Poveste: Noapte de iarna

De ce se spune oare ca, atunci cand moare un om, cade o stea? Poate, atunci, se naste una…

Noapte de iarna… Clara si plina de lumina ca la inceputul lumii…
In vechiul sau fotoliu, incremenit langa fereastra, batranul priveste cerul plin de stele, atat de aproape, atat de cald pentru anotimpul acela… Parca il cheama la el…
Suspina… Si-ar dori sa moara intr-o noapte ca asta…
Singuratatea i se strecoara in suflet. Il rascoleste amarnic iar intrebarile nu-i dau pace… Sunt aceleasi care l-au chinuit intreaga viata si care acum, in pragul marii treceri, s-au intors, mai crude si mai hotarate ca niciodata, sa-i fure sufletul… A meritat oare sa se supuna acestui chin numit viata? Pentru ce a trait? Si pentru cine, cand toti acei pe care ii iubise vreodata fusesera inlaturati de timpul nemilos? Ca sa sfarseasca singur? Oare dragostea si ura nu fusesera tot iluzii? De ce s-ar mai fi temut, atunci? De ce ar mai fi sperat?
Priveste iar afara… Cerul i se infatiseaza ca un ocean nemarginit in care se scalda jucause milioane de nestemate… Batranul inchide ochii iar in spatele pleoapelor stranse ramane intiparita sclipirea cerului de iarna…Iar voia ii este indeplinita. Alintul mortii incepe…

Un suflet singur isi paraseste cuibul, ridicandu-se spre inalt… Pluteste lin prin spatiu, vegheat de mii de lumanari, cautandu-si locul unde va poposi o vesnicie… Un colt de univers… Acolo… L-a gasit… Lumina il imbratiseaza strans… O fericire pe care nu o cunoscuse niciodata il cuprinde…
Raspunsurile la care tanjea atat ii sunt oferite... Intrebarile ce-l framantasera dispar, dar numai pentru a lasa loc altora… Intelege… Nu e decat un alt pas… O alta etapa… Nici pe departe sfarsitul…
Sufletul zambeste… In univers s-a mai nascut o stea. Lumina ei abia si-a inceput drumul…

Parerea mea: Visele

Inainte uram visele… Si ma rugam pentru insomnie. Aveam impresia ca somnul imi fura constiinta si, in acelasi timp, milioane de lucruri trec prin fata ochilor mei inchisi. Iar eu le pierd…
Credeam ca visele sunt numai amagiri care imbraca o constiinta bolnava. Credeam ca realitatea este atotputernica. Credeam in viata… Dar nu o cunosteam.
Acum iubesc cosmarurile. Dupa fiecare dintre ele simt ca sunt viu. Ca respir… Si abia acum inteleg… Ca din durere se naste fericirea, ca fara negru nu am intelege albul, ca fara suferinta nu ar fi iubire. Noi oamenii suntem fiinte confuze… Ne contrazicem unul pe celalalt dar mai grav e ca o facem inauntrul nostru… De parca am fi formati din doua parti care nu pot ajunge la un acord comun. Si fiecare trage intr-un sens… Ce idioti… Si ce frumosi mai suntem.

Gand

"Dreaming permits each and every one of us to be quietly and safely insane every night of our lives."

William Dement

Imi pare rau

Azi am facut ceva rau... Am rostogolit un bolovan la vale si n-am stiut cum sa-l mai opresc. A fost prea tarziu sa ma pun in fata lui dar as fi facut-o cu cea mai mare placere. A distrus foarte multe lucruri in cadere si ma rog sa nu mai distruga si altele. Problema e ca toata greutatea lui a ramas pe mine si nu stiu cum sa scap de ea. Tot ce mai sper este sa-l prinda cineva si sa-l ridice inapoi spre mine... Dar cui as putea sa-i cer atata intelegere?

Parerea mea, pur si simplu

Cine naiba mi-a cerut mie parerea de sunt atat de dispus sa mi-o spun? Sau cine naiba are nevoie de prostiile mele?
Cautam un raspuns… Sa fi fost oare o motivatie aroganta de a-mi demonstra “intelepciunea”? Ma stimuleaza aceasta “indatorire” de a posta pe blog? Se poate… Dar nu sunt sigur. Am facut-o pentru prieteni? Nici cu asta nu ma pot amagi. Prietenii mei cauta altceva la mine. Pana si cea pentru care am ales sa postez poeziile pe blog a dat bir cu fugitii. Dupa ce m-a innebunit atat la cap… a disparut. Nu conteaza…
Am descoperit de mai mult timp ca nu scriu din placere… Ci numai cand sunt constrans. Cand am un deadline. Trebuie mereu sa fie cineva in spatele meu care sa-mi spuna: “Scrie!” Si atunci, va intreb, cum imi pot eu imagina sa ajung scriitor?
Nu ajung cateva cuvinte pentru a transforma imaginatia in traire. Este nevoie chiar de acea traire pentru a se naste o poveste. De aceea cele mai bune romane scrise vreodata sunt inspirate din realitate. Cred ca de aici vine si complexitatea lor.
As renunta… Si toate acele sensuri care raman nedescifrate… Who gives a fuck?

Quoth the raven, “Nevermore”. (E. A. Poe)

"Mirrors should think longer before they reflect".

Jean Cocteau

Poezie: Singur

Apare luna-n noaptea grea si rece
Si varsa peste lume-a ei uitare,
Racoarea ei prin mine trece,
S-a stins si ultima cantare....

Iluzie e viata ce-o traiesc,
Iluzie-i durerea ce m-apasa,
As vrea sa am puterea sa vorbesc,
In suflet am ceva ce nu ma lasa...

As vrea sa smulg durerea din cuvinte
Si s-o imprastii peste lumea-ntreaga,
Ma rog la Dumnezeu sa le dea minte,
La oameni ca sa ma-nteleaga...

Gand

"Be who you are and say what you feel, because those who mind don't matter and those who matter don't mind."

Dr. Seuss

Parerea mea: Dragostea

Lasand la o parte faptul ca azi marea mea dragoste a fost cafeaua, am sa vorbesc putin despre acest sentiment pe care unii il iau de-a gata, iar altii il castiga intr-o viata. Perspectiva romantica din care privesc acum se datoreaza cred, in mare parte, oboselii…
Ce intelegem prin dragoste? Pai, fiecare intelege ce vrea… Majoritatea o inteleg prin instinct si o traiesc asa cum le vine. Rapid, scurt si trist. Si totusi fara regrete…
Altii, in schimb, o gandesc. O cultiva de la inceput, o ajuta sa creasca… Ii dau spatiu, incredere si ea infloreste practic de una singura… Dar o dragoste ca asta lasa urme…

Eu, spre exemplu, cred ca viata ar fi mai simpla fara dragoste. Dar si mai anosta, ce-i drept. Asa ca, sa-i recunoastem toate meritele acestui sentiment… Dar sa nu-i uitam slabiciunile…

Poezie: Dor

Iubito, poti sa razi acum de mine,
De-ti par nebun, nu cred ca m-as mira,
Sa stii, mi-asa un dor de tine,
De ochii tai, de parul tau, de gura ta…

Tribut Lidiei

Prima data cand te-am vazut, mi-ai facut un simplu semn cu mana, iar pe buze ti-am citit: "Hello!". Si ti-am raspuns cu-n zambet. A doua oara ai venit sa-mi ceri suc de piersici. Si nu am mai putut privi in alta parte... Eram ca un animal care a simtit mirosul prazii... O prada zvelta, cu parul rosu si ochi albastri...
Mi-ai spus sa te astept, pe seara, intr-un parculet din centrul orasului. Si ai intarziat 10 minute. Atunci, m-am indoit de tine... Nici nu fusesei inca a mea si deja te pierdusem. Cand ai venit, te uram din tot suflelul...
Dar m-ai facut sa uit curand de tot si de toate. Si m-am pierdut incet, atat de incet, in tine... Pentru totdeauna...
Cand a venit timpul sa plec, trebuia sa te iau cu mine. In lanturi! Nu trebuia sa scapi. Si totusi ti-am dat drumul...
Iar dupa ce am ajuns acasa, noapte de noapte, te cautam in visele mele si te regaseam de fiecare data negresit, aceeasi fantastica faptura care mi-a furat sufletul cu un zambet...
Si te-am asteptat... Desi mi-ai jurat, n-ai mai venit...
Imi pare rau, draga mea, ca am inceput sa te uit... Wybacz mi!

Gand

"Gravitation is not responsible for people falling in love."

Albert Einstein

Poezie: Efemer

Cand, noaptea, cerul ma apasa,
Iar greutatea lui ma-nclina,
Cand plasa gandului e deasa,
Ma-ntreb: Nu am si eu o vina?

Cand zorii zilei stau la panda,
Si pace nu-mi gasesc nicicum,
Cand sufletul in piept mi-abunda,
Ma-ntreb: Nu am si eu un drum?

Ma zvarcolesc... privesc afara...
Iar calmul timpului lejer
Imi da tarcoale, ma-nconjoara,
Doamne, cat sunt de efemer...

Parerea mea: Ingerii

Ingerii apar, pe negandite, din cer sau din noi insine. Si atunci cand apar ne aduc aminte ca mai exista si Rai… Ca o alternativa.
Am si eu un inger. Ma insoteste mereu dar isi schimba des forma… Prima data l-am vazut inchipuind un cersetor in haine gri. Cand m-am apropiat de el am observat ca era plin de lacrimi si de rani. L-am luat in brate si am simtit cum tremura. Nu stia ca e ingerul meu si era putin speriat.
A doua oara, imi aduc aminte, l-am vazut zburand dar nu i-am distins prea bine forma. Era ca o vapaie care plutea undeva la linia orizontului. L-am strigat de nenumarate ori dar nu mi-a raspuns. Pana cand s-a pierdut in astfintit…
Ultima oara m-am trezit cu el tinandu-ma de mana. Nu stiu de unde aparuse. Se uita in toate partile cu teama, de parca pamantul sta sa crape. L-am strans la randul meu de mana, incercand sa-l linistesc… Dar n-a fost chip. Cand m-am trezit, a fost de negasit…
De atunci l-am mai vazut numai cate o clipa, din cand in cand, ca o inchipuire care se dizolva incet in amintire… Si am fost trist o vreme…
Dar nu mai sunt. Parca il vad ca vine…

Gand

"We are each of us angels with only one wing, and we can only fly by embracing one another."

Luciano de Crescenzo

Poezie: Tablou de Bacovia

Copacii stau straini si plang
in noaptea alba.
Norii, in cer, neghiobi se strang
in salba.

Si ninge bland, si ninge des,
si se aseaza...
Iar corbii vin, din umbra ies,
sa stea de paza.

Tu stai, iubito, adormita,
ca de gheata.
Ma uit la focul ce se stinge,
mi-e asa un dor de viata.

Good things in life: La musica che parla...

“…iaste aceea care ne gaghila urechile intr-un mod placut…” And the soul, I would say… I couldn’t live without her… I couldn’t breath without her… She’s my sweetheart and I visit her very often... When I listen to music, I don’t think… Just listen… Ambiental Pop when I’m relaxing (Mike Oldfield, Oliver Shanti, Jean Michel Jarre, Enigma, Era, Vangelis, Kitaro, Enya, Milene Farmer, Gandalf, Deep Forest), Blues when I’m feeling blue (Eric Clapton, Chris Rea, B.B. King, Johnny Lee Hooker), Rock when I feel alive (Bruce Springsteen, Queen, Manowar), Oldies when I turn back in time (Shakin’ Stevens, Rita Pavone) and Trance when I’m dreaming (ATB, Chicane, Paul Oakenfold and the old Future Breeze, Kai Tracid or Kosmonova)… There are so many others…

"Without music life would be a mistake".

Friedrich Wilhelm Nietzsche

Gand

"Toti oamenii mor... putini insa traiesc cu adevarat."

Braveheart

Link: wallcoo.net

Walls again... High quality desktops...
Check ->

Marea

Ma gandesc din ce in ce mai mult la mare... Nu stiu ce naiba ma cheama asa insistent intr-acolo...
Am fost si acum o saptamana. La Costinesti. Si iar am pierdut ceva din mine... Ca de fiecare data cand ma duc... De ce ma atrage marea? Nu gasesc raspuns. Sau nu-l pot sintetiza. Mi-e dor de EA. De EA, cea personificata de mintea mea dusa cu pluta...

Iubito, in august ma intorc!