Poveste: Sad Story

Golanul o privea fix de cateva minute bune. Deodata, calcandu-si pe inima, o aborda:
-Cum se descurca o fata frumoasa ca tine fara muschii mei?
-Ii am pe ai mei! raspunse ea si ii intoarse spatele.
El se apropie de ea si o prinse de mana:
-Hei, papuso!
Ea se zmuci, tipand:
-Lasa-ma!
O prinse de par si… stupoare… ramase cu parul in mana.
-Ce naiba?! Exclama el, observand apoi imediat si mustata stufoasa de pe fata ei.
Ea se legitima pe un glas gros:
-Irinel Genunche, capitan in Politia Capitalei… sub acoperire! si ii puse catusele derbedeului, luandu-l prin surprindere.
Capitanul era mic dar vanjos. Devenise eroul cartierului cu ceva vreme in urma cand rezolvase cu strasnica siguranta o situatie conflictuala care ar fi putut degenera: salvase mâta lu’ tanti Lenuta Barbulea din ghearele javrei lui Nelu Cauciuc. In pofida catorva muscaturi si zgarieturi nesemnificative fusese aplaudat la scena deschisa si obtinuse binemeritatul respect de care se bucura in prezent.
Ii trase cu sete o palma golanului spunandu-i pe un ton ridicat:
-De cand te pandeam, puslama! Cate fete ai necinstit tu…
La un moment dat intrara in scena doi veri primari ai golanului veniti de la tara, din satul Zmucitii Mici, acolo unde renumele lui Genunche nu ajunsese. Erau bine facuti, cu muschi crescuti la munca campului.
Il luara pe eroul nostru pe sus si il trantira de pamant. Irinel scuipa automat guma de mestecat si vreo doi dinti, apoi ii intreba sovaind:
-Baieti, m-ati dat pe mine de sosea sau ati dat cu soseaua-n mine?
Ei, aroganti, nu raspunsera.
Amintindu-si de arma lui cea mai eficienta, se ridica de jos tremurand de furie si scrasni printre dinti:
-Veti muri, cainilor! si arunca bumerangul…
Paradoxal, acesta nu se mai intoarse. In schimb, primi o alta suita de pumni.
Irinel nu mai stia de el. Tot ce stia era ca unu plus unu fac doi, dar nici de asta nu era foarte sigur.
In seara aceea, tarziu, abia ajunse acasa capitanul de politie… Si trist peste firea omeneasca, muri de umilinta.

Sad end.