Parerea mea: Mos Craciun

Prima data cand l-am vazut pe Mos Craciun cred ca eram prea mic pentru a-l intelege. Am inceput sa-l descopar apoi cate putin cu fiecare an care trecea pana cand, pe la varsta de 12-13 ani, i-am inteles cu adevarat menirea.
Mosul acesta atat de comercializat de unii dintre noi este numai un exemplu de bunatate dusa la maxim, care ne aduce aminte la fiecare sfarsit de an ca suntem oameni. Acum e momentul perfect pentru a oferi si noi ceva celorlalti, atat cat putem (si putem mai mult), fie ca e vorba despre o bucata de paine unui om care sufera de foame, fie ca e vorba de dragoste.
Sunt trist gandindu-ma ca pentru multi sarbatorile vor trece fara nici cea mai mica bucurie. Sunt oameni cu probleme care nu mai au puterea de a se bucura cum ne bucuram noi ceilalti, care nu mai sunt in stare sa lupte si pentru care viata nu mai are rost iar, pe de alta parte, sunt oameni ca noi care au posibilitatea de a schimba ceva, ca de pilda o lacrima intr-un zambet.
Chiar am inteles ca am aceasta putere de a renunta odata la distractie pentru a ajuta un om napastuit. Cu banii cheltuiti intr-o seara cu prietenii mei pot foarte usor sa mai indulcesc chinul unui om amarat, fie si pentru un moment atat de scurt cum este Craciunul.
Fiecare dintre noi are posibilitatea asta si, daca am trece putin peste acea parere de rau pe care o afisam plastic de fiecare data cand vedem de la distanta necazurile altuia, am putea face ceva. EFECTIV!
In acest fel l-am putea sprijini si noi putin pe Mosul acesta atat de comercializat de unii...

Gand

"Santa Claus has the right idea: Visit people once a year."

Victor Borge

Mai multe...

Sfarsitul anului in curs reprezinta pentru mine o perioada tulburatoare din mai multe puncte de vedere:

Saptamana trecuta a venit momentul unui bilant pe care, sincer, as fi dorit sa-l mai aman putin...
Mi-am dat demisia. A fost o decizie pe care am luat-o destul de greu dar care trebuia luata intr-un final, intocmai ca intr-o dragoste care nu te mai multumeste si la care, intr-un tarziu, renunti...
Trecerea dintre doua job-uri este destul de dificila pentru ca implica o despartire de lucruri la care tin, fie ele si sub forma unor compromisuri, dar si o apropiere de alte lucruri noi, unele dintre ele necunoscute, care, independent de vointa mea, imi induc o anumita nervozitate.

Vin Sarbatorile si, ca de fiecare data, ma prind nepregatit. Simt ca nu am suficient timp pentru a ma pune in ordine, indiferent daca asta inseamna cumparaturi sau planuri de Revelion.
Iarna, pentru mine, isi pierde total farmecul o data cu trecerea sarbatorilor. Drept urmare, as vrea foarte mult sa profit de aceasta perioada. As vrea sa mai traiesc aceaste momente intocmai cum le traiam in copilarie cand nu ma interesa decat jocul iar grijile mele le puteam strange intr-un varf de ac. Imi aduc aminte cum bunicul meu se costuma in Mos Craciun iar noi deveneam partasi la joc, cand toata ziua nu aveam alta treaba decat datul pe sanie, cand mergeam la colindat si, in noaptea de Ajun, la biserica, cand nu aveam nici o grija pentru ca ele apartineau altora, cand nu ieseam cu prietenii in oras, cand nu fumam, cand nu ma interesau banii si orice alt lucru care compun lumea asta pragmatica demna de mila, cand eram naiv, cand ma entuziasmam din orice si nu cunosteam inca indiferenta...

Mi-e foarte greu sa ma impart. Nu sunt atat de multi cei care au nevoie de mine dar, la fiecare dintre acestia, as vrea sa ii stau alaturi mai mult timp.

Oricum, am realizat ca nu e obligatoriu sa scriu pe blog in fiecare zi, ci doar atunci cand imi face placere. Am multe de spus dar putin timp pentru a le sintetiza iar cand o fac, din nefericire, apare si autocenzura.
Si cand scriu pentru mine intampin o bariera care imi limiteaza exprimarea, o bariera pe care o construiesc tot eu si pe care, probabil, nu o voi ridica niciodata. Cred ca acest lucru reprezinta tot o forma de frica....
Sper insa ca, pe viitor, sa scriu mai des si sa o fac fara teama...

Gand

"When you have to make a choice and don't make it, that is in itself a choice."

William James

De ce e viata de cacat!

Viata e de cacat pentru ca...

... o batrana de 80 de ani e obligata sa se intretina dintr-o pensie amarata de 350.000 lei. Pentru a-si spori veniturile trebuie sa faca, muncind zi si noapte, 60.000 de plicuri pe luna pentru care mai primeste 58.000 lei, iar daca face numai 50.000 de plicuri, primeste 51.000 de lei. O persoana care a muncit toata viata e obligata, acum la batranete, sa traiasca numai cu paine si ceai, iar atunci cand reuseste sa-si cumpere, cu niste cartofi amarati. N-a mai mancat o portocala de 10 ani...

... in comuna in care stau bunicii mei, mai exista oameni care-si bat nevestele in centrul satului pana le lasa late, sub privirile indiferente ale trecatorilor.

... doua femei stau intr-un parculet si coc, la un foc facut din crengute de copaci, cartofi stricati adunati de prin gunoaie, iar atunci cand ii mananca zambesc de parca ar fi servite cu caviar de un chelner in veston negru, intr-un restaurant de lux din centrul Bucurestiului.

... o batrana cu o caciula ciudata cerseste in statia de autobuz la Aviatorilor, iar lumea o refuza constant pentru ca oamenii nu suporta cersetorii. Atunci cand strange 10.000 de lei, intr-una din zilele acestea mohorate, isi permite luxul de a bea un pahar de cafea de la chioscul din statie.

... doua fetite de pana in 10 ani sunt obligate sa cerseasca tremurand de frig prin ploaie, cu lacrimi in ochi, ca sa hraneasca niste parinti betivi care le asteapta acasa.

... cativa puradei de 4-5 ani stau intr-o intersectie, agatati de portierele masinilor care i-ar putea usor strivi, strangand maruntis pentru parintii lor. Acestia, transformati in impresari de tranzitie, stau 50 de metri mai incolo pe trotuar si ii cheama la ei din cand in cand, atunci cand isi mai aduc aminte, pentru a colecta castigul si a-l transforma intr-o sticla de lichior.

... o batrana sta la Universitate, cu o pelerina verde in cap, vegheata de o catelusa infofolita intr-o patura. In fata ei zace o pancarta pe care, cu litere tremurate, sta scris: "Ajutati o maidaneza si pe mamica ei!"

... un copil ras in cap cerseste inghetat in tramvai iar vorbele lui ies tremurate intr-o ruga soptita care nu ajunge la urechile nimanui. Coboara trist in statie pentru a astepta un alt tramvai, sperand ca va strange de ajuns cat sa-si astampere foamea care il chinuie. Speranta lui va rezista atata timp cat mai trec tramvaie pe linia aceea sinistra de la marginea Bucurestiului.

... la o casa de copii bataile sunt la ordinea zilei, mai dese decat mancarea, facand din aceasta instituie pentru copii intre 3 si 8 ani, unitate militara.

... intr-un azil sunt organizate coruri de bocitoare care suspina in liniste la capatul tineretii lor apuse, fara nici cea mai mica urma de speranta, in asteptarea mortii.

Nu trebuie sa fii atent pentru a observa toti acesti oameni. Nu trebuie sa te concentrezi pentru a gasi mizeria in care acestia subexista. Ii vezi cu coada ochiului si, de obicei, uiti de ei dupa primul colt. Nu esti obligat sa faci mare lucru pentru ei dar, pana vor fi in stare sa se ajute singuri, ai puterea de a-i mangaia. Poti schimba o vorba buna cu unul dintre ei fara a-ti fi frica ca ceilalti te privesc ciudat. Ai puterea de a le cumpara o paine fara sa simti ca saracesti iar multumirea lor, fie ea si trecatoare, nu-ti poate decat ierta cateva pacate acum in preajma sarbatorilor.
Orice om, oricat de necajit ar fi, apreciaza un semn de compasiune. Orice om, oricat de rece ar fi, poate da un semn...

Gand

"Poverty is an anomaly to rich people; it is very difficult to make out why people who want dinner do not ring the bell."

Walter Bagehot

Poezie: Din nou

Mai fac doi pasi, mai stau pe loc,
Inevitabil, iar incerc sa zbor...
Nu am astampar chiar deloc
Si tot am sa incerc pana-am sa mor!

Necrologul unui porumbel

Am vazut azi un porumbel mort. Statea pe asfalt cu aripile intinse parca intr-un ultim zbor, cu capul intr-o parte, privind cu ochisorii lui mici spre noapte. Penele din jurul gatului erau impodobite de o stralucire verzuie iar cele de pe aripi luceau albastru.
Cateva picaturi de sange de pe aripa stanga m-au facut sa cred ca o masina, in fuga ei pragmatica, trecuse indiferenta peste el...
Sangele era de un rosu ireal care m-a tulburat dar, in acelasi timp, m-a fascinat de parca acele picaturi nu erau decat o expresie plastica a vietii care parasise de curand corpul acela atat de plapand.
Am incercat sa-i fac o poza dar mana imi tremura prea rau si nu am reusit. Probabil ca, daca as fi facut-o, n-as fi putut oricum sa o privesc vreodata...
Si totusi, imaginea era perfecta: natura moarta cu un porumbel, zugravita in culori care iti taiau, literalmente, rasuflarea. Nu-mi puteam lua ochii de la acest tablou morbid si nu gaseam, oricat as fi incercat, puterea de a trece mai departe. Am ramas cateva momente, privind la acel simbol al libertatii, invins acum atat de usor...
Imaginea porumbelului mort m-a facut un om mai bun azi. A trezit in mine mila si compasiune pentru tot ce e viu in jur si, pentru asta, ii sunt profund recunoscator.
Chiar daca nu am folosit aparatul, fotografia mi s-a intiparit in minte si sunt sigur ca nu ma va lasa sa dorm la noapte. Dar daca l-as visa, mi-ar placea mai mult ca orice sa il visez zburand...

Gand

"When you have come to the edge of all light that you know and are about to drop off into the darkness of the unknown, faith is knowing one of two things will happen: There will be something solid to stand on or you will be taught to fly."

Patrick Overton