Inainte uram visele… Si ma rugam pentru insomnie. Aveam impresia ca somnul imi fura constiinta si, in acelasi timp, milioane de lucruri trec prin fata ochilor mei inchisi. Iar eu le pierd…
Credeam ca visele sunt numai amagiri care imbraca o constiinta bolnava. Credeam ca realitatea este atotputernica. Credeam in viata… Dar nu o cunosteam.
Acum iubesc cosmarurile. Dupa fiecare dintre ele simt ca sunt viu. Ca respir… Si abia acum inteleg… Ca din durere se naste fericirea, ca fara negru nu am intelege albul, ca fara suferinta nu ar fi iubire. Noi oamenii suntem fiinte confuze… Ne contrazicem unul pe celalalt dar mai grav e ca o facem inauntrul nostru… De parca am fi formati din doua parti care nu pot ajunge la un acord comun. Si fiecare trage intr-un sens… Ce idioti… Si ce frumosi mai suntem.
Credeam ca visele sunt numai amagiri care imbraca o constiinta bolnava. Credeam ca realitatea este atotputernica. Credeam in viata… Dar nu o cunosteam.
Acum iubesc cosmarurile. Dupa fiecare dintre ele simt ca sunt viu. Ca respir… Si abia acum inteleg… Ca din durere se naste fericirea, ca fara negru nu am intelege albul, ca fara suferinta nu ar fi iubire. Noi oamenii suntem fiinte confuze… Ne contrazicem unul pe celalalt dar mai grav e ca o facem inauntrul nostru… De parca am fi formati din doua parti care nu pot ajunge la un acord comun. Si fiecare trage intr-un sens… Ce idioti… Si ce frumosi mai suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu