M-am revazut din nou cu-n vechi amic
Si mi-am adus aminte cum eram
Pe vremuri, cand eu nu stiam nimic
Si el ma-nvata si ne jucam…
Acum ma uit la el, si cum privesc,
Ma chinui sa-mi aduc aminte
Cat il iubeam, acum nu-l mai iubesc
Si-aproape l-am pierdut din minte.
Ma tot gandesc cum anii trec mereu
Si-ntre prieteni devenim mai reci...
Ma uit la mine, stiu ca numai eu
Ii tot alung. O, timpule cum treci!
sâmbătă, septembrie 03, 2005
Prieteni vechi se intorc…
Azi am primit un telefon. N-as fi dorit. Un fost prieten care a stat trei ani la puscarie. Jaf si consum de droguri. Stiam ca a iesit in urma cu vreo doua luni, dar am preferat sa-l ocolesc. Ce-am fi putut discuta? Cum e viata la parnaie?
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ne intalnim. Era ceva de care nu puteam scapa…
In urma cu aproape patru ani, a inceput sa traga heroina la tigara sub indrumarea atenta a doi “baietasi de cartier”, Aschie si Chioru’. Apoi sa-si bage in vene.
A dus-o asa aproape un an de zile, timp in care noi ne departam din ce in ce mai mult de el. Furturi marunte care au culminat cu spargeri de masini... Politia. A spart un Mertan care apartinea unui smecher. Era atat de drogat ca nu a auzit alarma… L-au prins. L-au batut. Un an cu suspendare. Apoi din nou, alta masina. De data asta trei ani. Pe bune…
M-am intalnit azi cu el… Mi-a povestit. Ca era mai bine la parnaie, ca aici se plictiseste, ca nu-l angajeaza nimeni…
Avea trei tatuaje pe el. Trei zvastici. Acolo, ii spuneau Nazistu’. Nu parea schimbat, poate putin mai slab. Spunea ca e curat, ca nu mai trage…
Ciudat, nu mi sa parut periculos… Dar stiu ca e…
Ramane pentru mine un vechi prieten... pierdut… pentru totdeauna...
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa ne intalnim. Era ceva de care nu puteam scapa…
In urma cu aproape patru ani, a inceput sa traga heroina la tigara sub indrumarea atenta a doi “baietasi de cartier”, Aschie si Chioru’. Apoi sa-si bage in vene.
A dus-o asa aproape un an de zile, timp in care noi ne departam din ce in ce mai mult de el. Furturi marunte care au culminat cu spargeri de masini... Politia. A spart un Mertan care apartinea unui smecher. Era atat de drogat ca nu a auzit alarma… L-au prins. L-au batut. Un an cu suspendare. Apoi din nou, alta masina. De data asta trei ani. Pe bune…
M-am intalnit azi cu el… Mi-a povestit. Ca era mai bine la parnaie, ca aici se plictiseste, ca nu-l angajeaza nimeni…
Avea trei tatuaje pe el. Trei zvastici. Acolo, ii spuneau Nazistu’. Nu parea schimbat, poate putin mai slab. Spunea ca e curat, ca nu mai trage…
Ciudat, nu mi sa parut periculos… Dar stiu ca e…
Ramane pentru mine un vechi prieten... pierdut… pentru totdeauna...
vineri, septembrie 02, 2005
A da coltul...
“A da coltul” este o expresie pe care acum o voi folosi sub alta forma. Nu cu intelesul de “a muri” ci mai degraba cu sensul de a incheia o etapa, de a trece la alt nivel.
In viata, cred eu, dam coltul de mai multe ori. Si dupa fiecare colt pandeste ceva. Poate sa fie un lucru bun sau, la fel de bine, poate sa fie un lucru rau.
Intr-un fel e pacat ca nu putem vedea de la departare ce ne asteapta si ca mereu ne trezim in mijlocul problemelor sau al bucuriilor. Se aseamana mult cu o loterie, dupa fiecare colt ivindu-se ba o minune, ba un cosmar.
E adevarat ca trebuie sa stii sa dai coltul. Ca intr-o curba. Daca o tai pe interior, te lovesti de zid, daca o iei prea pe exterior s-ar putea sa fii proiectat in afara drumului. Trebuie, mai mult ca toate, sa ai un oarecare echilibru atunci cand schimbi directia. Si, in acelasi timp, sa fii pregatit de orice. Pentru ca ceva sigur te asteapta dupa colt. Toti speram ca acel ceva sa fie fericirea sub oricare din formele ei: iubire, glorie, putere.
Eu unul am dat cam multe colturi si tot ce-am gasit a fost mediocritate, nesiguranta, indiferenta. Iar cand gasesc cateodata si un lucru care ma incanta, cineva vine si imi ia cadoul spunandu-mi:
-Nu era pentru tine… Scuze!
Cu asa ceva nu te poti obisnui si iti revii cu greu dupa o asemenea pacaleala. Incerci sa rezisti si te refugiezi in alte placeri mai marunte care nu zac dupa colturi dar astepti plin de speranta ca, odata, cand vei da coltul, sa gasesti lucrul acela pe care l-ai cautat atata timp in subconstient, fara a-i anticipa forma, continutul sau materia, dar stiind prea bine care ii este valoarea.
In viata, cred eu, dam coltul de mai multe ori. Si dupa fiecare colt pandeste ceva. Poate sa fie un lucru bun sau, la fel de bine, poate sa fie un lucru rau.
Intr-un fel e pacat ca nu putem vedea de la departare ce ne asteapta si ca mereu ne trezim in mijlocul problemelor sau al bucuriilor. Se aseamana mult cu o loterie, dupa fiecare colt ivindu-se ba o minune, ba un cosmar.
E adevarat ca trebuie sa stii sa dai coltul. Ca intr-o curba. Daca o tai pe interior, te lovesti de zid, daca o iei prea pe exterior s-ar putea sa fii proiectat in afara drumului. Trebuie, mai mult ca toate, sa ai un oarecare echilibru atunci cand schimbi directia. Si, in acelasi timp, sa fii pregatit de orice. Pentru ca ceva sigur te asteapta dupa colt. Toti speram ca acel ceva sa fie fericirea sub oricare din formele ei: iubire, glorie, putere.
Eu unul am dat cam multe colturi si tot ce-am gasit a fost mediocritate, nesiguranta, indiferenta. Iar cand gasesc cateodata si un lucru care ma incanta, cineva vine si imi ia cadoul spunandu-mi:
-Nu era pentru tine… Scuze!
Cu asa ceva nu te poti obisnui si iti revii cu greu dupa o asemenea pacaleala. Incerci sa rezisti si te refugiezi in alte placeri mai marunte care nu zac dupa colturi dar astepti plin de speranta ca, odata, cand vei da coltul, sa gasesti lucrul acela pe care l-ai cautat atata timp in subconstient, fara a-i anticipa forma, continutul sau materia, dar stiind prea bine care ii este valoarea.
Eu chiar astept mai mult de la viata dupa urmatorul colt…
joi, septembrie 01, 2005
Poezie: Spre viata...
Soarele-mi zambeste-n fata,
Mi-a venit pofta de viata.
Ce tot stau si tot gandesc?
Timpul e sa ma trezesc.
Pana-acum m-am pregatit
Sa traiesc, dar n-am trait...
De acum, traiesc din mers,
Asta e ultimul vers…
Mi-a venit pofta de viata.
Ce tot stau si tot gandesc?
Timpul e sa ma trezesc.
Pana-acum m-am pregatit
Sa traiesc, dar n-am trait...
De acum, traiesc din mers,
Asta e ultimul vers…
Poezie: In ploaie
Cand ploaia a-nceput deodata,
Am intrebat: “Ce facem fata?
Hai sa ne-ascundem undeva!”
“Hai sa mai stam!” Raspunse ea.
Si ploaia cade, ce sa faca,
Iar mie a-nceput sa-mi placa.
Zambind, privesc in ochii ei,
Iar ea priveste intr-ai mei…
Cuvintele-si pierdura rostul,
Eu stau, ma uit la ea ca prostul,
O trag de mana ca sa vina,
Apoi ne pierdem in lumina…
Am intrebat: “Ce facem fata?
Hai sa ne-ascundem undeva!”
“Hai sa mai stam!” Raspunse ea.
Si ploaia cade, ce sa faca,
Iar mie a-nceput sa-mi placa.
Zambind, privesc in ochii ei,
Iar ea priveste intr-ai mei…
Cuvintele-si pierdura rostul,
Eu stau, ma uit la ea ca prostul,
O trag de mana ca sa vina,
Apoi ne pierdem in lumina…
Poezie: Inapoi
Pe umar bate cineva...
Cand m-am intors, era tot ea
Voioasa, ma intreba de voi,
Sa ma intorc iar inapoi.
Eu am zambit, “Pai draga mea,
M-am tot intors dar n-as mai vrea,
Ca, vezi tu, pe acest lung drum
Eu nu mai avansez nicicum.
Iar plec un pic si iar revin,
Tu nici nu stii de al meu chin,
Ca pentru tine e un joc
In schimb, eu nu pot sta pe loc."
Cu ochi mirati, ea ma privea,
Facandu-si loc in mintea mea
Si spuse: “Sa te vad fugind,
Ca tot usor am sa te prind!”
Cand m-am intors, era tot ea
Voioasa, ma intreba de voi,
Sa ma intorc iar inapoi.
Eu am zambit, “Pai draga mea,
M-am tot intors dar n-as mai vrea,
Ca, vezi tu, pe acest lung drum
Eu nu mai avansez nicicum.
Iar plec un pic si iar revin,
Tu nici nu stii de al meu chin,
Ca pentru tine e un joc
In schimb, eu nu pot sta pe loc."
Cu ochi mirati, ea ma privea,
Facandu-si loc in mintea mea
Si spuse: “Sa te vad fugind,
Ca tot usor am sa te prind!”
Poezie: Spre nicaieri...
Cum am ajuns intr-un pustiu,
Mi-e greu sa aflu, chiar nu stiu.
Privesc in jur, nimic nu-i viu…
O, Doamne, s-a facut tarziu!
Ma-ndrept incolo, vin incoace,
Ma-nvart in cerc, nimic nu-mi place...
Tu intuneric, orice ai face,
Te rog frumos sa imi dai pace!
Ma-ntreb acum de pot scapa
Nu vad nimic in fata mea,
Iar noaptea vine sa ma ia,
Incet de tot ma pierd in ea...
N-am mai ramas nimic, de ieri,
Caci am fost dus spre nicaieri,
Si uit plutind spre alte seri…
O, noapte, cat poti sa-mi mai ceri?
Mi-e greu sa aflu, chiar nu stiu.
Privesc in jur, nimic nu-i viu…
O, Doamne, s-a facut tarziu!
Ma-ndrept incolo, vin incoace,
Ma-nvart in cerc, nimic nu-mi place...
Tu intuneric, orice ai face,
Te rog frumos sa imi dai pace!
Ma-ntreb acum de pot scapa
Nu vad nimic in fata mea,
Iar noaptea vine sa ma ia,
Incet de tot ma pierd in ea...
N-am mai ramas nimic, de ieri,
Caci am fost dus spre nicaieri,
Si uit plutind spre alte seri…
O, noapte, cat poti sa-mi mai ceri?
Parerea mea: Poezia
Poezia reprezinta un gand ambalat frumos in hartie de staniol. Ei bine, nu sunt sigur ca e staniol dar in orice caz straluceste...
Si nu prea are farmec fara rima, nu credeti? E adevarat, conteaza in primul rand ideea, dar nu prea reusesc eu sa inteleg acele poezii care nu au rima. Acest tip de creatii ar trebui sa se numeasca proza! Sa ne mai lase in pace cu inventiile lor!
Azi n-am multe de spus sau, daca vreti, o fac prin poezie...
(Va rasfat oricare ati fi pe aici...)
marți, august 30, 2005
100 times
Ce-as putea scrie in comentariul cu numarul 100? Caut ceva cu semnificatie adanca pentru un post atat de special. Ceva care pana acum, intr-un fel sau altul, mi-a scapat.
Ei bine, nu am pretentia ca am scris despre toate subiectele posibile dar am parcurs ceva din drum. Mai am putin de mers dar cerul pare senin si oboseala inca nu ma atinge.
Cu riscul de a primi cel putin o palma, voi scrie despre “a”.
Cine e “a”? Nu stiu exact. Cateodata un lucru are o insemnatate numai prin faptul ca exista. Pur si simplu. Nu trebuie sa faca ceva anume, nu trebuie sa urmeze un parcurs, nu trebuie sa se sfarseasca undeva. Doar sa fie.
Ne-am obisnuit sa luam prea multe lucruri de-a gata. E usor, pentru ca frumusetea nu reactioneaza. Nu opune rezistenta...
Atunci cand ne aflam in fata ei, noi, cei fara pic de scrupule, intindem mana catre ea. Ea ne priveste cu intelegere si ne intoarce gestul, neintelegand, in inocenta ei, ca noi incercam sa-i furam un strop de caldura.
Multumesc “a” pentru putina frumusete.
Ei bine, nu am pretentia ca am scris despre toate subiectele posibile dar am parcurs ceva din drum. Mai am putin de mers dar cerul pare senin si oboseala inca nu ma atinge.
Cu riscul de a primi cel putin o palma, voi scrie despre “a”.
Cine e “a”? Nu stiu exact. Cateodata un lucru are o insemnatate numai prin faptul ca exista. Pur si simplu. Nu trebuie sa faca ceva anume, nu trebuie sa urmeze un parcurs, nu trebuie sa se sfarseasca undeva. Doar sa fie.
Ne-am obisnuit sa luam prea multe lucruri de-a gata. E usor, pentru ca frumusetea nu reactioneaza. Nu opune rezistenta...
Atunci cand ne aflam in fata ei, noi, cei fara pic de scrupule, intindem mana catre ea. Ea ne priveste cu intelegere si ne intoarce gestul, neintelegand, in inocenta ei, ca noi incercam sa-i furam un strop de caldura.
Multumesc “a” pentru putina frumusete.
Si… La Multi Ani!
luni, august 29, 2005
Poezie: Exercitiu pentru o rima
Noapte afara,
Luna amara,
Palida pe cer de seara,
Zambet rece, fata clara.
Si cu tine de se-nsoara
Soarele, in tine piara.
Tu omoara,
Intr-o doara,
Tot ce-i viu si ne-nconjoara,
Fa lumina sa dispara,
Adu intuneric iara,
Din nou si a cata oara?
Luna amara,
Palida pe cer de seara,
Zambet rece, fata clara.
Si cu tine de se-nsoara
Soarele, in tine piara.
Tu omoara,
Intr-o doara,
Tot ce-i viu si ne-nconjoara,
Fa lumina sa dispara,
Adu intuneric iara,
Din nou si a cata oara?
Parerea mea: Constant
Cand te opresti si cand continui? Grea intrebare.
Situatie clara: Nu mai imi place ceea ce fac. Sau imi place dar nu mai pot. Sau mai pot dar nu mai vreau. Imi trebuie altceva.
Ok. Nu e chiar asa de clar pe cat credeam. O iau de la capat.
E comod dar dispare incet interesul. Imi merge din ce in ce mai bine dar avansez prea incet. Am destule dar vreau totul. Daca nu eram constant, decizia ar fi fost rapida.
Intr-un fel, sunt recunoscator. Ultimul an a insemnat pentru mine evolutie. Nu pot contesta asta. De altfel, daca stau si ma gandesc, toti anii precedenti au insemnat acelasi lucru. Vreau sa cred ca acum inteleg mai multe decat in trecut si sper ca, in viitor, acest parcurs ascendent sa continue.
Constientizez incet ca minunile exista dar, in acelasi timp, descopar si surprize neplacute la care nu m-as fi asteptat in veci. Viata e inselatoare si cateodata imposibil de inteles iar, in aroganta mea, de multe ori am privit-o de sus, zambind smechereste.
La un moment dat, ajung sa urasc lucruri pe care, de obicei, le iubesc. Dar marele meu noroc este ca, intr-un tarziu, revin si le iubesc din nou. Desi suna patetic, nu recunosc decat un singur final: Iubirea. Dar ca sa ajung la ea, trebuie sa plec in directie opusa. Ce paradox!
Intrebarea pe care am pus-o la inceput se rezuma simplu: Voi reusi vreodata sa ies din acest cerc vicios pe care il administrez tot eu si care se invarte in jurul aceluiasi obiect? Pentru ca pierd foarte multa energie incercand sa ocolesc ceva la care oricum voi ajunge odata. Nu e vorba despre predestinare. Daca vreti, aceasta exista numai in constientul meu. Nici o forta exterioara nu ma impinge intr-o anumita directie. Dar vad foarte multe drumuri in fata si nu se pune problema de a-mi fi frica sa aleg unul dintre ele, mai ales cand prevad unde se termina acesta. Marea mea dilema este insa, cum pot pleca pe toate deodata.
Nu voi raspunde azi la aceasta intrebare. Voi cu atat mai putin...
Situatie clara: Nu mai imi place ceea ce fac. Sau imi place dar nu mai pot. Sau mai pot dar nu mai vreau. Imi trebuie altceva.
Ok. Nu e chiar asa de clar pe cat credeam. O iau de la capat.
E comod dar dispare incet interesul. Imi merge din ce in ce mai bine dar avansez prea incet. Am destule dar vreau totul. Daca nu eram constant, decizia ar fi fost rapida.
Intr-un fel, sunt recunoscator. Ultimul an a insemnat pentru mine evolutie. Nu pot contesta asta. De altfel, daca stau si ma gandesc, toti anii precedenti au insemnat acelasi lucru. Vreau sa cred ca acum inteleg mai multe decat in trecut si sper ca, in viitor, acest parcurs ascendent sa continue.
Constientizez incet ca minunile exista dar, in acelasi timp, descopar si surprize neplacute la care nu m-as fi asteptat in veci. Viata e inselatoare si cateodata imposibil de inteles iar, in aroganta mea, de multe ori am privit-o de sus, zambind smechereste.
La un moment dat, ajung sa urasc lucruri pe care, de obicei, le iubesc. Dar marele meu noroc este ca, intr-un tarziu, revin si le iubesc din nou. Desi suna patetic, nu recunosc decat un singur final: Iubirea. Dar ca sa ajung la ea, trebuie sa plec in directie opusa. Ce paradox!
Intrebarea pe care am pus-o la inceput se rezuma simplu: Voi reusi vreodata sa ies din acest cerc vicios pe care il administrez tot eu si care se invarte in jurul aceluiasi obiect? Pentru ca pierd foarte multa energie incercand sa ocolesc ceva la care oricum voi ajunge odata. Nu e vorba despre predestinare. Daca vreti, aceasta exista numai in constientul meu. Nici o forta exterioara nu ma impinge intr-o anumita directie. Dar vad foarte multe drumuri in fata si nu se pune problema de a-mi fi frica sa aleg unul dintre ele, mai ales cand prevad unde se termina acesta. Marea mea dilema este insa, cum pot pleca pe toate deodata.
Nu voi raspunde azi la aceasta intrebare. Voi cu atat mai putin...
(
Paranteza. Care voi? V-as jigni daca as spune ca nu existati. Dar prezenta voastra este oricum discreta. Nu va implicati, cu mici exceptii, desi cititi blog-ul asta destul de des. Va stiti destul de bine incat nu trebuie sa nominalizez. Nu ma astept sa-mi raspundeti la acest lucru mai clar decat atunci cand ne privim in ochi, dar atat timp cat il cititi, de ce nu-mi dati un semn si mie de mila mariilor voastre. Asa, ca azi sunt critic... Am incheiat paranteza.
)
Ce am scris mai sus poate fi usor considerat un bilant, desi anul inca nu s-a incheiat. Sau poate fi inteles ca un crez, desi exprimarea este destul de nesigura. Pentru mine reprezinta o alta stare, probabil trecatoare. Nici nu mai sunt sigur ce vroiam sa spun…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
