Iti multumesc, iubito, ca existi,
Ca, fara tine, as trai in van,
As fi om trist si printre oameni tristi,
O clipa, pentru mine, ar fi un an.
De vrei sa-mi dai ceva, eu nu cer mult,
Ma multumesc c-un fir de par de-al tau,
O vorba dulce de la tine sa ascult,
Atunci cand sufletul m-apasa rau.
Dar tu existi si asta mi-e de-ajuns,
Si chiar daca nu simti, eu sunt aici.
Ma multumesc sa te privesc pe-ascuns,
Sa-ti urmaresc, in taina, pasii mici.
luni, august 22, 2005
Concluzia unei saptamani
Ce am urat…
Terasa Sabina unde “N-avem!” sau altfel: “Mancati ce vrem noi!”.
Fetele de la Penthouse care aproape tot timpul pareau haituite.
Toti surdo-mutii care iti pupau mana pentru 5000.
Aia cu clopotei prinsi de fusta.
Flamingo Boys pentru ca le isterizau pe ale noastre.
Parazitii pentru ca la fiecare “m..e” toti prostii urlau de fericire.
A pentru ca nu ma lasa s-o filmez.
Ala cu tricou de plasa din Azteca.
V pentru ca ma filma cand dormeam.
Viorica din Tulcea pentru ca astepta manele in club de house.
Tropicana pentru ca isi selecta clientii atat de drastic incat nu avea nici unul.
Restaurantele in care mancai ca la mama acasa. “Ba, adica cum, te iei de mama?”
Ski jet-ul, pentru ca 10 minute costau exact cat o croaziera de 12 ore pe Mediterana.
Aia care propovaduiau curatenia pe plaja impartind pliante.
Prietenii pentru ca nu m-au cautat atunci cand m-am pierdut.
Ce-am iubit...
Terasa Sabina unde “N-avem!” sau altfel: “Mancati ce vrem noi!”.
Fetele de la Penthouse care aproape tot timpul pareau haituite.
Toti surdo-mutii care iti pupau mana pentru 5000.
Aia cu clopotei prinsi de fusta.
Flamingo Boys pentru ca le isterizau pe ale noastre.
Parazitii pentru ca la fiecare “m..e” toti prostii urlau de fericire.
A pentru ca nu ma lasa s-o filmez.
Ala cu tricou de plasa din Azteca.
V pentru ca ma filma cand dormeam.
Viorica din Tulcea pentru ca astepta manele in club de house.
Tropicana pentru ca isi selecta clientii atat de drastic incat nu avea nici unul.
Restaurantele in care mancai ca la mama acasa. “Ba, adica cum, te iei de mama?”
Ski jet-ul, pentru ca 10 minute costau exact cat o croaziera de 12 ore pe Mediterana.
Aia care propovaduiau curatenia pe plaja impartind pliante.
Prietenii pentru ca nu m-au cautat atunci cand m-am pierdut.
Ce-am iubit...
Soare. Beck’s. Salata Greceasca. Caiac. Meduze. Armand Van Helden. Valuri. Zgomot. Carribean Twist. Glow stick. Nisip. Noapte. Baccardi Breezer. Azteca. Plaja. Dans. Green Love. Stele. Ring. Red Square. Luna. Perechi. Capuccino. Tineretului. Fly Project. Umbre. Pina Colada. Marlboro. Scoici. Daddy Yankee. DVG.
Prietenii pentru ca m-au lasat sa-i gasesc.
Gand
"The sea pronounces something, over and over, in a hoarse whisper; I cannot quite make it out."
Annie Dillard
Annie Dillard
sâmbătă, august 20, 2005
Parerea mea: Scuzele
Scuzele sunt pentru cei puternici pentru ca numai ei pot rani. Cu asta ma amagesc eu de ceva timp...
Si imi cer scuze pentru aproape orice: Imi cer scuze unui prieten ca am dansat nepermis de aprope cu prietena lui... Imi cer scuze prietenei lui pentru ca el s-a suparat pe ea... Imi cer scuze unor prieteni pentru ca s-au certat intre ei. Imi cer scuze unei tipe pentru ca am vrut sa o sarut cand n-avea chef si imi cer scuze pentru ca n-am facut lucrul asta cand ii venise cheful.
M-am plictisit sa fiu conditionat de altii. M-am plictisit sa le suport fitele si cred ca e timpul sa am propriile mele fite. Nu-mi voi mai cere scuze pentru lucruri pe care nu le fac. Si nici pentru cele pe care le fac premeditat. Voi avea insa tot timpul scuze pentru greselile mele.
Gand
"Apologizing - a very desperate habit - one that is rarely cured. Apology is only egotism wrong side out."
Oliver Wendell Holmes, Sr., The Professor at the Breakfast-Table
Oliver Wendell Holmes, Sr., The Professor at the Breakfast-Table
miercuri, august 17, 2005
Poezie: ...ala
Iubito, te credeam nasoala
Pan' te-am vazut in pielea goala.
Stateai la mare, la nudisti,
Cu marea-n ochii tai cei tristi.
Trageai un fum dintr-o tigara
Simtind din plin ca este vara.
Pan' te-am vazut in pielea goala.
Stateai la mare, la nudisti,
Cu marea-n ochii tai cei tristi.
Trageai un fum dintr-o tigara
Simtind din plin ca este vara.
Iubita mea cu par de smoala,
Ce te-as papa pe burta goala.
The Blue
All I see is blue: blue sea, blue sky, blue eyes. Not necessary in that order. Sometimes I see only the sky, sometimes only the see, but the eyes are always there. They typify the mirror of my own eyes and the soul beyond them it's reflecting everything that I am.
I feel surrounded by blue and it's impossible for me to escape. Actually, I don't realy need escaping. It's nice beeing convicted to this. And I don't care about the chain as long as the chain is blue.
I'll pass that state... but not today!
I feel surrounded by blue and it's impossible for me to escape. Actually, I don't realy need escaping. It's nice beeing convicted to this. And I don't care about the chain as long as the chain is blue.
I'll pass that state... but not today!
joi, august 11, 2005
Poveste: Sad Story
Golanul o privea fix de cateva minute bune. Deodata, calcandu-si pe inima, o aborda:
-Cum se descurca o fata frumoasa ca tine fara muschii mei?
-Ii am pe ai mei! raspunse ea si ii intoarse spatele.
El se apropie de ea si o prinse de mana:
-Hei, papuso!
Ea se zmuci, tipand:
-Lasa-ma!
O prinse de par si… stupoare… ramase cu parul in mana.
-Ce naiba?! Exclama el, observand apoi imediat si mustata stufoasa de pe fata ei.
Ea se legitima pe un glas gros:
-Irinel Genunche, capitan in Politia Capitalei… sub acoperire! si ii puse catusele derbedeului, luandu-l prin surprindere.
Capitanul era mic dar vanjos. Devenise eroul cartierului cu ceva vreme in urma cand rezolvase cu strasnica siguranta o situatie conflictuala care ar fi putut degenera: salvase mâta lu’ tanti Lenuta Barbulea din ghearele javrei lui Nelu Cauciuc. In pofida catorva muscaturi si zgarieturi nesemnificative fusese aplaudat la scena deschisa si obtinuse binemeritatul respect de care se bucura in prezent.
Ii trase cu sete o palma golanului spunandu-i pe un ton ridicat:
-De cand te pandeam, puslama! Cate fete ai necinstit tu…
La un moment dat intrara in scena doi veri primari ai golanului veniti de la tara, din satul Zmucitii Mici, acolo unde renumele lui Genunche nu ajunsese. Erau bine facuti, cu muschi crescuti la munca campului.
Il luara pe eroul nostru pe sus si il trantira de pamant. Irinel scuipa automat guma de mestecat si vreo doi dinti, apoi ii intreba sovaind:
-Baieti, m-ati dat pe mine de sosea sau ati dat cu soseaua-n mine?
Ei, aroganti, nu raspunsera.
Amintindu-si de arma lui cea mai eficienta, se ridica de jos tremurand de furie si scrasni printre dinti:
-Veti muri, cainilor! si arunca bumerangul…
Paradoxal, acesta nu se mai intoarse. In schimb, primi o alta suita de pumni.
Irinel nu mai stia de el. Tot ce stia era ca unu plus unu fac doi, dar nici de asta nu era foarte sigur.
In seara aceea, tarziu, abia ajunse acasa capitanul de politie… Si trist peste firea omeneasca, muri de umilinta.
Sad end.
-Cum se descurca o fata frumoasa ca tine fara muschii mei?
-Ii am pe ai mei! raspunse ea si ii intoarse spatele.
El se apropie de ea si o prinse de mana:
-Hei, papuso!
Ea se zmuci, tipand:
-Lasa-ma!
O prinse de par si… stupoare… ramase cu parul in mana.
-Ce naiba?! Exclama el, observand apoi imediat si mustata stufoasa de pe fata ei.
Ea se legitima pe un glas gros:
-Irinel Genunche, capitan in Politia Capitalei… sub acoperire! si ii puse catusele derbedeului, luandu-l prin surprindere.
Capitanul era mic dar vanjos. Devenise eroul cartierului cu ceva vreme in urma cand rezolvase cu strasnica siguranta o situatie conflictuala care ar fi putut degenera: salvase mâta lu’ tanti Lenuta Barbulea din ghearele javrei lui Nelu Cauciuc. In pofida catorva muscaturi si zgarieturi nesemnificative fusese aplaudat la scena deschisa si obtinuse binemeritatul respect de care se bucura in prezent.
Ii trase cu sete o palma golanului spunandu-i pe un ton ridicat:
-De cand te pandeam, puslama! Cate fete ai necinstit tu…
La un moment dat intrara in scena doi veri primari ai golanului veniti de la tara, din satul Zmucitii Mici, acolo unde renumele lui Genunche nu ajunsese. Erau bine facuti, cu muschi crescuti la munca campului.
Il luara pe eroul nostru pe sus si il trantira de pamant. Irinel scuipa automat guma de mestecat si vreo doi dinti, apoi ii intreba sovaind:
-Baieti, m-ati dat pe mine de sosea sau ati dat cu soseaua-n mine?
Ei, aroganti, nu raspunsera.
Amintindu-si de arma lui cea mai eficienta, se ridica de jos tremurand de furie si scrasni printre dinti:
-Veti muri, cainilor! si arunca bumerangul…
Paradoxal, acesta nu se mai intoarse. In schimb, primi o alta suita de pumni.
Irinel nu mai stia de el. Tot ce stia era ca unu plus unu fac doi, dar nici de asta nu era foarte sigur.
In seara aceea, tarziu, abia ajunse acasa capitanul de politie… Si trist peste firea omeneasca, muri de umilinta.
Sad end.
Parerea mea: Imaginatia
As vorbi despre imaginatie… Pentru ca ea vorbeste cel mai bine despre mine…
Imaginatia este un dar pentru care ar trebui sa multumim la infinit. Ea ne poarta spre acele solutii care nu le gasesti in timpul visului. Imaginatia, as spune eu, este un vis cu concluzie bine determinata. Pentru ca atunci cand visezi si ai posibilitatea de a da o forma visului, nu-ti ramane decat sa te apuci de treaba…
Poti lucra folosind orice unealta, in orice material, si te poti astepta la orice rezultat, care te va satisface mai mult sau mai putin. Va place sa dati cu un fier in piatra? Sculptati! Va place sa murdatiti albul? Pictati! Va place zgomotul? Cantati! Va plac oamenii? Iubiti!
Imaginatia este un dar pentru care ar trebui sa multumim la infinit. Ea ne poarta spre acele solutii care nu le gasesti in timpul visului. Imaginatia, as spune eu, este un vis cu concluzie bine determinata. Pentru ca atunci cand visezi si ai posibilitatea de a da o forma visului, nu-ti ramane decat sa te apuci de treaba…
Poti lucra folosind orice unealta, in orice material, si te poti astepta la orice rezultat, care te va satisface mai mult sau mai putin. Va place sa dati cu un fier in piatra? Sculptati! Va place sa murdatiti albul? Pictati! Va place zgomotul? Cantati! Va plac oamenii? Iubiti!
Imaginatia este cel mai sigur bun pe care il posed. Stiu ca nu mi-l poate fura nimeni. Iar produsele imaginatiei mele sper sa iasa la lumina… Curand!
miercuri, august 10, 2005
Poezie: Nu vreau...
Nu am nevoie nici de soare,
Nici de pamant si nici de mare,
Cu flori, cu pasari n-am ce face,
Nu vreau razboi, nu vreau nici pace,
Nu-mi trebuiesc nici munti, nici ape,
Ci doar ca tu sa-mi fii aproape.
Indiferenta-mi este luna,
Iar noaptea, ziua mi-e tot una,
Nu cer nici mila, nici putere,
Nu vreau placere sau durere,
Nici oameni veseli si nici tristi,
Atata timp cat tu existi.
Nici de pamant si nici de mare,
Cu flori, cu pasari n-am ce face,
Nu vreau razboi, nu vreau nici pace,
Nu-mi trebuiesc nici munti, nici ape,
Ci doar ca tu sa-mi fii aproape.
Indiferenta-mi este luna,
Iar noaptea, ziua mi-e tot una,
Nu cer nici mila, nici putere,
Nu vreau placere sau durere,
Nici oameni veseli si nici tristi,
Atata timp cat tu existi.
Parerea mea: Frumusetea
Vad tot mai multe femei urate care cumpara de la Beauty Shop-uri, se intretin la Beauty Saloane si citesc Beauty Magazines. Pentru ce? Au impresia oare ca, daca se ascund in spatele unei tone de farduri, vor pacali pe cineva? Apropo, 80% dintre femei folosesc farduri. Asta ce inseamna? Ca 80 % dintre ele au ceva de “corectat”?
Barbatii, in schimb sunt nesimtiti. Ei n-au nici o treaba cu felul in care arata iar daca vreunul dintre ei se ingrijeste cat de cat, ceilalti il vad ca pe o “papusica”.
Sincer, as vrea sa vad si eu barbati preocupati de unghiile lor, de felul in care miros, de modul in care isi aranjeaza parul, de hainele pe care le poarta.
Romanii sunt undeva la limita de jos a decentei. Am o foarte mare ciuda pe ei pentru ca nu reusesc sa invete ce inseamna civilizatia. M-am plictisit sa intalnesc pe strada oameni urati. Ideal ar fi sa umblam toti in pielea goala pentru ca atunci, in loc sa ne acoperim defectele, am incerca sa le corectam.
E atat de simplu acum, pentru o persoana urata care dispune si de anumite fonduri, sa se transforme peste noapte din hipopotam in flamingo, dar pe de alta parte prea complicat pentru aceeasi persoana sa se intretina prin forte proprii, prin miscare si alimentatie sanatoasa.
Traiasca implanturile, liposuctia si liftingurile! Traiasca chirurgia plastica! In viitorul apropiat aceasta o sa ne transforme atat de mult incat n-o sa mai aratam a oameni. O sa avem montati ochi de pisica, oglinzi retrovizoare si procesoare Pentium N care ne vor tine loc de creier.
Barbatii, in schimb sunt nesimtiti. Ei n-au nici o treaba cu felul in care arata iar daca vreunul dintre ei se ingrijeste cat de cat, ceilalti il vad ca pe o “papusica”.
Sincer, as vrea sa vad si eu barbati preocupati de unghiile lor, de felul in care miros, de modul in care isi aranjeaza parul, de hainele pe care le poarta.
Romanii sunt undeva la limita de jos a decentei. Am o foarte mare ciuda pe ei pentru ca nu reusesc sa invete ce inseamna civilizatia. M-am plictisit sa intalnesc pe strada oameni urati. Ideal ar fi sa umblam toti in pielea goala pentru ca atunci, in loc sa ne acoperim defectele, am incerca sa le corectam.
E atat de simplu acum, pentru o persoana urata care dispune si de anumite fonduri, sa se transforme peste noapte din hipopotam in flamingo, dar pe de alta parte prea complicat pentru aceeasi persoana sa se intretina prin forte proprii, prin miscare si alimentatie sanatoasa.
Traiasca implanturile, liposuctia si liftingurile! Traiasca chirurgia plastica! In viitorul apropiat aceasta o sa ne transforme atat de mult incat n-o sa mai aratam a oameni. O sa avem montati ochi de pisica, oglinzi retrovizoare si procesoare Pentium N care ne vor tine loc de creier.
Frumusetea este un ideal absurd pentru multi, pe care acestia nu-l vor atinge niciodata. Din nesimtire…
Gand
"I'm tired of all this nonsense about beauty being only skin-deep. That's deep enough. What do you want - an adorable pancreas?"
Jean Kerr
Jean Kerr
marți, august 09, 2005
Poveste: Tiganii (continuare)
Venise iarna si peste sat, saraca in zapada dar destul de friguroasa.
Acum Lumina era portocalie in cap. Una din doua: ori nu se mai purta blondul, ori gresise culoarea.
Bataile incetasera… Florin era la puscarie pentru ca furase un pat.
Il plangea Lumina tot timpul, ba pe la barul din tiganie, ba pe la carciuma din centrul satului… Asta cand avea bani.
In amintirea lui, sau mai mult de foame, mergea singura la balta. Facea o copca si dadea la peste. Nu prindea nimic… Ofta intr-una Lumina dupa tigan si dupa… prostovolul lui. Asa e dragostea…
Nicu, pe de alta parte, o ducea bine. Vanduse un copil. Cel putin asa spunea lumea…
Cui il vanduse, nu se stie. Important e ca avusese bani sa-si ia casetofon… Si porc de Craciun… Il alinta “Boxeru” pentru ca ii aducea aminte de tineretea lui. Il tinea in antreu. Ce drag ii mai era de el…
Dar nu avu parte de animal… Dupa ce, aproape o saptamana, stransese de prin gunoaiele Bucurestiului pentru al hrani, intr-o noapte, porcul disparu… Ori iesise afara din casa si scapase din curte prin gardul fara uluci, ori il furase cineva…
Nicu innebunise. Cauta prin tot satul, intreband in stanga si-n dreapta. Nimeni nu auzise de “Boxeru”, ba unii chiar faceau si misto de el. Asa se lua la bataie si cu Aurel, varu-sau din Tiganie, care il intrebase in gluma:
-Ce, Nicule, n-ai mai rezistat pana la Craciun si l-ai mancat de viu?
Dar Nicu nu avea chef de glume… Ajunse tarziu acasa, beat mort si pus pe harta. Calare pe bicicleta, isi alerga copiii prin curte, injurandu-i si afurisindu-i de mama focului… Ei purtau vina pentru fuga porcului...
Pedaland nervos in zig-zag, pilit cum era, cazu de pe bicicleta in noroi. Si acolo ramase… Intins pe jos, respirand nervos, Nicu se jura ca pana la Craciunul viitor o sa-si vanda toti copii si o sa-si ia, nu unul, ci o turma de porci…
Acum Lumina era portocalie in cap. Una din doua: ori nu se mai purta blondul, ori gresise culoarea.
Bataile incetasera… Florin era la puscarie pentru ca furase un pat.
Il plangea Lumina tot timpul, ba pe la barul din tiganie, ba pe la carciuma din centrul satului… Asta cand avea bani.
In amintirea lui, sau mai mult de foame, mergea singura la balta. Facea o copca si dadea la peste. Nu prindea nimic… Ofta intr-una Lumina dupa tigan si dupa… prostovolul lui. Asa e dragostea…
Nicu, pe de alta parte, o ducea bine. Vanduse un copil. Cel putin asa spunea lumea…
Cui il vanduse, nu se stie. Important e ca avusese bani sa-si ia casetofon… Si porc de Craciun… Il alinta “Boxeru” pentru ca ii aducea aminte de tineretea lui. Il tinea in antreu. Ce drag ii mai era de el…
Dar nu avu parte de animal… Dupa ce, aproape o saptamana, stransese de prin gunoaiele Bucurestiului pentru al hrani, intr-o noapte, porcul disparu… Ori iesise afara din casa si scapase din curte prin gardul fara uluci, ori il furase cineva…
Nicu innebunise. Cauta prin tot satul, intreband in stanga si-n dreapta. Nimeni nu auzise de “Boxeru”, ba unii chiar faceau si misto de el. Asa se lua la bataie si cu Aurel, varu-sau din Tiganie, care il intrebase in gluma:
-Ce, Nicule, n-ai mai rezistat pana la Craciun si l-ai mancat de viu?
Dar Nicu nu avea chef de glume… Ajunse tarziu acasa, beat mort si pus pe harta. Calare pe bicicleta, isi alerga copiii prin curte, injurandu-i si afurisindu-i de mama focului… Ei purtau vina pentru fuga porcului...
Pedaland nervos in zig-zag, pilit cum era, cazu de pe bicicleta in noroi. Si acolo ramase… Intins pe jos, respirand nervos, Nicu se jura ca pana la Craciunul viitor o sa-si vanda toti copii si o sa-si ia, nu unul, ci o turma de porci…
Amintire: Cum am inceput eu sa fumez
Aveam 6 ani cand am fumat prima data. Tin minte pentru ca m-au prins ai mei si o bataie ca aia nu se uita niciodata.
Ma jucam cu niste colegi de gradinita, o fetita si un baietel al caror nume l-am uitat demult…
Alergam bezmetici toata ziua, iar la un moment dat, in acea zi fatidica de vara, “ne-am impiedicat” de un chibrit aproape plin… 47 bete! Si ce poti face cu asa ceva? Bineinteles, poti aprinde tigari…
Am cules de pe jos si am bagat in san cate chistoace puteam duce si ne-am refugiat dupa un bloc pentru a ne putea delecta pe-ndelete cu aceasta placere rezervata numai adultilor…
Sa fi vazut fata tatalui meu cand, dupa vreo doua ore de cautari prin imprejurimi, m-a gasit sufland in tigara. Da, pe bune, eram atat de batut in cap incat n-aveam idee ca tigara se trage in piept si suflam in ea de mama focului, mirandu-ma ca se stinge. Cred ca a fost singura data cand tatal meu m-a altoit, dar mi-a servit o doza asa de concentrata ca mi-a ajuns pentru toata copilaria…
Tot pe la acea varsta, un unchi de-al meu ma imbia tot timpul cu asemenea delicatesuri… “Vrei ma sa tragi si tu un fum?” Iar eu raspundeam: “Mhmm!” In mintea mea, acel “rendez-vous avec une cigare” capata conotatii senzuale. In timp ce unchimiu intindea spre mine obiectul interzis, eu imi tuguiam buzele si inchideam ochii de parca asteptam venirea primului sarut. Mai mereu, palma mamei mele ajungea prima… Pleosc!
Ma jucam cu niste colegi de gradinita, o fetita si un baietel al caror nume l-am uitat demult…
Alergam bezmetici toata ziua, iar la un moment dat, in acea zi fatidica de vara, “ne-am impiedicat” de un chibrit aproape plin… 47 bete! Si ce poti face cu asa ceva? Bineinteles, poti aprinde tigari…
Am cules de pe jos si am bagat in san cate chistoace puteam duce si ne-am refugiat dupa un bloc pentru a ne putea delecta pe-ndelete cu aceasta placere rezervata numai adultilor…
Sa fi vazut fata tatalui meu cand, dupa vreo doua ore de cautari prin imprejurimi, m-a gasit sufland in tigara. Da, pe bune, eram atat de batut in cap incat n-aveam idee ca tigara se trage in piept si suflam in ea de mama focului, mirandu-ma ca se stinge. Cred ca a fost singura data cand tatal meu m-a altoit, dar mi-a servit o doza asa de concentrata ca mi-a ajuns pentru toata copilaria…
Tot pe la acea varsta, un unchi de-al meu ma imbia tot timpul cu asemenea delicatesuri… “Vrei ma sa tragi si tu un fum?” Iar eu raspundeam: “Mhmm!” In mintea mea, acel “rendez-vous avec une cigare” capata conotatii senzuale. In timp ce unchimiu intindea spre mine obiectul interzis, eu imi tuguiam buzele si inchideam ochii de parca asteptam venirea primului sarut. Mai mereu, palma mamei mele ajungea prima… Pleosc!
Asta e numai una dintre belelele copilariei… N-am sa va spun acum ce-am patit cand, pe la vreo 10 ani, m-au prins ai mei cu prezervative…
Gand
"I'm glad I don't have to explain to a man from Mars why each day I set fire to dozens of little pieces of paper, and put them in my mouth."
Mignon McLaughlin, The Second Neurotic's Notebook, 1966
Mignon McLaughlin, The Second Neurotic's Notebook, 1966
luni, august 08, 2005
Poveste: Tiganii
Florin era inalt si slabanog. Frate-sau, Nicu, mai marunt, compensa diferenta de inaltime printr-o burta de toata frumusetea. Amandoi erau teroarea baltii…
Dupa-amiaza, cand soarele isi mai domolea vapaia, ii vedeai coborand in vale la fantana, urmati indeaproape de puradei care topaiau ca apucati de streche, purtand cu fala unditele de trestie. Cel mare era Giani, urmatorul in ordinea varstei Ion, al treilea Jean si ultimul, cracanat pentru ca nu-l tinuse masa in scutece, Giovani. Stau si ma minunez… De unde naiba atata inspiratie pe tigani?
Cum veneau, se asezau in capul baltii, langa calea ferata, desfaceau betele si o sticla de vodca proasta si dadeau la peste. Daca prindeau ceva, mai luau o vodca pe datorie de la Tanta, si in seara aia era sarbatoare in casa lor. Daca nu… o bateau pe Lumina.
Cine era Lumina? Lumina era femeia lui Florin. Si ce femeie! De un timp se vopsise blonda. Tot de pe atunci se intetisera si bataile. Se pare ca pe Florin il irita culoarea la culme.
Tiganul nu se sfia sa o bata chiar acolo pe garla. Si o batea… Daca prostovolul era bun pentru pesti, atunci era destul de bun si pentru saraca Lumina. Tipa femeia ca din gura de sarpe…
Din cand in cand, se mai trezea frate-sau spunandu-i:
-Ba, Florine, las-o ma naibii, ca-ti trage la undita!
Dar pe Florin, asta parca il intarata si mai mult:
-Vezi fa, din cauza ta am pierdut si pestele! Si continua mai abitir sa dea in Lumina.
Cand se impacau, o lua si o ducea la Bucuresti unde o punea sa cerseasca. Sa mai scoata si ea un ban… Ca tot omul munceste.
Si vorba aia, meseria e bratara de aur. Sau de metal ordinar, in cazul lui Florin, atunci cand muncea pentru stat vreo jumatate de an… La Jilava sau la Balanoaia. Ca sa-si ramburseze si el “impozitele”, cum ii placea sa spuna.
Sa vezi ce-i mai turuia gura cand venea de la parnaie… Ca se respecta pana si acolo… Ca fuma numai “bune”, adica d-alea cu filtru, ca avea in fiecare zi carne, vodca si dulceata, ca primea de la Lumina… Si cate si mai cate…
Si de bine ce-i pria intoarcerea acasa, se apuca din nou de blestematii. Ba fura o gasca, ba un porc, ba niste cherestea. Sa aiba si el papica si lemne de foc la iarna. Omul, ce-i drept, strangator si gospodar… Dar cam nervos din fire.
Dupa-amiaza, cand soarele isi mai domolea vapaia, ii vedeai coborand in vale la fantana, urmati indeaproape de puradei care topaiau ca apucati de streche, purtand cu fala unditele de trestie. Cel mare era Giani, urmatorul in ordinea varstei Ion, al treilea Jean si ultimul, cracanat pentru ca nu-l tinuse masa in scutece, Giovani. Stau si ma minunez… De unde naiba atata inspiratie pe tigani?
Cum veneau, se asezau in capul baltii, langa calea ferata, desfaceau betele si o sticla de vodca proasta si dadeau la peste. Daca prindeau ceva, mai luau o vodca pe datorie de la Tanta, si in seara aia era sarbatoare in casa lor. Daca nu… o bateau pe Lumina.
Cine era Lumina? Lumina era femeia lui Florin. Si ce femeie! De un timp se vopsise blonda. Tot de pe atunci se intetisera si bataile. Se pare ca pe Florin il irita culoarea la culme.
Tiganul nu se sfia sa o bata chiar acolo pe garla. Si o batea… Daca prostovolul era bun pentru pesti, atunci era destul de bun si pentru saraca Lumina. Tipa femeia ca din gura de sarpe…
Din cand in cand, se mai trezea frate-sau spunandu-i:
-Ba, Florine, las-o ma naibii, ca-ti trage la undita!
Dar pe Florin, asta parca il intarata si mai mult:
-Vezi fa, din cauza ta am pierdut si pestele! Si continua mai abitir sa dea in Lumina.
Cand se impacau, o lua si o ducea la Bucuresti unde o punea sa cerseasca. Sa mai scoata si ea un ban… Ca tot omul munceste.
Si vorba aia, meseria e bratara de aur. Sau de metal ordinar, in cazul lui Florin, atunci cand muncea pentru stat vreo jumatate de an… La Jilava sau la Balanoaia. Ca sa-si ramburseze si el “impozitele”, cum ii placea sa spuna.
Sa vezi ce-i mai turuia gura cand venea de la parnaie… Ca se respecta pana si acolo… Ca fuma numai “bune”, adica d-alea cu filtru, ca avea in fiecare zi carne, vodca si dulceata, ca primea de la Lumina… Si cate si mai cate…
Si de bine ce-i pria intoarcerea acasa, se apuca din nou de blestematii. Ba fura o gasca, ba un porc, ba niste cherestea. Sa aiba si el papica si lemne de foc la iarna. Omul, ce-i drept, strangator si gospodar… Dar cam nervos din fire.
Bine, ca nu poti sa-l acuzi numai pe el… Nici Lumina nu era usa de biserica. Stia ea cum sa-i raspunda la “Taci, fa!” ca sa se faca iubita… Stia prea bine cum sa puna sare si piper in conversatie:
-Sa faci spume la gura si sa mori calcat de tren, fira-ai tu al naibii sa fii!
Dupa atata chin, Lumina tot nu cuteza sa-l paraseasca pe Florin. De, era omul ei… La bine si la rau… Pana cand moartea avea sa-i desparta. Cat de curand…
-Sa faci spume la gura si sa mori calcat de tren, fira-ai tu al naibii sa fii!
Dupa atata chin, Lumina tot nu cuteza sa-l paraseasca pe Florin. De, era omul ei… La bine si la rau… Pana cand moartea avea sa-i desparta. Cat de curand…
Parerea mea: Eu
Bineinteles ca, vorbind despre mine, voi fi cat se poate de subiectiv. Mai mult, voi incerca sa dau o perfecta dovada de egocentrism in construirea autoportretului meu. Nici n-as putea face altfel, pentru ca propria mea persoana e in discutie... Logic, nu?
In esenta, am tot timpul impresia ca sunt un om bun. Nu fac rau premeditat, iar atunci cand gresesc, trebuie, intr-un fel sau altul, sa-mi repar greseala. Nu suport sa raman dator, nu suport sa fiu inteles gresit si nu suport parerile despre mine nascute din ignoranta sau in urma unei judecati superficiale. Pe de alta parte, stiu ca putini ma cunosc, probabil chiar mai putini decat am eu impresia. Adevarul este ca nici eu nu-i ajut. Desi vorbesc mult, sunt foarte selectiv cu informatiile pe care le furnizez si, desi par ca spun totul, sunt foarte sec de multe ori cand vorbesc despre mine. Dovada e prezenta undeva pe aici…
In esenta, am tot timpul impresia ca sunt un om bun. Nu fac rau premeditat, iar atunci cand gresesc, trebuie, intr-un fel sau altul, sa-mi repar greseala. Nu suport sa raman dator, nu suport sa fiu inteles gresit si nu suport parerile despre mine nascute din ignoranta sau in urma unei judecati superficiale. Pe de alta parte, stiu ca putini ma cunosc, probabil chiar mai putini decat am eu impresia. Adevarul este ca nici eu nu-i ajut. Desi vorbesc mult, sunt foarte selectiv cu informatiile pe care le furnizez si, desi par ca spun totul, sunt foarte sec de multe ori cand vorbesc despre mine. Dovada e prezenta undeva pe aici…
Un lucru care ma caracterizeaza: De multe ori, sunt suficient de fals in ceea ce spun incat sa nu am regrete ca mint. Pentru ca nu suport minciuna de nici un fel. Dar imi place, de obicei, sa ocolesc adevarul. Pentru multi asta inseamna unul si acelasi lucru… Mie imi place insa acest compromis modern care imi da posibilitatea sa spun lucrurile intr-un mod frumos. Ce ne-am face altfel fara putina amagire?
Am foarte multa incredere in mine datorita faptului ca sunt un om destept. Puteti foarte bine sa ma contraziceti, dar nu fiti rai doar de dragul de-a fi rai. Si totusi, fiecare lucru in care ai incredere deplina, te tradeaza cel putin o data in viata doar pentru ati reaminti ca esti om. Si sunt foarte putine lucruri in viata asta de care poti fi sigur. Eu sunt sigur de mine iar, atunci cand alunec, gasesc repede ceva de care sa ma prind. Sau pe cineva… Pentru ca, in mare parte, traiesc prin intermediul celor apropiati mie.
De obicei, oscilez intre doua stari: iubire si indiferenta, stari antagonice si semipermanente. Ura, sentimentul pe care l-am lasat deoparte si care, paradoxal, ar putea sa faca din mine un om mai bun, apare rar si trece imediat. In schimb, cand am o pasiune, indiferent de natura ei, tind sa fac totul pentru a o maximiza. Nu conteaza cat investesc sau cat primesc in schimb. Atata timp cat exista o pasiune, ma simt dator sa o intretin, repet, doar pentru simplul fapt ca aceasta exista… Pe de alta parte, starile de indiferenta prin care trec imi trezesc regrete si, intr-un final, acestea concluzioneaza inevitabil tot in iubire. Pentru ca incerc sa recuperez, de multe ori, timpul acesta petrecut in indiferenta, printr-un interes exacerbat, dar nu mai putin sincer, aratat lucrurilor la care tin.
Am foarte multa incredere in mine datorita faptului ca sunt un om destept. Puteti foarte bine sa ma contraziceti, dar nu fiti rai doar de dragul de-a fi rai. Si totusi, fiecare lucru in care ai incredere deplina, te tradeaza cel putin o data in viata doar pentru ati reaminti ca esti om. Si sunt foarte putine lucruri in viata asta de care poti fi sigur. Eu sunt sigur de mine iar, atunci cand alunec, gasesc repede ceva de care sa ma prind. Sau pe cineva… Pentru ca, in mare parte, traiesc prin intermediul celor apropiati mie.
De obicei, oscilez intre doua stari: iubire si indiferenta, stari antagonice si semipermanente. Ura, sentimentul pe care l-am lasat deoparte si care, paradoxal, ar putea sa faca din mine un om mai bun, apare rar si trece imediat. In schimb, cand am o pasiune, indiferent de natura ei, tind sa fac totul pentru a o maximiza. Nu conteaza cat investesc sau cat primesc in schimb. Atata timp cat exista o pasiune, ma simt dator sa o intretin, repet, doar pentru simplul fapt ca aceasta exista… Pe de alta parte, starile de indiferenta prin care trec imi trezesc regrete si, intr-un final, acestea concluzioneaza inevitabil tot in iubire. Pentru ca incerc sa recuperez, de multe ori, timpul acesta petrecut in indiferenta, printr-un interes exacerbat, dar nu mai putin sincer, aratat lucrurilor la care tin.
Sunt relativ pentru ca, daca as fi constant in tot ceea ce fac, as fi plictisitor. Nu as mai fi eu. Intradevar am multe masti, dar fiecare este creata pentru cineva anume si nici una nu a fost creata pentru a-mi ascunde fata, ci numai pentru a fi o adaptare la celalalt si o dovada a faptului ca-l inteleg.
Desi ma astept sa nu intelegeti mare lucru din ce am spus mai sus, trebuie sa-mi iau si o masura de precautie… Pentru ca fiecare “marturisire” de acest fel duce cu gandul la o suma de complexe. E, va anunt ca eu am foarte putine. Iar daca voi stiti mai multe… Sunt sigur ca nu le-ati spune aici.
Gand
"It is better to be hated for what you are than to be loved for something you are not."
Andre Gide
Andre Gide
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
