luni, octombrie 03, 2005

Visand...

Aveam un vis cand eram mic… Era un vis ciudat care devenise obsedant de repetitiv.
Visam ca zbor la cativa metri de pamant, coborand intr-o vale, iar in fata mea mergea o silueta intunecata. As fi vrut sa aleg alt drum dar lucrul acela rau ma tinea intr-un fel prizonier intr-un mod numai de el stiut iar eu nu puteam scapa. Incercam sa dau din ce in ce mai tare din aripi dar asta nu facea decat sa ma apropie si mai mult de aceea creatura. Coboram impreuna cu el, impotriva vointei mele, spre noapte. Nu reuseam sa gasesc forta necesara pentru a ma desprinde spre cer. Nu stiu sigur daca era numai vina lui sau slabiciunile mele imi stateau in fata.
Daca s-ar fi intors si ar fi ridicat mana spre mine, m-ar fi atins. M-ar fi apucat de un picior si m-ar fi tras in jos… In intuneric… Pentru totdeauna…

Aceeasi senzatie o am si acum dar mult mai difuza. Observ cu fiecare noapte care trece cum cerul ramane fara stele. Ne indreptam spre iarna si nu avem cum sa o ocolim…
Cat despre vis... Nu mai reusesc sa-mi amintesc sfarsitul…

2 comentarii:

Anonim spunea...

Hmm I love the idea behind this website, very unique.
»

Anonim spunea...

imi plac ideile tale.....