Atunci cand am vazut-o era inca departe,
Nu ma gandeam la rau, nu ma gandeam la moarte.
Era senin pe cer, de frica nu stiam
Era doar prima zi si eu, nebun, zambeam.
A doua zi, pe cer, au inceput s-apara
Nori negri ca taciunii si am uitat de vara.
Cand am vazut-o clar, era asa de-aproape
Venea de peste tot, prin cer, pamant si ape.
A treia zi, in umbra, s-a asternut pe noi,
Eram atat de slabi, batrani, saraci si goi
Si-a inceput s-adune din toti cate un pic
Iar sufletu-l simteam din ce in ce mai mic.
Apoi veni sfarsitul, iar noi pluteam spre stele
Urcand in largi sicrie, doar oase fara piele.
Iar ea ne insotea, aproape, stand de straja
Si totul se pierdea in neguri, ca-ntr-o vraja.
joi, septembrie 29, 2005
Parerea mea: Realitatea
Ce inseamna de fapt, realitatea? Un lucru concret nascut prin intersectia tuturor simturilor noastre sau ceva dincolo de noi?
Avem oare, fiecare, propria noastra realitate sau aceasta este una singura pentru toti?
Pentru ca simturile, de obicei, inseala. Si toti avem dovezi in sensul asta…
Mai mult, chiar, daca realitatea nici nu exista? Daca e doar o creatie a unei minti superioare noua pentru a ne da un sistem de referinta? Daca ne invartim in gol?
Avem oare, fiecare, propria noastra realitate sau aceasta este una singura pentru toti?
Pentru ca simturile, de obicei, inseala. Si toti avem dovezi in sensul asta…
Mai mult, chiar, daca realitatea nici nu exista? Daca e doar o creatie a unei minti superioare noua pentru a ne da un sistem de referinta? Daca ne invartim in gol?
Dar daca noi nu existam? Daca suntem numai niste marunte inchipuiri? Jucarii, papusi, imagini trecatoare prin fata unui obiectiv gigantic.
In alta ordine de idei, cat de constienti suntem de existenta unui fir de nisip? Cineva spunea ca viata unui fir de iarba nu este cu nimic mai prejos decat lunga calatorie a unei stele. Dar cine numara firele de iarba? Exista cineva in lumea asta pe care il intereseaza cum cresc acestea? Care le asculta? Care le mangaie?
Ar putea fi realitatea umana numai un spectacol de sambata seara pentru cine stie ce entitate pusa pe joaca? Iar daca acest spectacol nu ar fi urmarit de nimeni nu ar fi si mai tragic?
Un show inutil… O alta gluma pe care nu o inghite nimeni… Un sitcom care moare dupa primul episod…
In alta ordine de idei, cat de constienti suntem de existenta unui fir de nisip? Cineva spunea ca viata unui fir de iarba nu este cu nimic mai prejos decat lunga calatorie a unei stele. Dar cine numara firele de iarba? Exista cineva in lumea asta pe care il intereseaza cum cresc acestea? Care le asculta? Care le mangaie?
Ar putea fi realitatea umana numai un spectacol de sambata seara pentru cine stie ce entitate pusa pe joaca? Iar daca acest spectacol nu ar fi urmarit de nimeni nu ar fi si mai tragic?
Un show inutil… O alta gluma pe care nu o inghite nimeni… Un sitcom care moare dupa primul episod…
Sa fie asta realitatea? Cateodata inclin sa cred…
Ganduri
"Reality is that which, when you stop believing in it, doesn't go away."
Philip K. Dick
"How do we know that the sky is not green and we are all colour-blind?"
Unknown
"Did you ever wonder if the person in the puddle is real, and you're just a reflection of him?"
Calvin and Hobbes
Philip K. Dick
"How do we know that the sky is not green and we are all colour-blind?"
Unknown
"Did you ever wonder if the person in the puddle is real, and you're just a reflection of him?"
Calvin and Hobbes
marți, septembrie 27, 2005
Poezie: Clipa
Din fiecare clipa se naste-o noua lume,
Si moare tot acolo, prin suferinta grea
Iar noi indiferenti, marunti si fara nume
Ii stam la capatai, de parca ne-ar durea.
Iar daca plangem azi, e numai o minciuna
Noi simulam durerea ca niste mari artisti
Doar timpul ce-a trecut ar reusi sa spuna
Cat suntem de marunti, de efemeri, de tristi.
Cu fiecare clipa, primim o sansa noua
Zambind aiurea insa, o ocolim voit
Privim in alta parte facandu-ne ca ploua,
Pana ce universul apune-n astfintit.
Si moare tot acolo, prin suferinta grea
Iar noi indiferenti, marunti si fara nume
Ii stam la capatai, de parca ne-ar durea.
Iar daca plangem azi, e numai o minciuna
Noi simulam durerea ca niste mari artisti
Doar timpul ce-a trecut ar reusi sa spuna
Cat suntem de marunti, de efemeri, de tristi.
Cu fiecare clipa, primim o sansa noua
Zambind aiurea insa, o ocolim voit
Privim in alta parte facandu-ne ca ploua,
Pana ce universul apune-n astfintit.
Parerea mea: Timpul
Una din conditiile umane este aceea de a pierde timpul, iar apoi, de a alerga cu disperare dupa el.
Putini inteleg valoarea timpului. Putini inteleg ca acesta se traduce, de multe ori, prin viata. Prin insusi existenta noastra.
Cea mai mare greseala pe care o facem este ca, fara dram de minte, consideram ca avem timp. Ca e al nostru si putem dispune de el dupa bunul plac. Eroare! Timpul ne conduce… Timpul ne incheaga, timpul ne dezleaga.
Ne putem impotrivi timpului? No way! Nici cea mai buna crema de la Vichy nu se poate bate cu trecerea lui. Suntem la mana timpului si el ne intoarce in ce directie vrea.
O data ce am inteles acest lucru, nu ne ramane decat sa-l cuantificam in micile noastre unitati de masura si sa ne folosim de el atat cat ne permite.
La un moment dat am simtit ceva trecand in zbor pe langa obrazul meu. Am crezut ca e un fluturas care ma facuse atent prin bataia aripilor lui. Instinctual, am incercat sa-l prind. Nu era decat o clipa ratacita de timp care se pierduse prin imprejurimi.
Am ras atunci cu pofta si fara pic de mila, am luat cateva bolduri si i le-am infipt pe rand in aripi, unul cate unul, fixand-o pe o coala alba de hartie. Nu s-a zbatut, n-a incercat sa fuga… De parca se astepta la asa ceva de la persoana mea… De parca asta ar fi fost destinul ei…
O mai am si acum undeva prin suflet. Dispare lent si lasa in urma ei un gust dulce-amar pe care il savurez cu nesat. Sub numele de AMINTIRE…
Putini inteleg valoarea timpului. Putini inteleg ca acesta se traduce, de multe ori, prin viata. Prin insusi existenta noastra.
Cea mai mare greseala pe care o facem este ca, fara dram de minte, consideram ca avem timp. Ca e al nostru si putem dispune de el dupa bunul plac. Eroare! Timpul ne conduce… Timpul ne incheaga, timpul ne dezleaga.
Ne putem impotrivi timpului? No way! Nici cea mai buna crema de la Vichy nu se poate bate cu trecerea lui. Suntem la mana timpului si el ne intoarce in ce directie vrea.
O data ce am inteles acest lucru, nu ne ramane decat sa-l cuantificam in micile noastre unitati de masura si sa ne folosim de el atat cat ne permite.
La un moment dat am simtit ceva trecand in zbor pe langa obrazul meu. Am crezut ca e un fluturas care ma facuse atent prin bataia aripilor lui. Instinctual, am incercat sa-l prind. Nu era decat o clipa ratacita de timp care se pierduse prin imprejurimi.
Am ras atunci cu pofta si fara pic de mila, am luat cateva bolduri si i le-am infipt pe rand in aripi, unul cate unul, fixand-o pe o coala alba de hartie. Nu s-a zbatut, n-a incercat sa fuga… De parca se astepta la asa ceva de la persoana mea… De parca asta ar fi fost destinul ei…
O mai am si acum undeva prin suflet. Dispare lent si lasa in urma ei un gust dulce-amar pe care il savurez cu nesat. Sub numele de AMINTIRE…
Astept raspuns vostru! Sau pierd timpul?
vineri, septembrie 23, 2005
Poezie: Amandoi
Am remarcat azi, intr-o oarecare joi
Ca-n fata casei mele, crescute din noroi,
Trecand print vanturi reci, prin picaturi de ploi,
Stau doua floricele, ce-mi amintesc de noi.
Cand una sta plecata, privind cu ochii goi,
Cealalta sta si lupta cu-al apelor suvoi…
Cand prima le da drumul petalelor ei moi,
A doua se ridica urcand cat pentru doi.
Iar de ma-ntrebi acum, pe care din noi doi
Il reprezinta floarea ce urca-n sus vioi,
"Chiar nu conteaza fata!", am sa-ti raspund apoi,
Ci doar ca-s impreuna, asa cum suntem noi.
Ca-n fata casei mele, crescute din noroi,
Trecand print vanturi reci, prin picaturi de ploi,
Stau doua floricele, ce-mi amintesc de noi.
Cand una sta plecata, privind cu ochii goi,
Cealalta sta si lupta cu-al apelor suvoi…
Cand prima le da drumul petalelor ei moi,
A doua se ridica urcand cat pentru doi.
Iar de ma-ntrebi acum, pe care din noi doi
Il reprezinta floarea ce urca-n sus vioi,
"Chiar nu conteaza fata!", am sa-ti raspund apoi,
Ci doar ca-s impreuna, asa cum suntem noi.
Parerea mea: Zgarcenie
Am cumparat astazi, ca aproape in fiecare zi, bomboane de ciocolata cu visine. M-a intristat purtarea vanzatoarei pentru ca n-am avut sa-i dau o mie de lei marunt iar ea mi-a spus pe un ton nesuferit: “Sa mi-i aduci!”. Desi, in fiecare zi cand imi iau tigari, las mai mult…
Mi-a adus aminte de un fost coleg de generala care ma impresiona prin zgarcenie. Aveam amandoi o boala sa comandam carti prin posta de la Nemira (din colectia Nautilus). Mai naspa era cand trebuia sa platim. O data, a trebuit sa platesc la posta cu o moneda de 50 lei ruginita pe care mi-a dat-o el… Si tipa de la ghiseu m-a intrebat: “De unde ai dezgropat-o?”
Mi-a adus aminte de un fost coleg de generala care ma impresiona prin zgarcenie. Aveam amandoi o boala sa comandam carti prin posta de la Nemira (din colectia Nautilus). Mai naspa era cand trebuia sa platim. O data, a trebuit sa platesc la posta cu o moneda de 50 lei ruginita pe care mi-a dat-o el… Si tipa de la ghiseu m-a intrebat: “De unde ai dezgropat-o?”
Cand am mai crescut si am inceput sa iesim in oras, venea cu noi fara nici un ban dar cu bomboane… Valoare, spunea el… La Balul Bobocilor, in liceu, a trebuit sa-i platesc eu garderoba. Iar fara bani…
4 ani am fost colegi in Sincai. 4 ani a venit la scoala cu acelasi pulover, aceeasi pereche de blugi, aceiasi pantofi. 4 ani m-a fixat cu privirea ori de cate ori imi cumparam un corn sau un suc pana cand, de rusine, ajungeam sa le impart cu el…
L-am intalnit de curand… E medic stagiar. Statea pe un peron asteptand tramvaiul. Manca acelasi sandwich pe care maica-sa i-l facea din clasa I. M-a intristat din nou…
Multi dintre noi suntem zgarciti. Aproape toti cand trebuie sa investim sentimente. Mi-ar placea sa spun ca, in privinta asta, eu sunt cel mai altruist. Dar m-as minti pe mine si v-as minti pe voi…
As vreau sa fiu… Iar dragostea si ura care zac in mine sa iasa candva la suprafata… Ca intr-o explozie… Si sa rastoarne tot in drumul lor… BOOM!
4 ani am fost colegi in Sincai. 4 ani a venit la scoala cu acelasi pulover, aceeasi pereche de blugi, aceiasi pantofi. 4 ani m-a fixat cu privirea ori de cate ori imi cumparam un corn sau un suc pana cand, de rusine, ajungeam sa le impart cu el…
L-am intalnit de curand… E medic stagiar. Statea pe un peron asteptand tramvaiul. Manca acelasi sandwich pe care maica-sa i-l facea din clasa I. M-a intristat din nou…
Multi dintre noi suntem zgarciti. Aproape toti cand trebuie sa investim sentimente. Mi-ar placea sa spun ca, in privinta asta, eu sunt cel mai altruist. Dar m-as minti pe mine si v-as minti pe voi…
As vreau sa fiu… Iar dragostea si ura care zac in mine sa iasa candva la suprafata… Ca intr-o explozie… Si sa rastoarne tot in drumul lor… BOOM!
Gand
"Winter is an etching, spring a watercolor, summer an oil painting and autumn a mosaic of them all."
Stanley Horowitz
Stanley Horowitz
marți, septembrie 20, 2005
Poezie: Baut-am!
Iar am baut aseara
Pahar dupa pahar.
Bineinteles ca iara
Am adormit pe bar.
Ca d-aia e frumoasa
A naibii bautura…
Ca uite, eu, acum
O laud prin cultura…
Si iar se lasa seara
Si sticla iar ma-mbie,
Intai o dau de-o parte…
Intr-un tarziu spun: "Fie!"
Ridic acum paharul
Si-nchin… Cin’ sa m-auda?
Inghit zambind amarul
Si plang… ca sticla-i nuda…
Pahar dupa pahar.
Bineinteles ca iara
Am adormit pe bar.
Ca d-aia e frumoasa
A naibii bautura…
Ca uite, eu, acum
O laud prin cultura…
Si iar se lasa seara
Si sticla iar ma-mbie,
Intai o dau de-o parte…
Intr-un tarziu spun: "Fie!"
Ridic acum paharul
Si-nchin… Cin’ sa m-auda?
Inghit zambind amarul
Si plang… ca sticla-i nuda…
Parerea mea: Bautura
Aseara… Hic! …iar m-am intrecut cu gluma. Coniacul, bautura aristocratilor, a facut din mine ce a vrut el. Mai intai m-a transformat in filozof, apoi in stand-up comedian ca in final sa devin, cu ajutorul lui, clovn.
Bautura da libertate spiritului. Asta e clar! Mai naspa e cand pierzi haturile si spiritul se duce unde vede cu ochii… Iar ce-ti ramane, e numai corpul asta care te duce unde vrea el… Prin santuri, prin tufisuri, prin stalpi…
In numele tuturor barbatilor care inteleg bautura ca pe un catalizator al intelectului, sunt nevoit a ma adresa celorlati:
Bautura da libertate spiritului. Asta e clar! Mai naspa e cand pierzi haturile si spiritul se duce unde vede cu ochii… Iar ce-ti ramane, e numai corpul asta care te duce unde vrea el… Prin santuri, prin tufisuri, prin stalpi…
In numele tuturor barbatilor care inteleg bautura ca pe un catalizator al intelectului, sunt nevoit a ma adresa celorlati:
Traiti in intuneric! Traiti in ignoranta! Lepadati-va de indiferenta pentru ca nu veti trai la nesfarsit! Acum e momentul sa puneti mana pe sticla si gura pe pahar! La naiba cu apa! Beti pentru voi insiva! Beti pentru viitor!
Coleg de pahar cu Pavel Stratan si cu Parazitii, adaug folclorului romanesc o noua balada inchinata bauturii… Undeva mai sus…
Gand
"If drinking is interfering with your work, you're probably a heavy drinker. If work is interfering with your drinking, you're probably an alcoholic."
Author Unknown
Author Unknown
luni, septembrie 19, 2005
Plouand prin Bucuresti (II)
Ok, la inceput a fost amuzant dar acum cenusiul asta perpetuum al ultimelor zile a reusit sa ma scoata din sarite. Daca la inceput vedeam poezie in fiecare picatura de apa, acum, ajutat si de frigul de afara, am inceput sa intrezaresc venirea iernii. Brrrr…
Intrebari (eu centrez, eu dau cu capul):
I: De ce exista frigul?
R: Pentru bucuria eschimosilor.
I: De ce nu poate fi tot timpul soare? Chiar si noaptea?
R: 1. Pentru ca nu ar mai exista apus si rasarit… Si ar fi pacat! 2. Pentru ca s-ar trezi cocosii cantand aiurea in mijlocul zilei.
I: Unde se ascunde caldura cand e frig?
R: Daca am sti, probabil am fi acolo…
I: Cum ne-ar putea ocoli ploaia?
R: Numai plouand de jos in sus.
I: Cine a invatat vantul sa sufle?
R: Vantul e autodidact. Invata singur. Probabil intr-o viata anterioara a fost trompetist!
I: Cand pamantul intra in contact cu apa se formeaza noroi. In ce scop?
R: 1. Este o tehnica de marketing in promovarea detergentilor. 2. Pentru a ne aduce aminte ca nu ne tragem din maimute ci din porci.
Am auzit ca prin anul 2020 noi romanii nu vom mai avea iarna. Tricou cu maneci scurte, pantaloni scurti, inghetata toata ziua, dam foc la hainele groase, facem surf cu snowboard-ul, ne innegrim la soare ca africanii, uitam de oamenii de zapada (da-i naibii!), apar maimute in plopi, crocodili in Cismigiu, camile ca mijloc de locomotie, consumam 3 deodorante pe zi, bere 12 luni pe an, ne mutam toti pe litoral iar gheata o vom gasi numai in pahare.. 2020! Mai e ceva pana atunci…
Intrebari (eu centrez, eu dau cu capul):
I: De ce exista frigul?
R: Pentru bucuria eschimosilor.
I: De ce nu poate fi tot timpul soare? Chiar si noaptea?
R: 1. Pentru ca nu ar mai exista apus si rasarit… Si ar fi pacat! 2. Pentru ca s-ar trezi cocosii cantand aiurea in mijlocul zilei.
I: Unde se ascunde caldura cand e frig?
R: Daca am sti, probabil am fi acolo…
I: Cum ne-ar putea ocoli ploaia?
R: Numai plouand de jos in sus.
I: Cine a invatat vantul sa sufle?
R: Vantul e autodidact. Invata singur. Probabil intr-o viata anterioara a fost trompetist!
I: Cand pamantul intra in contact cu apa se formeaza noroi. In ce scop?
R: 1. Este o tehnica de marketing in promovarea detergentilor. 2. Pentru a ne aduce aminte ca nu ne tragem din maimute ci din porci.
Am auzit ca prin anul 2020 noi romanii nu vom mai avea iarna. Tricou cu maneci scurte, pantaloni scurti, inghetata toata ziua, dam foc la hainele groase, facem surf cu snowboard-ul, ne innegrim la soare ca africanii, uitam de oamenii de zapada (da-i naibii!), apar maimute in plopi, crocodili in Cismigiu, camile ca mijloc de locomotie, consumam 3 deodorante pe zi, bere 12 luni pe an, ne mutam toti pe litoral iar gheata o vom gasi numai in pahare.. 2020! Mai e ceva pana atunci…
Cu gandul la viitor dar cu realitatea dincolo de fereastra, in aceasta mizerabila zi de luni, 19 septembrie, pot spune fara remuscari:
Urasc ploaia!
miercuri, septembrie 14, 2005
Poezie: Oras sub ploaie
Peste oras a inceput din nou sa ploua,
Dand strazilor anoste o fata noua,
Impodobindu-le cu rauri lungi, tacute,
Ce se-ntalnesc in intersectii, zeci si sute…
Orasul se transforma-ntr-o piscina
Prin care-noata rar cate-o masina,
Umbrele trec agale pe trotuare
Zambind una la alta cand nu-i soare…
Iar ploaia rece parca intra-n noi,
In suflet devenim putin mai moi
Si-ncepem sa-ntelegem ca, din nou,
Primim din cer cate un mic cadou…
Dand strazilor anoste o fata noua,
Impodobindu-le cu rauri lungi, tacute,
Ce se-ntalnesc in intersectii, zeci si sute…
Orasul se transforma-ntr-o piscina
Prin care-noata rar cate-o masina,
Umbrele trec agale pe trotuare
Zambind una la alta cand nu-i soare…
Iar ploaia rece parca intra-n noi,
In suflet devenim putin mai moi
Si-ncepem sa-ntelegem ca, din nou,
Primim din cer cate un mic cadou…
Plouand prin Bucuresti...
Ce frumos a fost azi Bucurestiul pe ploaie…
Rautacios: Numai zambete pe chipurile oamenilor… In special pe fetele de taximetristi care pluteau fericiti pe baltile Bucurestiului multumiti ca le-a mers bine… Iar toate acele lacuri care se impreunau pline de bucurie mi-au adus aminte de mare… M-am entuziasmat cand o masina in viteza m-a stropit numai si numai pentru ocazia pe care mi-a oferit-o… De a vedea valuri…
Invidios: Priveam la picaturile acelea de apa care cadeau fara incetare si ma gandeam cat de usoara le e misiunea… Gravitatia le face toata munca… Iar ele, pur si simplu, cad…
Nimic rau in ele. Daca ar exista asa ceva, am vedea mai mult ca sigur… Doar sunt transparente. Mai nasol e cand se izbesc de ceva… De pamant, spre exemplu. Atunci se divid in zeci de picaturi mai mici care sar aiurea in toate partile… Doar pentru a ajunge in aceeasi balta…
Mincinos: La un momentdat am reusit sa prind o picatura de ploaie in podul palmei. Incerca sa scape printre degete dar am tinut-o strans.. Privea in sus cu frica tremurand din tot corpul… Am aruncat-o spre cer dar ea, incapatanata, se intorcea mereu inapoi.
M-am uitat si eu in sus incercand sa gasesc ceva amenintator printre nori si am intrebat-o:
"De ce fugi? Ce te sperie acolo sus?"
Iar mi-a raspuns:
"Nimic. Mi-era dor de pamant."
Raspunsul ei m-a dus cu gandul la moarte dar parca citind in ochii mei acea idee, a completat:
"Nu-ti fie frica, o sa-mi vina din nou dorul de cer… Si atunci o sa ma evapor…"
Iar eu mi-am dat o palma… Cum sa uit tocmai circuitul apei in natura? Eu, care sunt peste 60 % apa?
Misterios: Ploaia asta a avut ceva special… Eu stiu cine a adus-o dar voua nu va spun…
Rautacios: Numai zambete pe chipurile oamenilor… In special pe fetele de taximetristi care pluteau fericiti pe baltile Bucurestiului multumiti ca le-a mers bine… Iar toate acele lacuri care se impreunau pline de bucurie mi-au adus aminte de mare… M-am entuziasmat cand o masina in viteza m-a stropit numai si numai pentru ocazia pe care mi-a oferit-o… De a vedea valuri…
Invidios: Priveam la picaturile acelea de apa care cadeau fara incetare si ma gandeam cat de usoara le e misiunea… Gravitatia le face toata munca… Iar ele, pur si simplu, cad…
Nimic rau in ele. Daca ar exista asa ceva, am vedea mai mult ca sigur… Doar sunt transparente. Mai nasol e cand se izbesc de ceva… De pamant, spre exemplu. Atunci se divid in zeci de picaturi mai mici care sar aiurea in toate partile… Doar pentru a ajunge in aceeasi balta…
Mincinos: La un momentdat am reusit sa prind o picatura de ploaie in podul palmei. Incerca sa scape printre degete dar am tinut-o strans.. Privea in sus cu frica tremurand din tot corpul… Am aruncat-o spre cer dar ea, incapatanata, se intorcea mereu inapoi.
M-am uitat si eu in sus incercand sa gasesc ceva amenintator printre nori si am intrebat-o:
"De ce fugi? Ce te sperie acolo sus?"
Iar mi-a raspuns:
"Nimic. Mi-era dor de pamant."
Raspunsul ei m-a dus cu gandul la moarte dar parca citind in ochii mei acea idee, a completat:
"Nu-ti fie frica, o sa-mi vina din nou dorul de cer… Si atunci o sa ma evapor…"
Iar eu mi-am dat o palma… Cum sa uit tocmai circuitul apei in natura? Eu, care sunt peste 60 % apa?
Misterios: Ploaia asta a avut ceva special… Eu stiu cine a adus-o dar voua nu va spun…
marți, septembrie 13, 2005
Poezie: Adio
Iar am fugit urland spre nicaieri,
Inspaimantat de ce-am vazut si ieri,
Si alergand intins spre viitor
Am inteles intr-un tarziu ca am sa mor.
Va spun, ca tragic nu-i de fel,
Nici viata nu vreau sa o insel,
Caci corpul mi-e-n continua miscare,
Doar sufletul din piept imi moare.
Exista undeva adanc in mine
Ceva ce-am sa arunc, sa-mi fie bine.
Asa ca spun, privindu-ma-n oglinda
“Adio!” Apoi fug, sa nu ma prinda…
Inspaimantat de ce-am vazut si ieri,
Si alergand intins spre viitor
Am inteles intr-un tarziu ca am sa mor.
Va spun, ca tragic nu-i de fel,
Nici viata nu vreau sa o insel,
Caci corpul mi-e-n continua miscare,
Doar sufletul din piept imi moare.
Exista undeva adanc in mine
Ceva ce-am sa arunc, sa-mi fie bine.
Asa ca spun, privindu-ma-n oglinda
“Adio!” Apoi fug, sa nu ma prinda…
In cautarea...
Sunt multe lucruri pe care le doresc dar care sunt din ce in ce mai departe de mine.
Nu ma refer la lucruri materiale desi acestea reprezinta un oarecare procent din ce vreau.
La un momentdat doream dragoste dar m-am inselat de prea multe ori ca sa ma mai bazez pe ea. Daca va fi sa fie… Ok. Eu nu o mai caut cu orice pret.
Din partea asta m-am cam saturat sa primesc numai superficialitate si indiferenta. Nimic concret. Fara substanta, fara adevar, fara suflet. Iar cand primesti un lucru cu discount 100 % parca acesta isi pierde valoarea. Fiind atat de ieftin, chiar nu merita sa investesti in el.
M-am saturat sa alerg ca nebunul dupa asa ceva, sa-mi programez mintea ca totul va fi perfect si ca, in sfarsit, am ceva la care sa ma gandesc tot timpul. M-am saturat sa mai mint pentru ca tot eu sa fiu singurul care crede. Nu mai vreau parti din intreg. Vreau totul.
Dar dragostea nu e principala mea problema in momentul de fata. Ce naiba spun, nici macar nu e o problema… Problema mea sunt ceilalti. Am inceput sa ma plictisesc de toti si sa caut din ce in ce mai mult singuratatea care imi face placere. M-am plictisit de prieteni, de colegi, de familie… De toti, aproape…
Nu pare un lucru bun la prima vedere dar probabil asta este modul meu de a pregati ofensiva. Pentru ca vreau sa fac altceva… Nu stiu exact ce dar daca e sa urasc ceva, atunci urasc monotonia… Vreau alte moduri de a ma simti bine…
As incerca sa fiu mai superficial. De ce nu? Toti o fac… Sa nu-mi mai pese de toate lucrurile care ma inconjoara. Ce nevoie au toti de grija mea?
Stiu ca scriind aceste lucruri par “bitter”. Nu sunt. Imaginati-va ca scriu cu zambetul pe buze… Serios.
Nu ma refer la lucruri materiale desi acestea reprezinta un oarecare procent din ce vreau.
La un momentdat doream dragoste dar m-am inselat de prea multe ori ca sa ma mai bazez pe ea. Daca va fi sa fie… Ok. Eu nu o mai caut cu orice pret.
Din partea asta m-am cam saturat sa primesc numai superficialitate si indiferenta. Nimic concret. Fara substanta, fara adevar, fara suflet. Iar cand primesti un lucru cu discount 100 % parca acesta isi pierde valoarea. Fiind atat de ieftin, chiar nu merita sa investesti in el.
M-am saturat sa alerg ca nebunul dupa asa ceva, sa-mi programez mintea ca totul va fi perfect si ca, in sfarsit, am ceva la care sa ma gandesc tot timpul. M-am saturat sa mai mint pentru ca tot eu sa fiu singurul care crede. Nu mai vreau parti din intreg. Vreau totul.
Dar dragostea nu e principala mea problema in momentul de fata. Ce naiba spun, nici macar nu e o problema… Problema mea sunt ceilalti. Am inceput sa ma plictisesc de toti si sa caut din ce in ce mai mult singuratatea care imi face placere. M-am plictisit de prieteni, de colegi, de familie… De toti, aproape…
Nu pare un lucru bun la prima vedere dar probabil asta este modul meu de a pregati ofensiva. Pentru ca vreau sa fac altceva… Nu stiu exact ce dar daca e sa urasc ceva, atunci urasc monotonia… Vreau alte moduri de a ma simti bine…
As incerca sa fiu mai superficial. De ce nu? Toti o fac… Sa nu-mi mai pese de toate lucrurile care ma inconjoara. Ce nevoie au toti de grija mea?
Stiu ca scriind aceste lucruri par “bitter”. Nu sunt. Imaginati-va ca scriu cu zambetul pe buze… Serios.
joi, septembrie 08, 2005
miercuri, septembrie 07, 2005
Poezie: Singur
Singur, de vorba stau cu mine.
Intreb, raspund, concluzia… tot eu.
Nu-i rau dar sigur nu-i nici bine
Cand publicul lipseste e mai greu…
Si chiar de as avea ceva de spus
Cand o idee-n mine se aprinde,
Degeaba urc din ce in ce mai sus,
Ca apoi cad si nimeni nu ma prinde.
Iar vorbele-mi pornesc spre departari
De unde nu se mai intorc vreodata...
Pe-acele intunecate lungi carari,
Nu cred ca vor lasa vreo pata.
Doar cerul fara margini le reflecta
Si le intoarce inapoi cumva,
Iar mintea mea-ncurcata si defecta
Se bucura si pentru-asa ceva.
Intreb, raspund, concluzia… tot eu.
Nu-i rau dar sigur nu-i nici bine
Cand publicul lipseste e mai greu…
Si chiar de as avea ceva de spus
Cand o idee-n mine se aprinde,
Degeaba urc din ce in ce mai sus,
Ca apoi cad si nimeni nu ma prinde.
Iar vorbele-mi pornesc spre departari
De unde nu se mai intorc vreodata...
Pe-acele intunecate lungi carari,
Nu cred ca vor lasa vreo pata.
Doar cerul fara margini le reflecta
Si le intoarce inapoi cumva,
Iar mintea mea-ncurcata si defecta
Se bucura si pentru-asa ceva.
Parerea mea: Singuratate
Imi place cuvantul pentru ca reda o stare naturala care imi ofera libertate. Cel putin mental. Sunt si momente mai proaste in care incearc sa scap de singuratate dar atunci cand o caut voit e buna. Se numeste solitudine.
Eu ma simt confortabil in propria mea piele, iar singuratatea mea nu inseamna plictiseala. Atunci cand sunt singur ma concentrez pe anumite lucruri care imi fac placere chiar daca si numai sub forma unor ganduri. Cand sunt singur chiar reusesc sa dialoghez cu mine insumi. Chiar ma inteleg.
In general singuratatea ca idee nu prea e permisa in lumea de azi. Unde sa fugi? Unde sa te ascunzi? Peste tot te lovesti de cineva. Si atunci nu-ti ramane decat sa te refugiezi in sine. Stand pe loc. Iar ei te pot lovi din toate partile. Nu le raspunzi. E atat de simplu. Singuratatea reprezinta o lipsa a unei forme de comunicare cu ceilalti dar reprezinta in sine comunicare. Daca nu vorbesti cu ei, comunici cu mediul sau cu tine insuti.
Pe de alta parte, cand doi oameni care inteleg singuratatea se intalnesc fata in fata, ea dispare. E ca un tratament impotriva ei, desi repet, pentru mine reprezinta si o stare de bine. Recunosc insa ca la fel de frumos poate fi si in doi.
Deci, ca o concluzie, imi place si sa fiu singur dar si cu cineva… Sunt fericit oricum!Iar ma contrazic cu mine insumi dar poate asta e privilegiul singuratatii…
Eu ma simt confortabil in propria mea piele, iar singuratatea mea nu inseamna plictiseala. Atunci cand sunt singur ma concentrez pe anumite lucruri care imi fac placere chiar daca si numai sub forma unor ganduri. Cand sunt singur chiar reusesc sa dialoghez cu mine insumi. Chiar ma inteleg.
In general singuratatea ca idee nu prea e permisa in lumea de azi. Unde sa fugi? Unde sa te ascunzi? Peste tot te lovesti de cineva. Si atunci nu-ti ramane decat sa te refugiezi in sine. Stand pe loc. Iar ei te pot lovi din toate partile. Nu le raspunzi. E atat de simplu. Singuratatea reprezinta o lipsa a unei forme de comunicare cu ceilalti dar reprezinta in sine comunicare. Daca nu vorbesti cu ei, comunici cu mediul sau cu tine insuti.
Pe de alta parte, cand doi oameni care inteleg singuratatea se intalnesc fata in fata, ea dispare. E ca un tratament impotriva ei, desi repet, pentru mine reprezinta si o stare de bine. Recunosc insa ca la fel de frumos poate fi si in doi.
Deci, ca o concluzie, imi place si sa fiu singur dar si cu cineva… Sunt fericit oricum!Iar ma contrazic cu mine insumi dar poate asta e privilegiul singuratatii…
Gand
"Inside myself is a place where I live all alone, and that's where I renew my springs that never dry up."
Pearl Buck
Pearl Buck
marți, septembrie 06, 2005
Poezie: Pe canapea
Am stat o zi pe canapea,
Privind in gol, gandind la ea…
La intrebarea-aceea amara,
Raspunsu-ntarzia s-apara…
Atunci i-am dat un telefon
Si i-am cerut total la bon…
Iar ea mi-a spus: "Pai, dragul meu,
Daca nu stii, nu-ti spun nici eu."
"Raspuns invata sa gasesti,
In cine sunt si-n cine esti,
Ca eu ascunsa zac in tine
Iar tu te oglindesti in mine."
Intr-un tarziu am inteles,
De-ntreb mai rar si-ascult mai des,
Voi intelege ce doreste.
Acum eu tac si ea vorbeste.
Privind in gol, gandind la ea…
La intrebarea-aceea amara,
Raspunsu-ntarzia s-apara…
Atunci i-am dat un telefon
Si i-am cerut total la bon…
Iar ea mi-a spus: "Pai, dragul meu,
Daca nu stii, nu-ti spun nici eu."
"Raspuns invata sa gasesti,
In cine sunt si-n cine esti,
Ca eu ascunsa zac in tine
Iar tu te oglindesti in mine."
Intr-un tarziu am inteles,
De-ntreb mai rar si-ascult mai des,
Voi intelege ce doreste.
Acum eu tac si ea vorbeste.
Parerea mea: Frica
In general frica nu e reala. Doar supradimensioneaza coordonatele unui lucru care ne poate face rau. De multe ori ne speriem de obiecte marunte care, in fapt, se ascund de noi sau care nu poseda nici o intentie clara de a ne rani.
Mereu ne asteptam sa patim ceva… Exista o predispozitie umana de a gandi la rau. Este adevarat ca de multe ori acest lucru ne ajuta sa organizam si apararea dar, in mare, autosugestionarea fricii nu are rezultate bune.
De ce ne e frica? Pai, fiecare cu ale lui… In general de moarte, boala, saracie, insucces… Dar, in acelasi timp, ne ferim si de lucruri frumoase. In primul rand de oameni. Desi suntem din ce in ce mai multi, devenim din ce in ce mai singuri…
Mie mi-e frica de ce nu cunosc. Bine, asta nu ma opreste sa merg inainte... Dar de multe ori, frica aceea inexplicabila, care nu stii de unde apare sau ce defineste, e foarte periculoasa. Mai ales cand esti singur… Realizezi intr-un tarziu ca porneste din tine si tot tu o amplifici dar nu te poti opri... Pulsul creste. Pupilele se dilata. Tremuri. Frica de rau... Dar nu de raul tau, de raul celor apropiati tie. De raul celor pe care ii iubesti. Care poate lovi fulgerator. Oricand. Oriunde. Si nu ti-e frica ca se va produce… Ti-e frica ca nu vei putea raspunde. Ca nu vei avea replica…
Mereu ne asteptam sa patim ceva… Exista o predispozitie umana de a gandi la rau. Este adevarat ca de multe ori acest lucru ne ajuta sa organizam si apararea dar, in mare, autosugestionarea fricii nu are rezultate bune.
De ce ne e frica? Pai, fiecare cu ale lui… In general de moarte, boala, saracie, insucces… Dar, in acelasi timp, ne ferim si de lucruri frumoase. In primul rand de oameni. Desi suntem din ce in ce mai multi, devenim din ce in ce mai singuri…
Mie mi-e frica de ce nu cunosc. Bine, asta nu ma opreste sa merg inainte... Dar de multe ori, frica aceea inexplicabila, care nu stii de unde apare sau ce defineste, e foarte periculoasa. Mai ales cand esti singur… Realizezi intr-un tarziu ca porneste din tine si tot tu o amplifici dar nu te poti opri... Pulsul creste. Pupilele se dilata. Tremuri. Frica de rau... Dar nu de raul tau, de raul celor apropiati tie. De raul celor pe care ii iubesti. Care poate lovi fulgerator. Oricand. Oriunde. Si nu ti-e frica ca se va produce… Ti-e frica ca nu vei putea raspunde. Ca nu vei avea replica…
Lucrul bun care ramane in urma acestor temeri este ca te gandesti la ceilalti. Eu unul o fac. Tot timpul.
luni, septembrie 05, 2005
Poezie: In sus
Ma uit atent cum creste iarba lunga,
Tacuta, pajnica, pornind in sus spre cer...
Si chiar de nu va reusi ca sa ajunga,
Ma sperie dorinta ei de fier.
Din ce tarie se hraneste oare,
Si ce pamant ii sta la radacina,
De se indreapta hotarata catre soare,
Din intuneric rece spre lumina?
De unde as putea sa strang putere
Sa ma ridic inalt deasupra sortii
Si cine ar putea sa imi ofere
Seninatate dulce-n fata mortii?
Tacuta, pajnica, pornind in sus spre cer...
Si chiar de nu va reusi ca sa ajunga,
Ma sperie dorinta ei de fier.
Din ce tarie se hraneste oare,
Si ce pamant ii sta la radacina,
De se indreapta hotarata catre soare,
Din intuneric rece spre lumina?
De unde as putea sa strang putere
Sa ma ridic inalt deasupra sortii
Si cine ar putea sa imi ofere
Seninatate dulce-n fata mortii?
Parerea mea: Atingerea
De ce avem nevoie de ceilalti? Pentru ca ne trebuie un sistem de referinta.
Cum ne-am putea masura bucuriile si dramele daca nu in raport cu cei asemenea noua.
Exista in om o trasatura de caracter care il impinge spre fericire numai atunci cand acesta se daruieste celorlalti. E o dovada de altruism pur care zace in fiecare dintre noi si, de multe ori, ia o forma subconstienta. Simtim nevoia de a imparti cu ceilalti atat lucrurile rele cat si cele bune. Nici unul dintre noi nu doreste, de exemplu, sa stea singur in fata unei catastrofe. Iar atunci cand suntem martorii unei minuni trebuie sa fie cineva langa noi. De fiecare data avem nevoie de o persoana pe care sa o strangem in brate. De necaz sau de fericire.
Atingerea umana reprezinta un lucru deosebit. Atat cei care se feresc de ea, cat si cei care o cauta ii pretuiesc valoarea. Acel scurtcircuit care se produce prin atingere uneste doua sau mai multe suflete, fie si numai fizic. Cata apropiere aduce un strans de mana, cata caldura ofera o imbratisare, cata dragoste transmite un sarut. Iar sexul, cea mai intima expresie a apropierii dintre oameni, reprezinta perfectiunea atingerii.
Cum ne-am putea masura bucuriile si dramele daca nu in raport cu cei asemenea noua.
Exista in om o trasatura de caracter care il impinge spre fericire numai atunci cand acesta se daruieste celorlalti. E o dovada de altruism pur care zace in fiecare dintre noi si, de multe ori, ia o forma subconstienta. Simtim nevoia de a imparti cu ceilalti atat lucrurile rele cat si cele bune. Nici unul dintre noi nu doreste, de exemplu, sa stea singur in fata unei catastrofe. Iar atunci cand suntem martorii unei minuni trebuie sa fie cineva langa noi. De fiecare data avem nevoie de o persoana pe care sa o strangem in brate. De necaz sau de fericire.
Atingerea umana reprezinta un lucru deosebit. Atat cei care se feresc de ea, cat si cei care o cauta ii pretuiesc valoarea. Acel scurtcircuit care se produce prin atingere uneste doua sau mai multe suflete, fie si numai fizic. Cata apropiere aduce un strans de mana, cata caldura ofera o imbratisare, cata dragoste transmite un sarut. Iar sexul, cea mai intima expresie a apropierii dintre oameni, reprezinta perfectiunea atingerii.
Cele mai adanci trairi, asadar, le manifestam prin atingere. Din pacate, si ura se subscrie tot acestor coordonate. Cel putin o data in viata am dat sau am primit o palma… Si cel mai rau este ca, de obicei, sufera si cel care a dat…
sâmbătă, septembrie 03, 2005
Poezie: Prieteni vechi
M-am revazut din nou cu-n vechi amic
Si mi-am adus aminte cum eram
Pe vremuri, cand eu nu stiam nimic
Si el ma-nvata si ne jucam…
Acum ma uit la el, si cum privesc,
Ma chinui sa-mi aduc aminte
Cat il iubeam, acum nu-l mai iubesc
Si-aproape l-am pierdut din minte.
Ma tot gandesc cum anii trec mereu
Si-ntre prieteni devenim mai reci...
Ma uit la mine, stiu ca numai eu
Ii tot alung. O, timpule cum treci!
Si mi-am adus aminte cum eram
Pe vremuri, cand eu nu stiam nimic
Si el ma-nvata si ne jucam…
Acum ma uit la el, si cum privesc,
Ma chinui sa-mi aduc aminte
Cat il iubeam, acum nu-l mai iubesc
Si-aproape l-am pierdut din minte.
Ma tot gandesc cum anii trec mereu
Si-ntre prieteni devenim mai reci...
Ma uit la mine, stiu ca numai eu
Ii tot alung. O, timpule cum treci!
Prieteni vechi se intorc…
Azi am primit un telefon. N-as fi dorit. Un fost prieten care a stat trei ani la puscarie. Jaf si consum de droguri. Stiam ca a iesit in urma cu vreo doua luni, dar am preferat sa-l ocolesc. Ce-am fi putut discuta? Cum e viata la parnaie?
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ne intalnim. Era ceva de care nu puteam scapa…
In urma cu aproape patru ani, a inceput sa traga heroina la tigara sub indrumarea atenta a doi “baietasi de cartier”, Aschie si Chioru’. Apoi sa-si bage in vene.
A dus-o asa aproape un an de zile, timp in care noi ne departam din ce in ce mai mult de el. Furturi marunte care au culminat cu spargeri de masini... Politia. A spart un Mertan care apartinea unui smecher. Era atat de drogat ca nu a auzit alarma… L-au prins. L-au batut. Un an cu suspendare. Apoi din nou, alta masina. De data asta trei ani. Pe bune…
M-am intalnit azi cu el… Mi-a povestit. Ca era mai bine la parnaie, ca aici se plictiseste, ca nu-l angajeaza nimeni…
Avea trei tatuaje pe el. Trei zvastici. Acolo, ii spuneau Nazistu’. Nu parea schimbat, poate putin mai slab. Spunea ca e curat, ca nu mai trage…
Ciudat, nu mi sa parut periculos… Dar stiu ca e…
Ramane pentru mine un vechi prieten... pierdut… pentru totdeauna...
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ne intalnim. Era ceva de care nu puteam scapa…
In urma cu aproape patru ani, a inceput sa traga heroina la tigara sub indrumarea atenta a doi “baietasi de cartier”, Aschie si Chioru’. Apoi sa-si bage in vene.
A dus-o asa aproape un an de zile, timp in care noi ne departam din ce in ce mai mult de el. Furturi marunte care au culminat cu spargeri de masini... Politia. A spart un Mertan care apartinea unui smecher. Era atat de drogat ca nu a auzit alarma… L-au prins. L-au batut. Un an cu suspendare. Apoi din nou, alta masina. De data asta trei ani. Pe bune…
M-am intalnit azi cu el… Mi-a povestit. Ca era mai bine la parnaie, ca aici se plictiseste, ca nu-l angajeaza nimeni…
Avea trei tatuaje pe el. Trei zvastici. Acolo, ii spuneau Nazistu’. Nu parea schimbat, poate putin mai slab. Spunea ca e curat, ca nu mai trage…
Ciudat, nu mi sa parut periculos… Dar stiu ca e…
Ramane pentru mine un vechi prieten... pierdut… pentru totdeauna...
vineri, septembrie 02, 2005
A da coltul...
“A da coltul” este o expresie pe care acum o voi folosi sub alta forma. Nu cu intelesul de “a muri” ci mai degraba cu sensul de a incheia o etapa, de a trece la alt nivel.
In viata, cred eu, dam coltul de mai multe ori. Si dupa fiecare colt pandeste ceva. Poate sa fie un lucru bun sau, la fel de bine, poate sa fie un lucru rau.
Intr-un fel e pacat ca nu putem vedea de la departare ce ne asteapta si ca mereu ne trezim in mijlocul problemelor sau al bucuriilor. Se aseamana mult cu o loterie, dupa fiecare colt ivindu-se ba o minune, ba un cosmar.
E adevarat ca trebuie sa stii sa dai coltul. Ca intr-o curba. Daca o tai pe interior, te lovesti de zid, daca o iei prea pe exterior s-ar putea sa fii proiectat in afara drumului. Trebuie, mai mult ca toate, sa ai un oarecare echilibru atunci cand schimbi directia. Si, in acelasi timp, sa fii pregatit de orice. Pentru ca ceva sigur te asteapta dupa colt. Toti speram ca acel ceva sa fie fericirea sub oricare din formele ei: iubire, glorie, putere.
Eu unul am dat cam multe colturi si tot ce-am gasit a fost mediocritate, nesiguranta, indiferenta. Iar cand gasesc cateodata si un lucru care ma incanta, cineva vine si imi ia cadoul spunandu-mi:
-Nu era pentru tine… Scuze!
Cu asa ceva nu te poti obisnui si iti revii cu greu dupa o asemenea pacaleala. Incerci sa rezisti si te refugiezi in alte placeri mai marunte care nu zac dupa colturi dar astepti plin de speranta ca, odata, cand vei da coltul, sa gasesti lucrul acela pe care l-ai cautat atata timp in subconstient, fara a-i anticipa forma, continutul sau materia, dar stiind prea bine care ii este valoarea.
In viata, cred eu, dam coltul de mai multe ori. Si dupa fiecare colt pandeste ceva. Poate sa fie un lucru bun sau, la fel de bine, poate sa fie un lucru rau.
Intr-un fel e pacat ca nu putem vedea de la departare ce ne asteapta si ca mereu ne trezim in mijlocul problemelor sau al bucuriilor. Se aseamana mult cu o loterie, dupa fiecare colt ivindu-se ba o minune, ba un cosmar.
E adevarat ca trebuie sa stii sa dai coltul. Ca intr-o curba. Daca o tai pe interior, te lovesti de zid, daca o iei prea pe exterior s-ar putea sa fii proiectat in afara drumului. Trebuie, mai mult ca toate, sa ai un oarecare echilibru atunci cand schimbi directia. Si, in acelasi timp, sa fii pregatit de orice. Pentru ca ceva sigur te asteapta dupa colt. Toti speram ca acel ceva sa fie fericirea sub oricare din formele ei: iubire, glorie, putere.
Eu unul am dat cam multe colturi si tot ce-am gasit a fost mediocritate, nesiguranta, indiferenta. Iar cand gasesc cateodata si un lucru care ma incanta, cineva vine si imi ia cadoul spunandu-mi:
-Nu era pentru tine… Scuze!
Cu asa ceva nu te poti obisnui si iti revii cu greu dupa o asemenea pacaleala. Incerci sa rezisti si te refugiezi in alte placeri mai marunte care nu zac dupa colturi dar astepti plin de speranta ca, odata, cand vei da coltul, sa gasesti lucrul acela pe care l-ai cautat atata timp in subconstient, fara a-i anticipa forma, continutul sau materia, dar stiind prea bine care ii este valoarea.
Eu chiar astept mai mult de la viata dupa urmatorul colt…
joi, septembrie 01, 2005
Poezie: Spre viata...
Soarele-mi zambeste-n fata,
Mi-a venit pofta de viata.
Ce tot stau si tot gandesc?
Timpul e sa ma trezesc.
Pana-acum m-am pregatit
Sa traiesc, dar n-am trait...
De acum, traiesc din mers,
Asta e ultimul vers…
Mi-a venit pofta de viata.
Ce tot stau si tot gandesc?
Timpul e sa ma trezesc.
Pana-acum m-am pregatit
Sa traiesc, dar n-am trait...
De acum, traiesc din mers,
Asta e ultimul vers…
Poezie: In ploaie
Cand ploaia a-nceput deodata,
Am intrebat: “Ce facem fata?
Hai sa ne-ascundem undeva!”
“Hai sa mai stam!” Raspunse ea.
Si ploaia cade, ce sa faca,
Iar mie a-nceput sa-mi placa.
Zambind, privesc in ochii ei,
Iar ea priveste intr-ai mei…
Cuvintele-si pierdura rostul,
Eu stau, ma uit la ea ca prostul,
O trag de mana ca sa vina,
Apoi ne pierdem in lumina…
Am intrebat: “Ce facem fata?
Hai sa ne-ascundem undeva!”
“Hai sa mai stam!” Raspunse ea.
Si ploaia cade, ce sa faca,
Iar mie a-nceput sa-mi placa.
Zambind, privesc in ochii ei,
Iar ea priveste intr-ai mei…
Cuvintele-si pierdura rostul,
Eu stau, ma uit la ea ca prostul,
O trag de mana ca sa vina,
Apoi ne pierdem in lumina…
Poezie: Inapoi
Pe umar bate cineva...
Cand m-am intors, era tot ea
Voioasa, ma intreba de voi,
Sa ma intorc iar inapoi.
Eu am zambit, “Pai draga mea,
M-am tot intors dar n-as mai vrea,
Ca, vezi tu, pe acest lung drum
Eu nu mai avansez nicicum.
Iar plec un pic si iar revin,
Tu nici nu stii de al meu chin,
Ca pentru tine e un joc
In schimb, eu nu pot sta pe loc."
Cu ochi mirati, ea ma privea,
Facandu-si loc in mintea mea
Si spuse: “Sa te vad fugind,
Ca tot usor am sa te prind!”
Cand m-am intors, era tot ea
Voioasa, ma intreba de voi,
Sa ma intorc iar inapoi.
Eu am zambit, “Pai draga mea,
M-am tot intors dar n-as mai vrea,
Ca, vezi tu, pe acest lung drum
Eu nu mai avansez nicicum.
Iar plec un pic si iar revin,
Tu nici nu stii de al meu chin,
Ca pentru tine e un joc
In schimb, eu nu pot sta pe loc."
Cu ochi mirati, ea ma privea,
Facandu-si loc in mintea mea
Si spuse: “Sa te vad fugind,
Ca tot usor am sa te prind!”
Poezie: Spre nicaieri...
Cum am ajuns intr-un pustiu,
Mi-e greu sa aflu, chiar nu stiu.
Privesc in jur, nimic nu-i viu…
O, Doamne, s-a facut tarziu!
Ma-ndrept incolo, vin incoace,
Ma-nvart in cerc, nimic nu-mi place...
Tu intuneric, orice ai face,
Te rog frumos sa imi dai pace!
Ma-ntreb acum de pot scapa
Nu vad nimic in fata mea,
Iar noaptea vine sa ma ia,
Incet de tot ma pierd in ea...
N-am mai ramas nimic, de ieri,
Caci am fost dus spre nicaieri,
Si uit plutind spre alte seri…
O, noapte, cat poti sa-mi mai ceri?
Mi-e greu sa aflu, chiar nu stiu.
Privesc in jur, nimic nu-i viu…
O, Doamne, s-a facut tarziu!
Ma-ndrept incolo, vin incoace,
Ma-nvart in cerc, nimic nu-mi place...
Tu intuneric, orice ai face,
Te rog frumos sa imi dai pace!
Ma-ntreb acum de pot scapa
Nu vad nimic in fata mea,
Iar noaptea vine sa ma ia,
Incet de tot ma pierd in ea...
N-am mai ramas nimic, de ieri,
Caci am fost dus spre nicaieri,
Si uit plutind spre alte seri…
O, noapte, cat poti sa-mi mai ceri?
Parerea mea: Poezia
Poezia reprezinta un gand ambalat frumos in hartie de staniol. Ei bine, nu sunt sigur ca e staniol dar in orice caz straluceste...
Si nu prea are farmec fara rima, nu credeti? E adevarat, conteaza in primul rand ideea, dar nu prea reusesc eu sa inteleg acele poezii care nu au rima. Acest tip de creatii ar trebui sa se numeasca proza! Sa ne mai lase in pace cu inventiile lor!
Azi n-am multe de spus sau, daca vreti, o fac prin poezie...
(Va rasfat oricare ati fi pe aici...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
