Poveste: Tiganii

Florin era inalt si slabanog. Frate-sau, Nicu, mai marunt, compensa diferenta de inaltime printr-o burta de toata frumusetea. Amandoi erau teroarea baltii…
Dupa-amiaza, cand soarele isi mai domolea vapaia, ii vedeai coborand in vale la fantana, urmati indeaproape de puradei care topaiau ca apucati de streche, purtand cu fala unditele de trestie. Cel mare era Giani, urmatorul in ordinea varstei Ion, al treilea Jean si ultimul, cracanat pentru ca nu-l tinuse masa in scutece, Giovani. Stau si ma minunez… De unde naiba atata inspiratie pe tigani?
Cum veneau, se asezau in capul baltii, langa calea ferata, desfaceau betele si o sticla de vodca proasta si dadeau la peste. Daca prindeau ceva, mai luau o vodca pe datorie de la Tanta, si in seara aia era sarbatoare in casa lor. Daca nu… o bateau pe Lumina.
Cine era Lumina? Lumina era femeia lui Florin. Si ce femeie! De un timp se vopsise blonda. Tot de pe atunci se intetisera si bataile. Se pare ca pe Florin il irita culoarea la culme.
Tiganul nu se sfia sa o bata chiar acolo pe garla. Si o batea… Daca prostovolul era bun pentru pesti, atunci era destul de bun si pentru saraca Lumina. Tipa femeia ca din gura de sarpe…
Din cand in cand, se mai trezea frate-sau spunandu-i:
-Ba, Florine, las-o ma naibii, ca-ti trage la undita!
Dar pe Florin, asta parca il intarata si mai mult:
-Vezi fa, din cauza ta am pierdut si pestele! Si continua mai abitir sa dea in Lumina.
Cand se impacau, o lua si o ducea la Bucuresti unde o punea sa cerseasca. Sa mai scoata si ea un ban… Ca tot omul munceste.
Si vorba aia, meseria e bratara de aur. Sau de metal ordinar, in cazul lui Florin, atunci cand muncea pentru stat vreo jumatate de an… La Jilava sau la Balanoaia. Ca sa-si ramburseze si el “impozitele”, cum ii placea sa spuna.
Sa vezi ce-i mai turuia gura cand venea de la parnaie… Ca se respecta pana si acolo… Ca fuma numai “bune”, adica d-alea cu filtru, ca avea in fiecare zi carne, vodca si dulceata, ca primea de la Lumina… Si cate si mai cate…
Si de bine ce-i pria intoarcerea acasa, se apuca din nou de blestematii. Ba fura o gasca, ba un porc, ba niste cherestea. Sa aiba si el papica si lemne de foc la iarna. Omul, ce-i drept, strangator si gospodar… Dar cam nervos din fire.

Bine, ca nu poti sa-l acuzi numai pe el… Nici Lumina nu era usa de biserica. Stia ea cum sa-i raspunda la “Taci, fa!” ca sa se faca iubita… Stia prea bine cum sa puna sare si piper in conversatie:
-Sa faci spume la gura si sa mori calcat de tren, fira-ai tu al naibii sa fii!
Dupa atata chin, Lumina tot nu cuteza sa-l paraseasca pe Florin. De, era omul ei… La bine si la rau… Pana cand moartea avea sa-i desparta. Cat de curand…