Poezie: Din plictiseala

M-am plictisit de rolul meu...
Nu stiu de ce, nici nu era prea greu.
Si totusi, un actor din scena iese,
Urmand s-apara si in alte piese.

Acum imi pun o singura-ntrebare:
Cum am sa fac si unde ma duc oare?
Ca de pornit eu as porni acum,
Dar unde voi ajunge, pe ce drum?

Nu vreau decat sa urc inca o treapta
Spre infinitul care ma asteapta.
Ar fi frumos ca viata sa-mi ajunga
Dar, din pacate, nu-i atat de lunga.

3 iubiri sacre

Cele 3 mari iubiri ale mele: MUZICA, IMAGINEA si CUVANTUL.
Daca ar fi sa aleg o ordine, probabil, pe primul loc ar sta...

1. MUZICA: O respect atat de mult incat nici nu ma incumet sa o fac. Ce ar insemna sa ma apuc si de cantat? De fapt, adevarul este ca inca sper sa ajung DJ. Ideea, in sine, nu e aceea de a face muzica, ci de a imparti cu altcineva o anumita pasiune care aici este reprezentata de sunet. Una din cele mai puternice fantezii ale mele ar prinde viata daca as reusi sa strang toti cunoscutii intr-un loc si sa-i fortez sa asculte, doua - trei zile continuu, muzica mea preferata.

2. IMAGINEA: Suficient de decriptiva pentru a nu a mai avea nevoie de sunet sau cuvant. Am mai vorbit despre ea asa ca ma abtin sa continui aici. Cel mai bine o pot face pe celelalte blog-uri ale mele.

3. CUVANTUL: Probabil lucrul de care am fost tot timpul dependent si care mi-a mancat cea mai mare parte din viata si, totodata, singurul prin care concep a ma realiza. Poate si pentru ca muzician, fotograf sau pictor nu voi ajunge niciodata. I-am alocat cea mai mare perioada a vietii mele fie citind, fie scriind, fie vorbind, fie ascultand. Si cred ca asa va ramane mereu...

Sunt anumite momente cand fiecare dintre lucrurile de mai sus reprezinta TOTUL. Cateodata uit de muzica, de imagine sau de cuvinte. Dar niciodata de toate in acelasi timp si niciodata permanent.

Gand

"If the doctor told me I had six minutes to live, I'd type a little faster."

Isaac Asimov

Poezie: Poveste

Povestea iar a luat sfarsit
Si trist, ma-ndrept catre iesire,
Cortina cade ca-ntr-un rit
Pagan... E ultima oprire.

Acum astept, nu am ce face...
Ma-ntreb de va mai scrie oare,
Povestitorul care-mi place,
O continuare...

Vacanta

Ma simt obosit. Atat de obosit incat, uneori, ajung sa uit ca mai exist. Ajung sa uit de mine dar si de lumea care ma inconjoara.
Nu e vorba de nepasare. E doar putina resemnare. Am nevoie de odihna pentru ca mi-e din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe mai multe planuri. Ma enerveaza ca nu le pot face pe toate in acelasi timp si la intensitate maxima.
Am obosit sa-mi impart ziua intre munca si somn. Vreau sa am timp sa lenevesc, sa ies cu prietenii fara sa fiu presat de ora tarzie, sa joc baschet, sa citesc...
Vreau sa am grija mai mult de lucrurile la care tin. Si nu numai de lucruri... Vreau sa acord mai multa atentie celor pe care ii iubesc... Si, implicit, mie...

Gand

"All men should strive
to learn before they die
what they are running from, and to, and why."

James Thurber

Parerea mea: Imaginea

Sunt momente in viata pe care ai dori sa le pastrezi cu orice pret. Fractiuni de secunda construite perfect dispar din memorie odata cu trecerea timpului. Ochiul le surprinde dar, de multe ori, mana e prea lenta pentru a le captura intr-o fotografie, intr-un desen sau intr-un film.

Sunt obsedat de imagine. Asta e clar. Drept urmare, mi-am mai facut un blog: http://visual-me.blogspot.com. Am vrut sa delimitez fotografiile facute de mine (http://pozele-mele.blogspot.com) de imaginile pe care le editez cu Photoshop, Photopaint sau alte programe de acest gen.

Iubesc imaginea pentru ca o imagine, surprinsa intr-un anumit loc si intr-un anumit moment in timp poate sa fie perfecta...

Gand

"Don't expect anything original from an echo."

Unknown

Inca o zi...

Frigul m-a facut atent. Se innoptase! Prima concluzie: A mai trecut o zi!
Am injurat din nou timpul ca-mi induce uitare si i-am multumit printr-o plecaciune pentru ca ma scapa de chinuri. Adica pentru acelasi lucru.
M-am ridicat sa plec dar nu stabilisem inca tinta asa ca am preferat sa mai stau putin. Ce placut e sa stai. Nimic nu te impinge din spate, nimic nu te cheama din fata. Cand nu exista cauza, cand nu apare feed-back. Cand nu exista destin.
Ca, daca ar exista…
Determinism. 1. A mai trecut o zi! => 2. Mi-e mila… de mine!
Destin. 1. A mai trecut o zi! => 2. Va mai trece una!

Parerea mea: Mila

Simt mila pentru anumiti oameni. Acolo unde apare neputinta, mila este sincera si durerea reala. Existentele patetice, in schimb, unde forta este investita numai in lupte marunte (prin mijloacele de transport in comun, la cozi, in fabrica, la o bere in fata blocului), imi produc o mila vecina cu scarba.
Sunt ingrozitor de multi oameni care traiesc din inertia impusa de un anumit sistem, ai carui creatori si sclavi, in acelasi timp, sunt. Priviri plecate fara urma de lumina, afundate in adancul gri cotidian care nu ofera nici o solutie, nici o sansa, nici o speranta.
Mi-e mila de acei oameni care dupa o investitie minora dar constanta in propria lor viata observa intr-un final ca nu mai au nimic. Ca banca a dat faliment si tot ce le ramane e sa mearga la mitinguri in Piata Victoriei. Mi-e mila de acei oameni care nu pot merge pentru ca nu au picioare dar nu simt decat ura pentru aceia care intarzie voit. Simt compasiune pentru cei care isi asuma o existenta dar nu si pentru aceia care incearca sa o propage in viitor fara a construi o fundatie. “Voi trai maine!” sunt doar cuvinte care prelungesc suferinta. Daca poti trai acum, de ce sa mai amani? Pregatim viata dar nu o traim efectiv. Si atunci, cum sa nu simt mila?

Mila. Despre asta am vorbit azi. Unii ar putea spune ca am descris aroganta. Oricum, credintele mele nu trebuiesc impartasite. Ele nu reprezinta referinte obligatorii pentru o existenta decenta. Sunt doar asa, ca sa fie…

Gand

"Better to write for yourself and have no public, than to write for the public and have no self."

Cyril Connolly

Poezie: Departe

Prea multa vreme-n mine am cautat
Si n-am gasit nimic intr-un final.
Cand am privit in zare disperat,
Eram mult prea departe de vreun mal.

Atunci am inceput sa strig cat pot,
Raspunsul insa nu a mai venit…
Si tot de-atunci continui sa inot,
Sperand ca va mai fi un rasarit.

Parerea mea: Sufletul

Avem suflet? Cine e nebun sa zica nu?

1) Sufletul, mai mult ca toate, reprezinta pentru noi toti o ipoteza atragatoare. Ar fi dureros daca am afla la un moment dat ca acesta nu exista si ca noi functionam numai in baza unui mecanism. Avem nevoie de aceasta idee ca, undeva inauntrul nostru, exista ceva care ne anima, ceva care ne pune in miscare emotionala si stabileste o legatura cu Divinitatea. Acest lucru ascunde in fapt dorinta de a nu fi lasati singuri.
2) Sufletul, dupa parerea mea, ascunde cam toata trairile de care am fost vreodata capabili. Este ca o baza de date emotionala structurata pe mai multe categorii dar cu doua directii principale, opuse dar antagonice: IUBIREA si URA. Printre acestea doua trece o linie subtire care poarta numele de INDIFERENTA.
3) Sufletul e un paradox. Functioneaza de capul lui desi fiintele umane sunt dotate cu liber arbitru. Uite, de exemplu, nu-i poti spune sa taca. Nu-i poti spune sa nu mai planga iar cand vrea sa rada, rade cu sau fara vointa ta. Sufletul face ce vrea in noi. Degeaba corpul merge intr-o parte cand sufletul o ia in sens opus.

De multe ori n-am ascultat ce-mi spune si m-am ratacit…

Gand

"A sensible man will remember that the eyes may be confused in two ways - by a change from light to darkness or from darkness to light; and he will recognize that the same thing happens to the soul."

Plato

Poezie: Din cand in cand

Din cand in cand, m-apuca un dor
De-a pluti… si-ncerc sa zbor…
Dar uit mereu ceea ce sunt
Si cad greoi, lovit de vant,
Iar pe pamant…

Din cand in cand, imi amintesc
De dragoste si mai iubesc...
Dar dragostea mereu dispare,
Lasandu-ma cu ochii-n soare
Si iar ma doare…

In general cam uit de toate
Iar de-mi aduc aminte poate
Se-ntampla rar si-atunci razand,
Prin minte-mi trece cate-un gand
Din cand in cand…

Visand...

Aveam un vis cand eram mic… Era un vis ciudat care devenise obsedant de repetitiv.
Visam ca zbor la cativa metri de pamant, coborand intr-o vale, iar in fata mea mergea o silueta intunecata. As fi vrut sa aleg alt drum dar lucrul acela rau ma tinea intr-un fel prizonier intr-un mod numai de el stiut iar eu nu puteam scapa. Incercam sa dau din ce in ce mai tare din aripi dar asta nu facea decat sa ma apropie si mai mult de aceea creatura. Coboram impreuna cu el, impotriva vointei mele, spre noapte. Nu reuseam sa gasesc forta necesara pentru a ma desprinde spre cer. Nu stiu sigur daca era numai vina lui sau slabiciunile mele imi stateau in fata.
Daca s-ar fi intors si ar fi ridicat mana spre mine, m-ar fi atins. M-ar fi apucat de un picior si m-ar fi tras in jos… In intuneric… Pentru totdeauna…

Aceeasi senzatie o am si acum dar mult mai difuza. Observ cu fiecare noapte care trece cum cerul ramane fara stele. Ne indreptam spre iarna si nu avem cum sa o ocolim…

Cat despre vis... Nu mai reusesc sa-mi amintesc sfarsitul…

Gand

"All the things one has forgotten scream for help in dreams."

Elias Canetti

Poezie: Venind sfarsit

Atunci cand am vazut-o era inca departe,
Nu ma gandeam la rau, nu ma gandeam la moarte.
Era senin pe cer, de frica nu stiam
Era doar prima zi si eu, nebun, zambeam.

A doua zi, pe cer, au inceput s-apara
Nori negri ca taciunii si am uitat de vara.
Cand am vazut-o clar, era asa de-aproape
Venea de peste tot, prin cer, pamant si ape.

A treia zi, in umbra, s-a asternut pe noi,
Eram atat de slabi, batrani, saraci si goi
Si-a inceput s-adune din toti cate un pic
Iar sufletu-l simteam din ce in ce mai mic.

Apoi veni sfarsitul, iar noi pluteam spre stele
Urcand in largi sicrie, doar oase fara piele.
Iar ea ne insotea, aproape, stand de straja
Si totul se pierdea in neguri, ca-ntr-o vraja.

Parerea mea: Realitatea

Ce inseamna de fapt, realitatea? Un lucru concret nascut prin intersectia tuturor simturilor noastre sau ceva dincolo de noi?
Avem oare, fiecare, propria noastra realitate sau aceasta este una singura pentru toti?
Pentru ca simturile, de obicei, inseala. Si toti avem dovezi in sensul asta…
Mai mult, chiar, daca realitatea nici nu exista? Daca e doar o creatie a unei minti superioare noua pentru a ne da un sistem de referinta? Daca ne invartim in gol?

Dar daca noi nu existam? Daca suntem numai niste marunte inchipuiri? Jucarii, papusi, imagini trecatoare prin fata unui obiectiv gigantic.
In alta ordine de idei, cat de constienti suntem de existenta unui fir de nisip? Cineva spunea ca viata unui fir de iarba nu este cu nimic mai prejos decat lunga calatorie a unei stele. Dar cine numara firele de iarba? Exista cineva in lumea asta pe care il intereseaza cum cresc acestea? Care le asculta? Care le mangaie?
Ar putea fi realitatea umana numai un spectacol de sambata seara pentru cine stie ce entitate pusa pe joaca? Iar daca acest spectacol nu ar fi urmarit de nimeni nu ar fi si mai tragic?
Un show inutil… O alta gluma pe care nu o inghite nimeni… Un sitcom care moare dupa primul episod…

Sa fie asta realitatea? Cateodata inclin sa cred…

Ganduri

"Reality is that which, when you stop believing in it, doesn't go away."

Philip K. Dick


"How do we know that the sky is not green and we are all colour-blind?"

Unknown


"Did you ever wonder if the person in the puddle is real, and you're just a reflection of him?"

Calvin and Hobbes