marți, octombrie 11, 2005

Inca o zi...

Frigul m-a facut atent. Se innoptase! Prima concluzie: A mai trecut o zi!
Am injurat din nou timpul ca-mi induce uitare si i-am multumit printr-o plecaciune pentru ca ma scapa de chinuri. Adica pentru acelasi lucru.
M-am ridicat sa plec dar nu stabilisem inca tinta asa ca am preferat sa mai stau putin. Ce placut e sa stai. Nimic nu te impinge din spate, nimic nu te cheama din fata. Cand nu exista cauza, cand nu apare feed-back. Cand nu exista destin.
Ca, daca ar exista…
Determinism. 1. A mai trecut o zi! => 2. Mi-e mila… de mine!
Destin. 1. A mai trecut o zi! => 2. Va mai trece una!

Parerea mea: Mila

Simt mila pentru anumiti oameni. Acolo unde apare neputinta, mila este sincera si durerea reala. Existentele patetice, in schimb, unde forta este investita numai in lupte marunte (prin mijloacele de transport in comun, la cozi, in fabrica, la o bere in fata blocului), imi produc o mila vecina cu scarba.
Sunt ingrozitor de multi oameni care traiesc din inertia impusa de un anumit sistem, ai carui creatori si sclavi, in acelasi timp, sunt. Priviri plecate fara urma de lumina, afundate in adancul gri cotidian care nu ofera nici o solutie, nici o sansa, nici o speranta.
Mi-e mila de acei oameni care dupa o investitie minora dar constanta in propria lor viata observa intr-un final ca nu mai au nimic. Ca banca a dat faliment si tot ce le ramane e sa mearga la mitinguri in Piata Victoriei. Mi-e mila de acei oameni care nu pot merge pentru ca nu au picioare dar nu simt decat ura pentru aceia care intarzie voit. Simt compasiune pentru cei care isi asuma o existenta dar nu si pentru aceia care incearca sa o propage in viitor fara a construi o fundatie. “Voi trai maine!” sunt doar cuvinte care prelungesc suferinta. Daca poti trai acum, de ce sa mai amani? Pregatim viata dar nu o traim efectiv. Si atunci, cum sa nu simt mila?

Mila. Despre asta am vorbit azi. Unii ar putea spune ca am descris aroganta. Oricum, credintele mele nu trebuiesc impartasite. Ele nu reprezinta referinte obligatorii pentru o existenta decenta. Sunt doar asa, ca sa fie…

Gand

"Better to write for yourself and have no public, than to write for the public and have no self."

Cyril Connolly

miercuri, octombrie 05, 2005

Poezie: Departe

Prea multa vreme-n mine am cautat
Si n-am gasit nimic intr-un final.
Cand am privit in zare disperat,
Eram mult prea departe de vreun mal.

Atunci am inceput sa strig cat pot,
Raspunsul insa nu a mai venit…
Si tot de-atunci continui sa inot,
Sperand ca va mai fi un rasarit.

Parerea mea: Sufletul

Avem suflet? Cine e nebun sa zica nu?

1) Sufletul, mai mult ca toate, reprezinta pentru noi toti o ipoteza atragatoare. Ar fi dureros daca am afla la un moment dat ca acesta nu exista si ca noi functionam numai in baza unui mecanism. Avem nevoie de aceasta idee ca, undeva inauntrul nostru, exista ceva care ne anima, ceva care ne pune in miscare emotionala si stabileste o legatura cu Divinitatea. Acest lucru ascunde in fapt dorinta de a nu fi lasati singuri.
2) Sufletul, dupa parerea mea, ascunde cam toata trairile de care am fost vreodata capabili. Este ca o baza de date emotionala structurata pe mai multe categorii dar cu doua directii principale, opuse dar antagonice: IUBIREA si URA. Printre acestea doua trece o linie subtire care poarta numele de INDIFERENTA.
3) Sufletul e un paradox. Functioneaza de capul lui desi fiintele umane sunt dotate cu liber arbitru. Uite, de exemplu, nu-i poti spune sa taca. Nu-i poti spune sa nu mai planga iar cand vrea sa rada, rade cu sau fara vointa ta. Sufletul face ce vrea in noi. Degeaba corpul merge intr-o parte cand sufletul o ia in sens opus.
De multe ori n-am ascultat ce-mi spune si m-am ratacit…

Gand

"A sensible man will remember that the eyes may be confused in two ways - by a change from light to darkness or from darkness to light; and he will recognize that the same thing happens to the soul."

Plato

luni, octombrie 03, 2005

Poezie: Din cand in cand

Din cand in cand, m-apuca un dor
De-a pluti… si-ncerc sa zbor…
Dar uit mereu ceea ce sunt
Si cad greoi, lovit de vant,
Iar pe pamant…

Din cand in cand, imi amintesc
De dragoste si mai iubesc...
Dar dragostea mereu dispare,
Lasandu-ma cu ochii-n soare
Si iar ma doare…

In general cam uit de toate
Iar de-mi aduc aminte poate
Se-ntampla rar si-atunci razand,
Prin minte-mi trece cate-un gand
Din cand in cand…

Visand...

Aveam un vis cand eram mic… Era un vis ciudat care devenise obsedant de repetitiv.
Visam ca zbor la cativa metri de pamant, coborand intr-o vale, iar in fata mea mergea o silueta intunecata. As fi vrut sa aleg alt drum dar lucrul acela rau ma tinea intr-un fel prizonier intr-un mod numai de el stiut iar eu nu puteam scapa. Incercam sa dau din ce in ce mai tare din aripi dar asta nu facea decat sa ma apropie si mai mult de aceea creatura. Coboram impreuna cu el, impotriva vointei mele, spre noapte. Nu reuseam sa gasesc forta necesara pentru a ma desprinde spre cer. Nu stiu sigur daca era numai vina lui sau slabiciunile mele imi stateau in fata.
Daca s-ar fi intors si ar fi ridicat mana spre mine, m-ar fi atins. M-ar fi apucat de un picior si m-ar fi tras in jos… In intuneric… Pentru totdeauna…

Aceeasi senzatie o am si acum dar mult mai difuza. Observ cu fiecare noapte care trece cum cerul ramane fara stele. Ne indreptam spre iarna si nu avem cum sa o ocolim…
Cat despre vis... Nu mai reusesc sa-mi amintesc sfarsitul…

Gand

"All the things one has forgotten scream for help in dreams."

Elias Canetti

joi, septembrie 29, 2005

Poezie: Venind sfarsit

Atunci cand am vazut-o era inca departe,
Nu ma gandeam la rau, nu ma gandeam la moarte.
Era senin pe cer, de frica nu stiam
Era doar prima zi si eu, nebun, zambeam.

A doua zi, pe cer, au inceput s-apara
Nori negri ca taciunii si am uitat de vara.
Cand am vazut-o clar, era asa de-aproape
Venea de peste tot, prin cer, pamant si ape.

A treia zi, in umbra, s-a asternut pe noi,
Eram atat de slabi, batrani, saraci si goi
Si-a inceput s-adune din toti cate un pic
Iar sufletu-l simteam din ce in ce mai mic.

Apoi veni sfarsitul, iar noi pluteam spre stele
Urcand in largi sicrie, doar oase fara piele.
Iar ea ne insotea, aproape, stand de straja
Si totul se pierdea in neguri, ca-ntr-o vraja.

Parerea mea: Realitatea

Ce inseamna de fapt, realitatea? Un lucru concret nascut prin intersectia tuturor simturilor noastre sau ceva dincolo de noi?
Avem oare, fiecare, propria noastra realitate sau aceasta este una singura pentru toti?
Pentru ca simturile, de obicei, inseala. Si toti avem dovezi in sensul asta…
Mai mult, chiar, daca realitatea nici nu exista? Daca e doar o creatie a unei minti superioare noua pentru a ne da un sistem de referinta? Daca ne invartim in gol?
Dar daca noi nu existam? Daca suntem numai niste marunte inchipuiri? Jucarii, papusi, imagini trecatoare prin fata unui obiectiv gigantic.
In alta ordine de idei, cat de constienti suntem de existenta unui fir de nisip? Cineva spunea ca viata unui fir de iarba nu este cu nimic mai prejos decat lunga calatorie a unei stele. Dar cine numara firele de iarba? Exista cineva in lumea asta pe care il intereseaza cum cresc acestea? Care le asculta? Care le mangaie?
Ar putea fi realitatea umana numai un spectacol de sambata seara pentru cine stie ce entitate pusa pe joaca? Iar daca acest spectacol nu ar fi urmarit de nimeni nu ar fi si mai tragic?
Un show inutil… O alta gluma pe care nu o inghite nimeni… Un sitcom care moare dupa primul episod…
Sa fie asta realitatea? Cateodata inclin sa cred…

Ganduri

"Reality is that which, when you stop believing in it, doesn't go away."

Philip K. Dick


"How do we know that the sky is not green and we are all colour-blind?"

Unknown


"Did you ever wonder if the person in the puddle is real, and you're just a reflection of him?"

Calvin and Hobbes

marți, septembrie 27, 2005

Poezie: Clipa

Din fiecare clipa se naste-o noua lume,
Si moare tot acolo, prin suferinta grea
Iar noi indiferenti, marunti si fara nume
Ii stam la capatai, de parca ne-ar durea.

Iar daca plangem azi, e numai o minciuna
Noi simulam durerea ca niste mari artisti
Doar timpul ce-a trecut ar reusi sa spuna
Cat suntem de marunti, de efemeri, de tristi.

Cu fiecare clipa, primim o sansa noua
Zambind aiurea insa, o ocolim voit
Privim in alta parte facandu-ne ca ploua,
Pana ce universul apune-n astfintit.

Parerea mea: Timpul

Una din conditiile umane este aceea de a pierde timpul, iar apoi, de a alerga cu disperare dupa el.
Putini inteleg valoarea timpului. Putini inteleg ca acesta se traduce, de multe ori, prin viata. Prin insusi existenta noastra.
Cea mai mare greseala pe care o facem este ca, fara dram de minte, consideram ca avem timp. Ca e al nostru si putem dispune de el dupa bunul plac. Eroare! Timpul ne conduce… Timpul ne incheaga, timpul ne dezleaga.
Ne putem impotrivi timpului? No way! Nici cea mai buna crema de la Vichy nu se poate bate cu trecerea lui. Suntem la mana timpului si el ne intoarce in ce directie vrea.
O data ce am inteles acest lucru, nu ne ramane decat sa-l cuantificam in micile noastre unitati de masura si sa ne folosim de el atat cat ne permite.

La un moment dat am simtit ceva trecand in zbor pe langa obrazul meu. Am crezut ca e un fluturas care ma facuse atent prin bataia aripilor lui. Instinctual, am incercat sa-l prind. Nu era decat o clipa ratacita de timp care se pierduse prin imprejurimi.
Am ras atunci cu pofta si fara pic de mila, am luat cateva bolduri si i le-am infipt pe rand in aripi, unul cate unul, fixand-o pe o coala alba de hartie. Nu s-a zbatut, n-a incercat sa fuga… De parca se astepta la asa ceva de la persoana mea… De parca asta ar fi fost destinul ei…
O mai am si acum undeva prin suflet. Dispare lent si lasa in urma ei un gust dulce-amar pe care il savurez cu nesat. Sub numele de AMINTIRE…
Astept raspuns vostru! Sau pierd timpul?

Gand

"Time wastes our bodies and our wits, but we waste time, so we are quits."

Unknown

vineri, septembrie 23, 2005

Poezie: Amandoi

Am remarcat azi, intr-o oarecare joi
Ca-n fata casei mele, crescute din noroi,
Trecand print vanturi reci, prin picaturi de ploi,
Stau doua floricele, ce-mi amintesc de noi.

Cand una sta plecata, privind cu ochii goi,
Cealalta sta si lupta cu-al apelor suvoi…
Cand prima le da drumul petalelor ei moi,
A doua se ridica urcand cat pentru doi.

Iar de ma-ntrebi acum, pe care din noi doi
Il reprezinta floarea ce urca-n sus vioi,
"Chiar nu conteaza fata!", am sa-ti raspund apoi,
Ci doar ca-s impreuna, asa cum suntem noi.

Parerea mea: Zgarcenie

Am cumparat astazi, ca aproape in fiecare zi, bomboane de ciocolata cu visine. M-a intristat purtarea vanzatoarei pentru ca n-am avut sa-i dau o mie de lei marunt iar ea mi-a spus pe un ton nesuferit: “Sa mi-i aduci!”. Desi, in fiecare zi cand imi iau tigari, las mai mult…
Mi-a adus aminte de un fost coleg de generala care ma impresiona prin zgarcenie. Aveam amandoi o boala sa comandam carti prin posta de la Nemira (din colectia Nautilus). Mai naspa era cand trebuia sa platim. O data, a trebuit sa platesc la posta cu o moneda de 50 lei ruginita pe care mi-a dat-o el… Si tipa de la ghiseu m-a intrebat: “De unde ai dezgropat-o?”
Cand am mai crescut si am inceput sa iesim in oras, venea cu noi fara nici un ban dar cu bomboane… Valoare, spunea el… La Balul Bobocilor, in liceu, a trebuit sa-i platesc eu garderoba. Iar fara bani…
4 ani am fost colegi in Sincai. 4 ani a venit la scoala cu acelasi pulover, aceeasi pereche de blugi, aceiasi pantofi. 4 ani m-a fixat cu privirea ori de cate ori imi cumparam un corn sau un suc pana cand, de rusine, ajungeam sa le impart cu el…
L-am intalnit de curand… E medic stagiar. Statea pe un peron asteptand tramvaiul. Manca acelasi sandwich pe care maica-sa i-l facea din clasa I. M-a intristat din nou…

Multi dintre noi suntem zgarciti. Aproape toti cand trebuie sa investim sentimente. Mi-ar placea sa spun ca, in privinta asta, eu sunt cel mai altruist. Dar m-as minti pe mine si v-as minti pe voi…
As vreau sa fiu… Iar dragostea si ura care zac in mine sa iasa candva la suprafata… Ca intr-o explozie… Si sa rastoarne tot in drumul lor… BOOM!

Gand

"Winter is an etching, spring a watercolor, summer an oil painting and autumn a mosaic of them all."

Stanley Horowitz

marți, septembrie 20, 2005

Poezie: Baut-am!

Iar am baut aseara
Pahar dupa pahar.
Bineinteles ca iara
Am adormit pe bar.

Ca d-aia e frumoasa
A naibii bautura…
Ca uite, eu, acum
O laud prin cultura…

Si iar se lasa seara
Si sticla iar ma-mbie,
Intai o dau de-o parte…
Intr-un tarziu spun: "Fie!"

Ridic acum paharul
Si-nchin… Cin’ sa m-auda?
Inghit zambind amarul
Si plang… ca sticla-i nuda…

Parerea mea: Bautura

Aseara… Hic! …iar m-am intrecut cu gluma. Coniacul, bautura aristocratilor, a facut din mine ce a vrut el. Mai intai m-a transformat in filozof, apoi in stand-up comedian ca in final sa devin, cu ajutorul lui, clovn.
Bautura da libertate spiritului. Asta e clar! Mai naspa e cand pierzi haturile si spiritul se duce unde vede cu ochii… Iar ce-ti ramane, e numai corpul asta care te duce unde vrea el… Prin santuri, prin tufisuri, prin stalpi…
In numele tuturor barbatilor care inteleg bautura ca pe un catalizator al intelectului, sunt nevoit a ma adresa celorlati:
Traiti in intuneric! Traiti in ignoranta! Lepadati-va de indiferenta pentru ca nu veti trai la nesfarsit! Acum e momentul sa puneti mana pe sticla si gura pe pahar! La naiba cu apa! Beti pentru voi insiva! Beti pentru viitor!

Coleg de pahar cu Pavel Stratan si cu Parazitii, adaug folclorului romanesc o noua balada inchinata bauturii… Undeva mai sus…