienta, se ridica de jos tremurand de furie si scrasni printre dinti:
-Veti muri, cainilor! si arunca bumerangul…
Paradoxal, acesta nu se mai intoarse. In schimb, primi o alta suita de pumni.
Irinel nu mai stia de el. Tot ce stia era ca unu plus unu fac doi, dar nici de asta nu era foarte sigur.
In seara aceea, tarziu, abia ajunse acasa capitanul de politie… Si trist peste firea omeneasca, muri de umilinta.

Sad end.

Parerea mea: Imaginatia

As vorbi despre imaginatie… Pentru ca ea vorbeste cel mai bine despre mine…
Imaginatia este un dar pentru care ar trebui sa multumim la infinit. Ea ne poarta spre acele solutii care nu le gasesti in timpul visului. Imaginatia, as spune eu, este un vis cu concluzie bine determinata. Pentru ca atunci cand visezi si ai posibilitatea de a da o forma visului, nu-ti ramane decat sa te apuci de treaba…
Poti lucra folosind orice unealta, in orice material, si te poti astepta la orice rezultat, care te va satisface mai mult sau mai putin. Va place sa dati cu un fier in piatra? Sculptati! Va place sa murdatiti albul? Pictati! Va place zgomotul? Cantati! Va plac oamenii? Iubiti!
Imaginatia este cel mai sigur bun pe care il posed. Stiu ca nu mi-l poate fura nimeni. Iar produsele imaginatiei mele sper sa iasa la lumina… Curand!

Gand

"I saw the angel in the marble and carved until I set him free."

Michelangelo

miercuri, august 10, 2005

Poezie: Nu vreau...

Nu am nevoie nici de soare,
Nici de pamant si nici de mare,
Cu flori, cu pasari n-am ce face,
Nu vreau razboi, nu vreau nici pace,
Nu-mi trebuiesc nici munti, nici ape,
Ci doar ca tu sa-mi fii aproape.

Indiferenta-mi este luna,
Iar noaptea, ziua mi-e tot una,
Nu cer nici mila, nici putere,
Nu vreau placere sau durere,
Nici oameni veseli si nici tristi,
Atata timp cat tu existi.

Parerea mea: Frumusetea

Vad tot mai multe femei urate care cumpara de la Beauty Shop-uri, se intretin la Beauty Saloane si citesc Beauty Magazines. Pentru ce? Au impresia oare ca, daca se ascund in spatele unei tone de farduri, vor pacali pe cineva? Apropo, 80% dintre femei folosesc farduri. Asta ce inseamna? Ca 80 % dintre ele au ceva de “corectat”?
Barbatii, in schimb sunt nesimtiti. Ei n-au nici o treaba cu felul in care arata iar daca vreunul dintre ei se ingrijeste cat de cat, ceilalti il vad ca pe o “papusica”.
Sincer, as vrea sa vad si eu barbati preocupati de unghiile lor, de felul in care miros, de modul in care isi aranjeaza parul, de hainele pe care le poarta.
Romanii sunt undeva la limita de jos a decentei. Am o foarte mare ciuda pe ei pentru ca nu reusesc sa invete ce inseamna civilizatia. M-am plictisit sa intalnesc pe strada oameni urati. Ideal ar fi sa umblam toti in pielea goala pentru ca atunci, in loc sa ne acoperim defectele, am incerca sa le corectam.
E atat de simplu acum, pentru o persoana urata care dispune si de anumite fonduri, sa se transforme peste noapte din hipopotam in flamingo, dar pe de alta parte prea complicat pentru aceeasi persoana sa se intretina prin forte proprii, prin miscare si alimentatie sanatoasa.
Traiasca implanturile, liposuctia si liftingurile! Traiasca chirurgia plastica! In viitorul apropiat aceasta o sa ne transforme atat de mult incat n-o sa mai aratam a oameni. O sa avem montati ochi de pisica, oglinzi retrovizoare si procesoare Pentium N care ne vor tine loc de creier.
Frumusetea este un ideal absurd pentru multi, pe care acestia nu-l vor atinge niciodata. Din nesimtire…

Gand

"I'm tired of all this nonsense about beauty being only skin-deep. That's deep enough. What do you want - an adorable pancreas?"

Jean Kerr

marți, august 09, 2005

Poveste: Tiganii (continuare)

Venise iarna si peste sat, saraca in zapada dar destul de friguroasa.
Acum Lumina era portocalie in cap. Una din doua: ori nu se mai purta blondul, ori gresise culoarea.
Bataile incetasera… Florin era la puscarie pentru ca furase un pat.
Il plangea Lumina tot timpul, ba pe la barul din tiganie, ba pe la carciuma din centrul satului… Asta cand avea bani.
In amintirea lui, sau mai mult de foame, mergea singura la balta. Facea o copca si dadea la peste. Nu prindea nimic… Ofta intr-una Lumina dupa tigan si dupa… prostovolul lui. Asa e dragostea…

Nicu, pe de alta parte, o ducea bine. Vanduse un copil. Cel putin asa spunea lumea…
Cui il vanduse, nu se stie. Important e ca avusese bani sa-si ia casetofon… Si porc de Craciun… Il alinta “Boxeru” pentru ca ii aducea aminte de tineretea lui. Il tinea in antreu. Ce drag ii mai era de el…
Dar nu avu parte de animal… Dupa ce, aproape o saptamana, stransese de prin gunoaiele Bucurestiului pentru al hrani, intr-o noapte, porcul disparu… Ori iesise afara din casa si scapase din curte prin gardul fara uluci, ori il furase cineva…
Nicu innebunise. Cauta prin tot satul, intreband in stanga si-n dreapta. Nimeni nu auzise de “Boxeru”, ba unii chiar faceau si misto de el. Asa se lua la bataie si cu Aurel, varu-sau din Tiganie, care il intrebase in gluma:
-Ce, Nicule, n-ai mai rezistat pana la Craciun si l-ai mancat de viu?
Dar Nicu nu avea chef de glume… Ajunse tarziu acasa, beat mort si pus pe harta. Calare pe bicicleta, isi alerga copiii prin curte, injurandu-i si afurisindu-i de mama focului… Ei purtau vina pentru fuga porcului...
Pedaland nervos in zig-zag, pilit cum era, cazu de pe bicicleta in noroi. Si acolo ramase… Intins pe jos, respirand nervos, Nicu se jura ca pana la Craciunul viitor o sa-si vanda toti copii si o sa-si ia, nu unul, ci o turma de porci…

Amintire: Cum am inceput eu sa fumez

Aveam 6 ani cand am fumat prima data. Tin minte pentru ca m-au prins ai mei si o bataie ca aia nu se uita niciodata.
Ma jucam cu niste colegi de gradinita, o fetita si un baietel al caror nume l-am uitat demult…
Alergam bezmetici toata ziua, iar la un moment dat, in acea zi fatidica de vara, “ne-am impiedicat” de un chibrit aproape plin… 47 bete! Si ce poti face cu asa ceva? Bineinteles, poti aprinde tigari…
Am cules de pe jos si am bagat in san cate chistoace puteam duce si ne-am refugiat dupa un bloc pentru a ne putea delecta pe-ndelete cu aceasta placere rezervata numai adultilor…
Sa fi vazut fata tatalui meu cand, dupa vreo doua ore de cautari prin imprejurimi, m-a gasit sufland in tigara. Da, pe bune, eram atat de batut in cap incat n-aveam idee ca tigara se trage in piept si suflam in ea de mama focului, mirandu-ma ca se stinge. Cred ca a fost singura data cand tatal meu m-a altoit, dar mi-a servit o doza asa de concentrata ca mi-a ajuns pentru toata copilaria…
Tot pe la acea varsta, un unchi de-al meu ma imbia tot timpul cu asemenea delicatesuri… “Vrei ma sa tragi si tu un fum?” Iar eu raspundeam: “Mhmm!” In mintea mea, acel “rendez-vous avec une cigare” capata conotatii senzuale. In timp ce unchimiu intindea spre mine obiectul interzis, eu imi tuguiam buzele si inchideam ochii de parca asteptam venirea primului sarut. Mai mereu, palma mamei mele ajungea prima… Pleosc!
Asta e numai una dintre belelele copilariei… N-am sa va spun acum ce-am patit cand, pe la vreo 10 ani, m-au prins ai mei cu prezervative…

Gand

"I'm glad I don't have to explain to a man from Mars why each day I set fire to dozens of little pieces of paper, and put them in my mouth."

Mignon McLaughlin, The Second Neurotic's Notebook, 1966

luni, august 08, 2005

Poveste: Tiganii

Florin era inalt si slabanog. Frate-sau, Nicu, mai marunt, compensa diferenta de inaltime printr-o burta de toata frumusetea. Amandoi erau teroarea baltii…
Dupa-amiaza, cand soarele isi mai domolea vapaia, ii vedeai coborand in vale la fantana, urmati indeaproape de puradei care topaiau ca apucati de streche, purtand cu fala unditele de trestie. Cel mare era Giani, urmatorul in ordinea varstei Ion, al treilea Jean si ultimul, cracanat pentru ca nu-l tinuse masa in scutece, Giovani. Stau si ma minunez… De unde naiba atata inspiratie pe tigani?
Cum veneau, se asezau in capul baltii, langa calea ferata, desfaceau betele si o sticla de vodca proasta si dadeau la peste. Daca prindeau ceva, mai luau o vodca pe datorie de la Tanta, si in seara aia era sarbatoare in casa lor. Daca nu… o bateau pe Lumina.
Cine era Lumina? Lumina era femeia lui Florin. Si ce femeie! De un timp se vopsise blonda. Tot de pe atunci se intetisera si bataile. Se pare ca pe Florin il irita culoarea la culme.
Tiganul nu se sfia sa o bata chiar acolo pe garla. Si o batea… Daca prostovolul era bun pentru pesti, atunci era destul de bun si pentru saraca Lumina. Tipa femeia ca din gura de sarpe…
Din cand in cand, se mai trezea frate-sau spunandu-i:
-Ba, Florine, las-o ma naibii, ca-ti trage la undita!
Dar pe Florin, asta parca il intarata si mai mult:
-Vezi fa, din cauza ta am pierdut si pestele! Si continua mai abitir sa dea in Lumina.
Cand se impacau, o lua si o ducea la Bucuresti unde o punea sa cerseasca. Sa mai scoata si ea un ban… Ca tot omul munceste.
Si vorba aia, meseria e bratara de aur. Sau de metal ordinar, in cazul lui Florin, atunci cand muncea pentru stat vreo jumatate de an… La Jilava sau la Balanoaia. Ca sa-si ramburseze si el “impozitele”, cum ii placea sa spuna.
Sa vezi ce-i mai turuia gura cand venea de la parnaie… Ca se respecta pana si acolo… Ca fuma numai “bune”, adica d-alea cu filtru, ca avea in fiecare zi carne, vodca si dulceata, ca primea de la Lumina… Si cate si mai cate…
Si de bine ce-i pria intoarcerea acasa, se apuca din nou de blestematii. Ba fura o gasca, ba un porc, ba niste cherestea. Sa aiba si el papica si lemne de foc la iarna. Omul, ce-i drept, strangator si gospodar… Dar cam nervos din fire.
Bine, ca nu poti sa-l acuzi numai pe el… Nici Lumina nu era usa de biserica. Stia ea cum sa-i raspunda la “Taci, fa!” ca sa se faca iubita… Stia prea bine cum sa puna sare si piper in conversatie:
-Sa faci spume la gura si sa mori calcat de tren, fira-ai tu al naibii sa fii!
Dupa atata chin, Lumina tot nu cuteza sa-l paraseasca pe Florin. De, era omul ei… La bine si la rau… Pana cand moartea avea sa-i desparta. Cat de curand…

Parerea mea: Eu

Bineinteles ca, vorbind despre mine, voi fi cat se poate de subiectiv. Mai mult, voi incerca sa dau o perfecta dovada de egocentrism in construirea autoportretului meu. Nici n-as putea face altfel, pentru ca propria mea persoana e in discutie... Logic, nu?

In esenta, am tot timpul impresia ca sunt un om bun. Nu fac rau premeditat, iar atunci cand gresesc, trebuie, intr-un fel sau altul, sa-mi repar greseala. Nu suport sa raman dator, nu suport sa fiu inteles gresit si nu suport parerile despre mine nascute din ignoranta sau in urma unei judecati superficiale. Pe de alta parte, stiu ca putini ma cunosc, probabil chiar mai putini decat am eu impresia. Adevarul este ca nici eu nu-i ajut. Desi vorbesc mult, sunt foarte selectiv cu informatiile pe care le furnizez si, desi par ca spun totul, sunt foarte sec de multe ori cand vorbesc despre mine. Dovada e prezenta undeva pe aici…
Un lucru care ma caracterizeaza: De multe ori, sunt suficient de fals in ceea ce spun incat sa nu am regrete ca mint. Pentru ca nu suport minciuna de nici un fel. Dar imi place, de obicei, sa ocolesc adevarul. Pentru multi asta inseamna unul si acelasi lucru… Mie imi place insa acest compromis modern care imi da posibilitatea sa spun lucrurile intr-un mod frumos. Ce ne-am face altfel fara putina amagire?

Am foarte multa incredere in mine datorita faptului ca sunt un om destept. Puteti foarte bine sa ma contraziceti, dar nu fiti rai doar de dragul de-a fi rai. Si totusi, fiecare lucru in care ai incredere deplina, te tradeaza cel putin o data in viata doar pentru ati reaminti ca esti om. Si sunt foarte putine lucruri in viata asta de care poti fi sigur. Eu sunt sigur de mine iar, atunci cand alunec, gasesc repede ceva de care sa ma prind. Sau pe cineva… Pentru ca, in mare parte, traiesc prin intermediul celor apropiati mie.

De obicei, oscilez intre doua stari: iubire si indiferenta, stari antagonice si semipermanente. Ura, sentimentul pe care l-am lasat deoparte si care, paradoxal, ar putea sa faca din mine un om mai bun, apare rar si trece imediat. In schimb, cand am o pasiune, indiferent de natura ei, tind sa fac totul pentru a o maximiza. Nu conteaza cat investesc sau cat primesc in schimb. Atata timp cat exista o pasiune, ma simt dator sa o intretin, repet, doar pentru simplul fapt ca aceasta exista… Pe de alta parte, starile de indiferenta prin care trec imi trezesc regrete si, intr-un final, acestea concluzioneaza inevitabil tot in iubire. Pentru ca incerc sa recuperez, de multe ori, timpul acesta petrecut in indiferenta, printr-un interes exacerbat, dar nu mai putin sincer, aratat lucrurilor la care tin.
Sunt relativ pentru ca, daca as fi constant in tot ceea ce fac, as fi plictisitor. Nu as mai fi eu. Intradevar am multe masti, dar fiecare este creata pentru cineva anume si nici una nu a fost creata pentru a-mi ascunde fata, ci numai pentru a fi o adaptare la celalalt si o dovada a faptului ca-l inteleg.
Desi ma astept sa nu intelegeti mare lucru din ce am spus mai sus, trebuie sa-mi iau si o masura de precautie… Pentru ca fiecare “marturisire” de acest fel duce cu gandul la o suma de complexe. E, va anunt ca eu am foarte putine. Iar daca voi stiti mai multe… Sunt sigur ca nu le-ati spune aici.

Gand

"It is better to be hated for what you are than to be loved for something you are not."

Andre Gide

sâmbătă, august 06, 2005

Poezie: In urma ta

Iubit-o, te-am pierdut azi dimineata.
Ai disparut tinandu-te de noapte
Si m-ai lasat tembel, cu barba-n lapte,
Manjit de-a-ntregul cu dulceata.

Tu ai plecat si m-ai lasat privind
In urma ta, cu ochii plini de dor.
Iubito, de te prind, eu te omor,
Si crede-ma, am sa te prind.

Mai ai o sansa: sa te-ntorci acum.
Priveste-n urma, hai, ramai cu mine.
Va fi ca inainte, chiar mai bine.
Te rog, de vrei, opreste-te din drum.

Iar daca nu, ma vad sortit sa duc
O viata-n cautare si tristete.
Pe tine, idealul meu de frumusete,
Te voi urma ca un nauc.

Parerea mea: Prietenii

De ce avem nevoie de prieteni? Pai, eu cred ca asta e partea frumoasa a societatii. Daca tot trebuie sa traim impreuna, macar sa impartim niste sentimente frumoase unii cu altii.
Eu am nevoie de prieteni atunci cand am ceva de spus si caut un public care se implica. Un public pe care sa-l cunosc si care sa ma cunoasca. Si pe care il pot asculta, la randul meu, fara sa fiu indiferent.
Am mai gresit cateodata fata de prieteni... Nu am fost atat de sincer pe cat trebuia sa fiu dar am mintit stiind ca ma vor prinde. Si asta a fost sansa mea de a ma corecta...
Prietenii sunt niste ziduri care te sprijina atunci cand incerci sa te ridici, care te baga in joc atunci cand esti prea singur si ai impresia ca nu depinzi de nimeni, si pe care ii provoci la lupta doar de dragul de a te lasa invins.
Astea sunt o parte din paradoxurile prieteniei... Sa ai nevoie de prieteni care sa aiba nevoie de tine.

Gand

"When we honestly ask ourselves which person in our lives mean the most to us, we often find that it is those who, instead of giving advice, solutions, or cures, have chosen rather to share our pain and touch our wounds with a warm and tender hand. The friend who can be silent with us in a moment of despair or confusion, who can stay with us in an hour of grief and bereavement, who can tolerate not knowing, not curing, not healing and face with us the reality of our powerlessness, that is a friend who cares."

Henri Nouwen

vineri, august 05, 2005

Poezie: Ganduri

Cand noaptea-ncepe iar de garda
Si intunericul sa arda,
Cand luna iese la plimbare
Si stelele devin amare,
Cand somnul mi-am pierdut de mult,
Incep tacerea sa ascult.

Cand gandurile-mi sapa-n creier,
Le iau pe rand, incet le treier,
Le rup, le sfaram, le sufoc,
Le dau prin apa si prin foc,
Usor de tot le scot din minte,
Pe foaia alba, in cuvinte.

Parerea mea: Barbatii

Da, este vorba despre un fel de autocritica! M-a pus naiba sa-mi dau cu parerea despre femei iar acum sunt obligat, in revansa, sa fac acelasi lucru despre barbati.
Noi, barbatii...
  • Suntem in stare sa facem fata acelor situatii tensionate pe care le creem tot noi.
  • Ne-am nascut sa combatem si sa primim replica, iar cand nu mai avem cuvinte, gasim destui muschi pentru a ne incorda.
  • Noaptea, pe strada, cand trecem unul pe langa altul, ne privim cu teama de parca fiecare asteapta ca celalalt sa scoata un cutit, numai pentru ca ne stim capabili de asa ceva.
  • Desi stim sa mergem pe bicicleta, avem boala sa cadem non-stop.
  • La batranete devenim intelepti dar tot atunci incepem sa uitam.
  • Ne intrecem unul pe altul si pierdem toti.
  • Planuim sa cucerim lumea dar ne apuca lenea.
  • Ne simtim amenintati unul de altul si, de aceea, iubim femeile.
  • Din noi se nasc geniile dar si criminalii.

Si totusi, ca sa te definesti ca barbat, trebuie sa ai, ca termen de comparatie, femeia. Nu poti scapa de asta. Pentru ca din ea vii si tot la ea te intorci. Inexorabil.

Gand

"God gave us all a penis and a brain, but only enough blood to run one at a time."

Robin Williams

joi, august 04, 2005

Poezie: Metamorfoza

Mi-a crescut in frunte-un plop!
Mai, ce chestie, mi-am spus.
Hai acuma sa-l dezgrop,
Sa-l plantez in crestet, sus.

Cum stateam cu capu-n palme,
Am simtit ceva pe spate.
Un mic tei crescuse-acolo.
Vai, dar asta nu se poate!

Stau mirat, privesc aiurea
Si vad cum dispar ca om,
Ma acopera padurea,
Ram cu ram si pom cu pom…

Parerea mea: Fericirea

Iar am gasit azi fericirea intr-un rasarit de soare… Si ma gandeam sa spun: Ce putin imi trebuie ca sa fiu fericit! Dar m-am oprit la timp. Am realizat cat efort ii trebuie soarelui pentru a se ridica pe bolta… Si cat ii trebuie pentru a cobori din nou in bezna.
E o metafora, bineinteles… Dar, daca el s-a chinuit atatea miliarde de dimineti sa ne lumineze trairea, de ce n-am putea spune ca efortul lui ne innobileaza? De ce nu i-am multumi?

Cat despre reteta fericirii… Pai, se iau si se amesteca toate sentimentele frumoase, dar asta numai dupa ce le-ai cunoscut pe cele urate. Rezultatul trebuie sa arate ca acel rasarit de soare de care vorbeam mai sus, sa miroasa ca o prajitura de piersici bine coapta, sa sune cum suna picaturile de ploaie atunci cand se sparg pe acoperis, iar la atingere, sa aiba finetea unei petale de trandafir. Si, mai presus de toate, trebuie sa fie dulce ca mierea proaspata de salcam. Asta-i reteta mea… Dar nu-i obligatorie… Condimentati-o cum doriti… Dupa gust.

Gand

"Happiness is like a butterfly which, when pursued, is always beyond our grasp, but, if you will sit down quietly, may alight upon you."

Nathaniel Hawthorne

miercuri, august 03, 2005

Poveste: Gradinarul

“O, Doamne, ce zi perfecta pentru gradinarit!” exclama Temo Ar pasind in lume…
Culorile calde ale diminetii ii luminau chipul incantat de atata frumusete, in timp ce insusi soarele, stapanul cerului, ii deschidea in fata carari de lumina. Albastrul seninului oglindea pacea din sufletul lui…
Calcand pe aleile serpuitoare ale gradinii, Temo Ar inspira puternic, din cand in cand, incercand sa guste parfumul fiecarei flori abia nascute din roua diminetii. Auzul sau fin descoperea in frunzisul copacilor batrani o multime de sunete melodioase, aduse de bataia vantului, care ii induiosau inima cu acordurile lor timide.
Pe rand, incepu sa treaca in revista florile lui dragi. Privi spre stanga unde cresteau lalelele, imbobocite pentru prima data in acea primavara, urmate indeaproape de zambile si viorele. Micsunelele si ghioceii rasareau din iarba parca pentru a-l intimpina cu salutul lor. Garofitele si trandafirii pareau sa astepte dezmierdarea gradinarului ca pe o picatura de apa la radacina, iar liliacul isi raspandea parfumul ametitor catre marginile gradinii, incercand sa puna stapanire in totalitate pe simtul lui olfactiv.
In dreapta sa, un cactus salbatic inflorise pentru un scurt moment binecuvantat. Din trupul lui tepos se aprinsese o flacara rosie, care il imbogatea nespus, transformandu-l usor in vedeta gradinii. Temo Ar petrecu mai mult timp cu el, stiind mult prea bine ca gloria este efemera. Il sapa cu grija la radacina. Il uda, dar numai un pic, cam atat cat se uda cactusii…
Cand termina, privi in jur…
Ceva nu se potrivea in acest tablou zugravit de mana Domnului… Undeva, in marginea gradinii, abia mai respira o floricica. Era o petunie bolnava care incepuse sa-si piarda culoarea inca din ziua trecuta. Aproape uscata, se chircise treptat in umbra unui batran maces, implorand mila oricui ar fi trecut pe acolo.
Gradinarul se indrepta spre ea cu pasul sau leganat, in timp ce florile isi intorceau petalele spre el, urmarindu-l ingrijorate. Unde se ducea? Ce urma sa faca?
Temo Ar se apleca asupra petuniei si incepu sa o mangaie delicat, iar din ochi pornira sa-i curga lacrimi mari si calde. Sub atingerea lui, floricica tremura strabatuta de un fior inexplicabil. Cu o ultima fortare, ridica petalele spre gradinar, parca privind in ochii lui albastri acum tulburati de plans, incercand sa implore mila. Dar gradinarul stia cel mai bine ce trebuie facut intr-o asemenea situatie…
Se aseza in genunchi in fata ei si, cu o mana sigura de aceasta data, o scoase din tarana. Un sunet stins de pamant dislocat insoti trecerea in nefiinta a petuniei…
O data treaba terminata, gradinarul se ridica si porni mai departe pe cararile gradinii, fluierand o melodie vesela care avea sa-l tina binedispus pana spre seara…
In urma lui florile suspinau incet, strabatute de o tristete relativa:

“Temo Ar, Temo Ar, Te…”

Parerea mea: Moartea

Cine spune ca moartea reprezinta sfarsitul omului din punct de vedere al constiintei de sine, cred ca nu stie ce vorbeste…
Sau altfel… Ce rost am avea daca ne-am defini exclusiv prin viata? Daca ne-am raporta la materialismul cateodata absurd al realitatii cotidiene si am trai asa, aiurea, fara nici o concluzie finala… N-am fi oare decat un prilej de amuzament pentru entitati aflate undeva deasupra noastra? Si asta numai in speranta ca acestea exista?
Nu sunt sigur daca sufletul exista inainte de a se materializa in corp. Dar sunt sigur ca el va fi si dincolo de moarte. Nu cunosc intrebari de genul: Si daca asta e tot? Pentru ca nu as putea sa supar, in veci, Divinitatea…Eu cred in moarte. E cel mai sigur lucru dintre toate… Si pariez pe ea fara nici un fel de teama…

Gand

"I intend to live forever. So far, so good."

Steven Wright

marți, august 02, 2005

Poveste: Prin moarte viata iar incepe...

Uitase de cand plutea intre viata si moarte, la limita de jos a Cerului Mijlociu, abia respirand sub povara atmosferei rarefiate. O foame groaznica il chinuia…
Jumatate carne, jumatate metal, batea greu din aripi, la intervale din ce in ce mai neregulate. Nu peste mult timp avea sa se prabuseasca prin Vazduhurile Toxice pana in Marea de Smoala, de unde, in vremuri de mult uitate, stramosii lui se ridicasera… Mintea i se odihnea deja pe campiile pline de soare cantate in povesti de batrani. Si chiar daca nu stia prea bine cum arata o campie, caldura descoperita in imaginatia lui il facea sa se bucure de iminentul sfarsit…

Deodata o vazu… Era perfecta… Zbura in straturile superioare ale Cerului, plina de energie, dansand parca in ritmul vantului uscat. Amestecul de albastru organic, impletit cu griul rece al metalului, ii provoca un fior in inima, dar si in stomac. Doamne, ce frumoasa era… Si el trebuia sa manance…
Alegerea era nespus de simpla: el ori ea. Dar cum sa ucizi o floare? Luase multe vieti de-a lungul timpului dar niciodata una atat de stralucitoare, atat de calda, atat de vie… Nu, nu putea face asa ceva. In alt timp, probabil, ar fi fost impreuna. Pereche…
Foamea nemiloasa il musca insa pe dinauntru. Ii devora mintea... De ar fi putut rapi macar putin din energia ei, doar cat sa-i ajunga pana ar fi intalnit altceva. Numai un strop…

Tasni cu ultima putere gasita in disperare. Urca greu, apropiindu-se treptat de iubita-prada, fara ca ea sa-l simta…
Cand ea il vazu, era deja prea tarziu. Tentaculele lui metalice o prinsera, rapindu-i orice sansa de a scapa. Frica se citea in ochii ei mari si negri. Ar fi vrut sa o linisteasca, sa-i arate ca sunt la fel, dar el, cuprins de febra foamei, se precipita sa isi introduca cordonul de alimentatie in fanta crestetului ei.
Simtea cum se zbate in ghearele lui, cum incearca sa evadeze din temnita tentaculelor otelite, cum il roaga din priviri… Iar el nu se mai putea opri, tragea si ultima farama de energie, cu o pofta animalica, necontrolata…
O lasa sa cada, rece, lipsita de viata, stinsa…

O, Doamne, ce facuse? O ura imensa fata de ce era il cuprinse deodata. Unde oare se indrepta? In ce iad avea sa sfarseasca? Si pentru ce sa mai traiasca? Pentru asta?
De ce oare fusesera blestemati sa traiasca asa?
Ce frumoase erau acele timpuri cand oamenii traiau pe suprafata Pamantului, cand era lumina, cand era caldura, cand era dragoste…
Isi blestema parintii si pe inaintasii lor pentru mostenirea lasata. Ei distrusesera lumea iar ei suportau consecintele…
Se arunca dupa ea, intr-o cursa nebuna cu rezistenta. Parcurse intr-o clipa toate straturile care ii despartea si o prinse cand intra in atmosfera toxica. Se zbatu cu greu sa o ridice la un nivel respirabil, tinand-o strans, ca pe o comoara. Numai de ar fi reusit sa o aduca la viata…
Se conecta in crestetul ei cu acelasi cordon cu care ii rapise sufletul si incepu sa-i picure viata din nou in corp. Ea tresarea din cand in cand, primind cu nesat fluidul trairii…
“Deschide ochii!” se ruga el plangand. ”Deschide-i!”
Si ea ii deschise larg… Iar aripile ii inflorira. Atat de frumoasa…
Il privi mirata, neintelegand. Trebuia sa-i fie frica de el dar simtea altceva…

Un tipat ascutit izbucni din pieptul ei, cand fu tras in jos de spatiul nesatul. Tipatul acesta il insoti in cadere, prin Cerul de Jos, in timp ce el, care nu cunoscuse niciodata fericirea, zambea…
Cadea lin, imbratisat la pieptul mortii. Ii era bine… Destinul sau, desi tragic, se va incheia frumos…
O va astepta pe fundul Marii de Smoala pana ii va veni si ei sorocul. Si atunci vor fi impreuna…
Cand atinse suprafata ucigatoare, strigatul ei se mai auzea inca…

Parerea mea: Ura

Ura ca forta mobilizatoare… Unde am mai auzit eu asta?
Oricum, trebuie sa cadem de acord… De multe ori, ura implica o placere similara ca forta cu cea izvorata din iubire. Si aceeasi putere creatoare. Nu poti fi indiferent la tot ce te inconjoara si in acelasi timp creativ. E un nonsens. Ura potenteaza. Ura descatuseaza energii nebanuite. Tot ea iti da lectii de logica si inventivitate. Si numai din inteligenta se poate naste o ura concreta. Iar prostii n-au ce face cu acest sentiment. Pentru ca ura, spun eu, este un sentiment inalt…
Ura ca sentiment… Ce alaturare nefericita de termeni. Ura nu o simti. Ura este un acid care iti curge prin vene si te dizolva… Pana ramai nimic.
In final, pot spune sincer: Iubesc ura... Dar reciproca nu-i valabila…

Gand

"End discrimination. Hate everybody".

Unknown

luni, august 01, 2005

Link: pozele-mele.blogspot.com

Sunt sarace sentimentele transmise prin cuvinte sau imagini. Dar altceva mai bun n-avem...
Check the link!

Poezie: Ce mi-as dori...

Ce mi-as dori, iubito,
sa nu te mai iubesc,
si mai presus de asta
sa-mi para si firesc.

Ce mi-as dori, iubito,
sa uit, doar cat clipesti,
sa uit ce faci din mine
si cum ma risipesti.

Ce mi-as dori, iubito?
Te-ntreb, ca tu stii bine,
Sa fug mancand pamantul
sau sa ma pierd in tine?

Parerea mea: Femeia

A meritat o coasta? Pai... sa vedem!
Eu, in majoritatea timpului, sunt misogin. Declarat! Exista la nivelul subconstientului meu o frica irationala de a investi intr-o femeie. E mult mai usor sa te aperi de ea decat sa o provoci. In alta ordine de idei, intalnind o femeie e ca si cum ai pleca in razboi. Armele cu care pleci la lupta sunt variate: spiritul, corpul, situatia financiara…
Am trecut de cateva ori peste frica asta. Nu e chiar asa de rau… Desi ma asteptam sa gasesc capcane peste tot, am intalnit numai emotii. Curcubeu, parfum, muzica, vanilie…

Exista femeia perfecta? As putea, la fel de bine, sa intreb daca exista adevar absolut. Raspund tot eu: Nu! Dar cum fiecare avem propriul nostru adevar, in acelasi fel, fiecare femeie este perfecta dar numai privita prin ochii iubitului ei. Si atunci, sa nu fim ipocriti si sa dam cezarului ce-i al cezarului. Merita o coasta…

Gand

"Toate femeile sunt la fel, fiecare e mereu alta".

Nu-stiu-cine-a-spus-asta