Ma enerveaza! Citesc in stanga si-n dreapta si observ cu durere in suflet ca cele mai bune subiecte sunt deja luate. Ce ar insemna sa vorbesc despre teoria relativitatii (pe care, fie si in trecere, orice prost a intalnit-o)? La polul opus, cat ar conta o discutie (sau monolog) despre banalitati care sunt oricum rostite si gandite de n ori in fiecare unitate artificiala de timp comun atribuita perioadei dintre doua rasarituri (sau doua apusuri, etc.).
Am observat cu uimire in ultimul cincinal (cu aproximatie) ca, pana si lucrul acela care credeam ca reprezinta creatia originala a propriei mele minti, a mai fost spus de cineva. Si nu o data!
Cred ca primul a fost Lewis Carroll. Dar cum sa crezi un tip care spune povesti de adormit copii? A mai spus-o, intr-un fel mai concret, si Philip Kindred Dick. Dar cata incredere sa ai in filozofia unui dependent de LSD al carui nume de familie e Dick? Apoi, au mai fost niste filme...
Imi ramane o singura multumire... Ca poate eu sunt singurul care constientizeaza acest lucru si face din el o portita de scapare din lumea asta atat de stramb construita pe niste principii, la o prima vedere, solide. Problema e ca, independent de vointa mea, sunt dimensionat de aceste principii enuntate de altii si nu reusesc sa incap prin acea portita. Ce as constientiza daca as gandi mai in profunzime decat sunt capabil? Ce s-ar intampla daca as fi cu 5 procente mai destept? (Draga Mos Craciun, adu-mi, te rog, anul asta, un plus de intelepciune!)
Trecand de la una la alta, intreb: Nu ne-am plictisit sa fim zei in lumea noastra si sa avem intotdeauna dreptate indiferent de faptul ca suntem limitati de cunoasterea unei singure lumi?
E un cerc vicios in care ma invart: Daca ajung sa contest o realitate careia ii apartin, nu reusesc decat sa pun sub semnul intrebarii propria mea constiinta de sine care nu ar mai putea contesta, la randul ei, acea realitate.
Ma rog, de-ale mele...
Am observat cu uimire in ultimul cincinal (cu aproximatie) ca, pana si lucrul acela care credeam ca reprezinta creatia originala a propriei mele minti, a mai fost spus de cineva. Si nu o data!
Cred ca primul a fost Lewis Carroll. Dar cum sa crezi un tip care spune povesti de adormit copii? A mai spus-o, intr-un fel mai concret, si Philip Kindred Dick. Dar cata incredere sa ai in filozofia unui dependent de LSD al carui nume de familie e Dick? Apoi, au mai fost niste filme...
Imi ramane o singura multumire... Ca poate eu sunt singurul care constientizeaza acest lucru si face din el o portita de scapare din lumea asta atat de stramb construita pe niste principii, la o prima vedere, solide. Problema e ca, independent de vointa mea, sunt dimensionat de aceste principii enuntate de altii si nu reusesc sa incap prin acea portita. Ce as constientiza daca as gandi mai in profunzime decat sunt capabil? Ce s-ar intampla daca as fi cu 5 procente mai destept? (Draga Mos Craciun, adu-mi, te rog, anul asta, un plus de intelepciune!)
Trecand de la una la alta, intreb: Nu ne-am plictisit sa fim zei in lumea noastra si sa avem intotdeauna dreptate indiferent de faptul ca suntem limitati de cunoasterea unei singure lumi?
E un cerc vicios in care ma invart: Daca ajung sa contest o realitate careia ii apartin, nu reusesc decat sa pun sub semnul intrebarii propria mea constiinta de sine care nu ar mai putea contesta, la randul ei, acea realitate.
Ma rog, de-ale mele...
2 comentarii:
Your are Nice. And so is your site! Maybe you need some more pictures. Will return in the near future.
»
Nice! Where you get this guestbook? I want the same script.. Awesome content. thankyou.
»
Trimiteți un comentariu