Poezie: Adio

Iar am fugit urland spre nicaieri,
Inspaimantat de ce-am vazut si ieri,
Si alergand intins spre viitor
Am inteles intr-un tarziu ca am sa mor.

Va spun, ca tragic nu-i de fel,
Nici viata nu vreau sa o insel,
Caci corpul mi-e-n continua miscare,
Doar sufletul din piept imi moare.

Exista undeva adanc in mine
Ceva ce-am sa arunc, sa-mi fie bine.
Asa ca spun, privindu-ma-n oglinda
“Adio!” Apoi fug, sa nu ma prinda…

In cautarea...

Sunt multe lucruri pe care le doresc dar care sunt din ce in ce mai departe de mine.
Nu ma refer la lucruri materiale desi acestea reprezinta un oarecare procent din ce vreau.
La un momentdat doream dragoste dar m-am inselat de prea multe ori ca sa ma mai bazez pe ea. Daca va fi sa fie… Ok. Eu nu o mai caut cu orice pret.
Din partea asta m-am cam saturat sa primesc numai superficialitate si indiferenta. Nimic concret. Fara substanta, fara adevar, fara suflet. Iar cand primesti un lucru cu discount 100 % parca acesta isi pierde valoarea. Fiind atat de ieftin, chiar nu merita sa investesti in el.
M-am saturat sa alerg ca nebunul dupa asa ceva, sa-mi programez mintea ca totul va fi perfect si ca, in sfarsit, am ceva la care sa ma gandesc tot timpul. M-am saturat sa mai mint pentru ca tot eu sa fiu singurul care crede. Nu mai vreau parti din intreg. Vreau totul.
Dar dragostea nu e principala mea problema in momentul de fata. Ce naiba spun, nici macar nu e o problema… Problema mea sunt ceilalti. Am inceput sa ma plictisesc de toti si sa caut din ce in ce mai mult singuratatea care imi face placere. M-am plictisit de prieteni, de colegi, de familie… De toti, aproape…
Nu pare un lucru bun la prima vedere dar probabil asta este modul meu de a pregati ofensiva. Pentru ca vreau sa fac altceva… Nu stiu exact ce dar daca e sa urasc ceva, atunci urasc monotonia… Vreau alte moduri de a ma simti bine…
As incerca sa fiu mai superficial. De ce nu? Toti o fac… Sa nu-mi mai pese de toate lucrurile care ma inconjoara. Ce nevoie au toti de grija mea?

Stiu ca scriind aceste lucruri par “bitter”. Nu sunt. Imaginati-va ca scriu cu zambetul pe buze… Serios.

Gand

"Strangers are just friends waiting to happen."

Rod McKuen

Gand

"Sticks in a bundle are unbreakable."

Kenyan Proverb

Poezie: Singur

Singur, de vorba stau cu mine.
Intreb, raspund, concluzia… tot eu.
Nu-i rau dar sigur nu-i nici bine
Cand publicul lipseste e mai greu…

Si chiar de as avea ceva de spus
Cand o idee-n mine se aprinde,
Degeaba urc din ce in ce mai sus,
Ca apoi cad si nimeni nu ma prinde.

Iar vorbele-mi pornesc spre departari
De unde nu se mai intorc vreodata...
Pe-acele intunecate lungi carari,
Nu cred ca vor lasa vreo pata.

Doar cerul fara margini le reflecta
Si le intoarce inapoi cumva,
Iar mintea mea-ncurcata si defecta
Se bucura si pentru-asa ceva.

Parerea mea: Singuratate

Imi place cuvantul pentru ca reda o stare naturala care imi ofera libertate. Cel putin mental. Sunt si momente mai proaste in care incearc sa scap de singuratate dar atunci cand o caut voit e buna. Se numeste solitudine.
Eu ma simt confortabil in propria mea piele, iar singuratatea mea nu inseamna plictiseala. Atunci cand sunt singur ma concentrez pe anumite lucruri care imi fac placere chiar daca si numai sub forma unor ganduri. Cand sunt singur chiar reusesc sa dialoghez cu mine insumi. Chiar ma inteleg.
In general singuratatea ca idee nu prea e permisa in lumea de azi. Unde sa fugi? Unde sa te ascunzi? Peste tot te lovesti de cineva. Si atunci nu-ti ramane decat sa te refugiezi in sine. Stand pe loc. Iar ei te pot lovi din toate partile. Nu le raspunzi. E atat de simplu. Singuratatea reprezinta o lipsa a unei forme de comunicare cu ceilalti dar reprezinta in sine comunicare. Daca nu vorbesti cu ei, comunici cu mediul sau cu tine insuti.
Pe de alta parte, cand doi oameni care inteleg singuratatea se intalnesc fata in fata, ea dispare. E ca un tratament impotriva ei, desi repet, pentru mine reprezinta si o stare de bine. Recunosc insa ca la fel de frumos poate fi si in doi.
Deci, ca o concluzie, imi place si sa fiu singur dar si cu cineva… Sunt fericit oricum!Iar ma contrazic cu mine insumi dar poate asta e privilegiul singuratatii…

Gand

"Inside myself is a place where I live all alone, and that's where I renew my springs that never dry up."

Pearl Buck

Poezie: Pe canapea

Am stat o zi pe canapea,
Privind in gol, gandind la ea…
La intrebarea-aceea amara,
Raspunsu-ntarzia s-apara…

Atunci i-am dat un telefon
Si i-am cerut total la bon…
Iar ea mi-a spus: "Pai, dragul meu,
Daca nu stii, nu-ti spun nici eu."

"Raspuns invata sa gasesti,
In cine sunt si-n cine esti,
Ca eu ascunsa zac in tine
Iar tu te oglindesti in mine."

Intr-un tarziu am inteles,
De-ntreb mai rar si-ascult mai des,
Voi intelege ce doreste.
Acum eu tac si ea vorbeste.

Parerea mea: Frica

In general frica nu e reala. Doar supradimensioneaza coordonatele unui lucru care ne poate face rau. De multe ori ne speriem de obiecte marunte care, in fapt, se ascund de noi sau care nu poseda nici o intentie clara de a ne rani.
Mereu ne asteptam sa patim ceva… Exista o predispozitie umana de a gandi la rau. Este adevarat ca de multe ori acest lucru ne ajuta sa organizam si apararea dar, in mare, autosugestionarea fricii nu are rezultate bune.
De ce ne e frica? Pai, fiecare cu ale lui… In general de moarte, boala, saracie, insucces… Dar, in acelasi timp, ne ferim si de lucruri frumoase. In primul rand de oameni. Desi suntem din ce in ce mai multi, devenim din ce in ce mai singuri…
Mie mi-e frica de ce nu cunosc. Bine, asta nu ma opreste sa merg inainte... Dar de multe ori, frica aceea inexplicabila, care nu stii de unde apare sau ce defineste, e foarte periculoasa. Mai ales cand esti singur… Realizezi intr-un tarziu ca porneste din tine si tot tu o amplifici dar nu te poti opri... Pulsul creste. Pupilele se dilata. Tremuri. Frica de rau... Dar nu de raul tau, de raul celor apropiati tie. De raul celor pe care ii iubesti. Care poate lovi fulgerator. Oricand. Oriunde. Si nu ti-e frica ca se va produce… Ti-e frica ca nu vei putea raspunde. Ca nu vei avea replica…

Lucrul bun care ramane in urma acestor temeri este ca te gandesti la ceilalti. Eu unul o fac. Tot timpul.

Gand

"Fear: False Evidence Appearing Real."

Author Unknown

Poezie: In sus

Ma uit atent cum creste iarba lunga,
Tacuta, pajnica, pornind in sus spre cer...
Si chiar de nu va reusi ca sa ajunga,
Ma sperie dorinta ei de fier.

Din ce tarie se hraneste oare,
Si ce pamant ii sta la radacina,
De se indreapta hotarata catre soare,
Din intuneric rece spre lumina?

De unde as putea sa strang putere
Sa ma ridic inalt deasupra sortii
Si cine ar putea sa imi ofere
Seninatate dulce-n fata mortii?

Parerea mea: Atingerea

De ce avem nevoie de ceilalti? Pentru ca ne trebuie un sistem de referinta.
Cum ne-am putea masura bucuriile si dramele daca nu in raport cu cei asemenea noua.
Exista in om o trasatura de caracter care il impinge spre fericire numai atunci cand acesta se daruieste celorlalti. E o dovada de altruism pur care zace in fiecare dintre noi si, de multe ori, ia o forma subconstienta. Simtim nevoia de a imparti cu ceilalti atat lucrurile rele cat si cele bune. Nici unul dintre noi nu doreste, de exemplu, sa stea singur in fata unei catastrofe. Iar atunci cand suntem martorii unei minuni trebuie sa fie cineva langa noi. De fiecare data avem nevoie de o persoana pe care sa o strangem in brate. De necaz sau de fericire.
Atingerea umana reprezinta un lucru deosebit. Atat cei care se feresc de ea, cat si cei care o cauta ii pretuiesc valoarea. Acel scurtcircuit care se produce prin atingere uneste doua sau mai multe suflete, fie si numai fizic. Cata apropiere aduce un strans de mana, cata caldura ofera o imbratisare, cata dragoste transmite un sarut. Iar sexul, cea mai intima expresie a apropierii dintre oameni, reprezinta perfectiunea atingerii.

Cele mai adanci trairi, asadar, le manifestam prin atingere. Din pacate, si ura se subscrie tot acestor coordonate. Cel putin o data in viata am dat sau am primit o palma… Si cel mai rau este ca, de obicei, sufera si cel care a dat…

Gand

"No man is an island, entire of itself; every man is a piece of the continent."

John Donne

Poezie: Prieteni vechi

M-am revazut din nou cu-n vechi amic
Si mi-am adus aminte cum eram
Pe vremuri, cand eu nu stiam nimic
Si el ma-nvata si ne jucam…

Acum ma uit la el, si cum privesc,
Ma chinui sa-mi aduc aminte
Cat il iubeam, acum nu-l mai iubesc
Si-aproape l-am pierdut din minte.

Ma tot gandesc cum anii trec mereu
Si-ntre prieteni devenim mai reci...
Ma uit la mine, stiu ca numai eu
Ii tot alung. O, timpule cum treci!

Prieteni vechi se intorc…

Azi am primit un telefon. N-as fi dorit. Un fost prieten care a stat trei ani la puscarie. Jaf si consum de droguri. Stiam ca a iesit in urma cu vreo doua luni, dar am preferat sa-l ocolesc. Ce-am fi putut discuta? Cum e viata la parnaie?
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ne intalnim. Era ceva de care nu puteam scapa…

In urma cu aproape patru ani, a inceput sa traga heroina la tigara sub indrumarea atenta a doi “baietasi de cartier”, Aschie si Chioru’. Apoi sa-si bage in vene.
A dus-o asa aproape un an de zile, timp in care noi ne departam din ce in ce mai mult de el. Furturi marunte care au culminat cu spargeri de masini... Politia. A spart un Mertan care apartinea unui smecher. Era atat de drogat ca nu a auzit alarma… L-au prins. L-au batut. Un an cu suspendare. Apoi din nou, alta masina. De data asta trei ani. Pe bune…

M-am intalnit azi cu el… Mi-a povestit. Ca era mai bine la parnaie, ca aici se plictiseste, ca nu-l angajeaza nimeni…
Avea trei tatuaje pe el. Trei zvastici. Acolo, ii spuneau Nazistu’. Nu parea schimbat, poate putin mai slab. Spunea ca e curat, ca nu mai trage…
Ciudat, nu mi sa parut periculos… Dar stiu ca e…

Ramane pentru mine un vechi prieten... pierdut… pentru totdeauna...

Gand

"Things ain't what they used to be and probably never was."

Will Rogers

Haiku: Culori

Albastra mare,
Galben cazut din soare,
Rosia zare.

Haiku: Statuia

Ochii sus spre cer,
Corpul tot cladit din fier,
Inima doar ger.

A da coltul...

“A da coltul” este o expresie pe care acum o voi folosi sub alta forma. Nu cu intelesul de “a muri” ci mai degraba cu sensul de a incheia o etapa, de a trece la alt nivel.
In viata, cred eu, dam coltul de mai multe ori. Si dupa fiecare colt pandeste ceva. Poate sa fie un lucru bun sau, la fel de bine, poate sa fie un lucru rau.
Intr-un fel e pacat ca nu putem vedea de la departare ce ne asteapta si ca mereu ne trezim in mijlocul problemelor sau al bucuriilor. Se aseamana mult cu o loterie, dupa fiecare colt ivindu-se ba o minune, ba un cosmar.
E adevarat ca trebuie sa stii sa dai coltul. Ca intr-o curba. Daca o tai pe interior, te lovesti de zid, daca o iei prea pe exterior s-ar putea sa fii proiectat in afara drumului. Trebuie, mai mult ca toate, sa ai un oarecare echilibru atunci cand schimbi directia. Si, in acelasi timp, sa fii pregatit de orice. Pentru ca ceva sigur te asteapta dupa colt. Toti speram ca acel ceva sa fie fericirea sub oricare din formele ei: iubire, glorie, putere.
Eu unul am dat cam multe colturi si tot ce-am gasit a fost mediocritate, nesiguranta, indiferenta. Iar cand gasesc cateodata si un lucru care ma incanta, cineva vine si imi ia cadoul spunandu-mi:
-Nu era pentru tine… Scuze!
Cu asa ceva nu te poti obisnui si iti revii cu greu dupa o asemenea pacaleala. Incerci sa rezisti si te refugiezi in alte placeri mai marunte care nu zac dupa colturi dar astepti plin de speranta ca, odata, cand vei da coltul, sa gasesti lucrul acela pe care l-ai cautat atata timp in subconstient, fara a-i anticipa forma, continutul sau materia, dar stiind prea bine care ii este valoarea.

Eu chiar astept mai mult de la viata dupa urmatorul colt…

Gand

"The only problem
with Haiku is that you just
get started and then"

Roger McGough