Sfarsitul anului in curs reprezinta pentru mine o perioada tulburatoare din mai multe puncte de vedere:
Saptamana trecuta a venit momentul unui bilant pe care, sincer, as fi dorit sa-l mai aman putin...
Mi-am dat demisia. A fost o decizie pe care am luat-o destul de greu dar care trebuia luata intr-un final, intocmai ca intr-o dragoste care nu te mai multumeste si la care, intr-un tarziu, renunti...
Trecerea dintre doua job-uri este destul de dificila pentru ca implica o despartire de lucruri la care tin, fie ele si sub forma unor compromisuri, dar si o apropiere de alte lucruri noi, unele dintre ele necunoscute, care, independent de vointa mea, imi induc o anumita nervozitate.
Mi-am dat demisia. A fost o decizie pe care am luat-o destul de greu dar care trebuia luata intr-un final, intocmai ca intr-o dragoste care nu te mai multumeste si la care, intr-un tarziu, renunti...
Trecerea dintre doua job-uri este destul de dificila pentru ca implica o despartire de lucruri la care tin, fie ele si sub forma unor compromisuri, dar si o apropiere de alte lucruri noi, unele dintre ele necunoscute, care, independent de vointa mea, imi induc o anumita nervozitate.
Vin Sarbatorile si, ca de fiecare data, ma prind nepregatit. Simt ca nu am suficient timp pentru a ma pune in ordine, indiferent daca asta inseamna cumparaturi sau planuri de Revelion.
Iarna, pentru mine, isi pierde total farmecul o data cu trecerea sarbatorilor. Drept urmare, as vrea foarte mult sa profit de aceasta perioada. As vrea sa mai traiesc aceaste momente intocmai cum le traiam in copilarie cand nu ma interesa decat jocul iar grijile mele le puteam strange intr-un varf de ac. Imi aduc aminte cum bunicul meu se costuma in Mos Craciun iar noi deveneam partasi la joc, cand toata ziua nu aveam alta treaba decat datul pe sanie, cand mergeam la colindat si, in noaptea de Ajun, la biserica, cand nu aveam nici o grija pentru ca ele apartineau altora, cand nu ieseam cu prietenii in oras, cand nu fumam, cand nu ma interesau banii si orice alt lucru care compun lumea asta pragmatica demna de mila, cand eram naiv, cand ma entuziasmam din orice si nu cunosteam inca indiferenta...
Iarna, pentru mine, isi pierde total farmecul o data cu trecerea sarbatorilor. Drept urmare, as vrea foarte mult sa profit de aceasta perioada. As vrea sa mai traiesc aceaste momente intocmai cum le traiam in copilarie cand nu ma interesa decat jocul iar grijile mele le puteam strange intr-un varf de ac. Imi aduc aminte cum bunicul meu se costuma in Mos Craciun iar noi deveneam partasi la joc, cand toata ziua nu aveam alta treaba decat datul pe sanie, cand mergeam la colindat si, in noaptea de Ajun, la biserica, cand nu aveam nici o grija pentru ca ele apartineau altora, cand nu ieseam cu prietenii in oras, cand nu fumam, cand nu ma interesau banii si orice alt lucru care compun lumea asta pragmatica demna de mila, cand eram naiv, cand ma entuziasmam din orice si nu cunosteam inca indiferenta...
Mi-e foarte greu sa ma impart. Nu sunt atat de multi cei care au nevoie de mine dar, la fiecare dintre acestia, as vrea sa ii stau alaturi mai mult timp.
Oricum, am realizat ca nu e obligatoriu sa scriu pe blog in fiecare zi, ci doar atunci cand imi face placere. Am multe de spus dar putin timp pentru a le sintetiza iar cand o fac, din nefericire, apare si autocenzura.
Si cand scriu pentru mine intampin o bariera care imi limiteaza exprimarea, o bariera pe care o construiesc tot eu si pe care, probabil, nu o voi ridica niciodata. Cred ca acest lucru reprezinta tot o forma de frica....
Sper insa ca, pe viitor, sa scriu mai des si sa o fac fara teama...
Si cand scriu pentru mine intampin o bariera care imi limiteaza exprimarea, o bariera pe care o construiesc tot eu si pe care, probabil, nu o voi ridica niciodata. Cred ca acest lucru reprezinta tot o forma de frica....
Sper insa ca, pe viitor, sa scriu mai des si sa o fac fara teama...
